Astăzi, în Sfânta și Marea Vineri, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit slujba Prohodului Domnului la Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai acestui sfânt altar.

După oficierea slujbei Prohodului Domnului, Preasfinția Sa, împreună cu preoții, diaconii și credincioșii prezenți, au înconjurat Catedrala Episcopală, purtând în procesiune Sfântul Epitaf. La final, toți cei prezenți au sărutat cu evlavie Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, trecând apoi pe sub Sfântul Aer.

Răspunsurile la strană au fost oferite de obștea de maici a Mănăstirii „Sfântul Nicolae” din incinta Centrului Eparhial.

La încheierea slujbei Prohodului Domnului, Preasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a tâlcuit înțelesurile adânci ale acestei rânduieli liturgice deosebite, evidențiind legătura dintre taina Crucii și taina Învierii, precum și simbolistica Sfântului Epitaf, ca mărturie vie a îngropării și biruinței asupra morții a Mântuitorului Iisus Hristos:

,, Am săvârșit în seara aceasta una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe. Slujba Prohodului Domnului, care ne arată nouă tuturor taina Crucii și legătura dintre taina Crucii și taina Învierii Lui Hristos. Ne arată smerenia Fiului lui Dumnezeu și slava Lui dumnezeiască.

Această slujbă este una care ne arată o îmbinare armonioasă între teologhisire și poezie. Dacă ați fost cu luare aminte și mai ales cei care ați purtat în mâini Cartea Prohodului, ați constatat că versurile rimează între ele. Este o cântare pe înțelesul tuturor, duhovnicească, a tainei răstignirii și îngropării Lui Hristos, așteptând Învierea Lui.

Prohodul Domnului este slujba de tânguire, de îngropare, cântată în jurul Epitafului sau, cum se mai numește în unele părți ale țării, Sfântul Aer. Aș dori în seara aceasta să vă așez la inimile voastre câteva cuvinte despre Epitaf: ce este Epitaful și de ce s-a introdus în cult? După cum observăm, Epitaful este pânza pictată cu icoana punerii în mormânt a Domnului nostru Iisus Hristos.

În cele patru colțuri ale Epitafului sunt pictate chipurile celor patru evangheliști, cum se așază pe Sfânta Masă la sfințirea bisericii. Unde este Evanghelia, este Evanghelistul Matei, sus Marcu, apoi Luca și Ioan. Pe Epitaf este așezată Sfânta Evanghelie, Cuvântul lui Dumnezeu Cel Veșnic, iar la picioarele Mântuitorului este așezată Sfânta Cruce.

Noi știm, din cele mai vechi timpuri, că unele dintre morminte erau acoperite cu o lespede de piatră, mai nou de marmură, care are pe ea așezate câteva date biografice ale celui care este înmormântat. Vedeți, Epitaful are pe el trecut troparul: „Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme ungându-L, în mormânt nou L-a pus” (Troparul Prohodului Domnului).

Sfântul Aer este o alternativă a Sfântului Epitaf, ne spun Sfinții Părinți.

Această alternativă a intrat în tradiția noastră bisericească românească. În cadrul slujbelor Bisericii Ortodoxe, fiecare obiect liturgic are o semnificație, fie liturgică, fie dogmatică.

Trecerea pe sub Sfântul Epitaf este un simbol al jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a marcat momentul crucial din istoria mântuirii noastre.

De aceea, trecând pe sub Sfântul Epitaf în ziua îngropării Mântuitorului, ne asemănăm cu El: trecem prin moarte ca să ajungem la viața cea veșnică, pe care a dăruit-o Fiul lui Dumnezeu, a dăruit-o Preasfânta Treime celor care sunt vrednici de ea. Viața cea veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Ce ne-a spus Mântuitorul Iisus Hristos? Evanghelia după Ioan: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață” (Ioan 6, 54; 5, 24). Convinși fiind că cei care se împărtășesc des trebuie să aibă o viață aleasă, ca văzând necredincioșii faptele lor să slăvească pe Tatăl Cel din ceruri.

Prima mențiune documentară pe teritoriul patriei noastre o avem de la Sfântul Nicodim de la Tismana. În secolul al XIV-lea, Cuviosul Nicodim de la Tismana a consemnat, într-unul din documentele vremii rămase de la el, trecerea pe sub Sfântul Epitaf după ce afară s-a înconjurat biserica. Sfântul Aer, cum este numit mai ales în Moldova, este purtat de patru diaconi sau patru preoți slujitori. Ați constatat și frățiile voastre: părinții slujitori au scos Sfântul Epitaf din Sfântul Altar, l-au așezat în mijlocul bisericii, unde am cântat Prohodul, apoi l-au luat și l-au dat la patru bărbați să-l poarte în văzul tuturor.

Sfântul Aer a luat această denumire pentru că este purtat în aer. Nu l-am dus nici pe brațe, ci l-am purtat în aer în cadrul procesiunii, înconjurând biserica. Mai profund, acest acoperământ al mormântului Domnului, Sfântul Epitaf, este acoperământul care plutește în aer.

Este singurul acoperământ care plutește în aer. Celălalt acoperământ, cu care se acoperă Sfintele Daruri, ați constatat că îl poartă diaconul pe umeri. Îl poartă diaconul în cadrul Sfintei Liturghii sau, în lipsa diaconului, preotul slujitor care săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Iar Sfântul Epitaf este purtat în aer; de aceea noi, românii, îl numim Sfântul Aer.

Este purtat acest acoperământ în aer pentru că Hristos Domnul, când S-a înălțat la ceruri, S-a înălțat în aer. De aceea, Sfântul Epitaf nu acoperă obiectele liturgice, cum acoperă Sfântul Aer sau celelalte două acoperăminte — acoperământul care acoperă Sfântul Disc și Sfântul Potir. El acoperă mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos și ne aduce aminte de moartea Sa, de îngroparea și de Învierea Sa.

De aceea, purtându-l în jurul bisericii, L-am introdus din nou și L-am petrecut pe Hristos Domnul în biserică, urmând ca mâine, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, să fie așezat pe Sfânta Masă, unde stă până la Vecernia de la Înălțarea Domnului, când la troparul: „Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru…” (Troparul Înălțării Domnului), părinții slujitori îl iau de pe Sfânta Masă și îl așază în Sfântul Altar.

„Scoală-Te și înviază ca să ne aduci nouă bucurie, Hristoase Dumnezeul nostru”. Amin!“

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu