În prima zi după Slăvitului Praznic al Învierii Domnului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Paraclis Episcopal ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
La momentul chinonicului, Preasfinția Sa a adresat celor prezenți un bogat cuvânt de învățătură, zicând: ,,Biserica noastră a rânduit ca slăvitul Praznic al Învierii să se cinstească în mai multe zile. În Noaptea Sfântă a Învierii, cu fața luminată de Lumina lui Hristos, Care luminează pe tot omul, ne-am desfătat cu înălțătoarea slujbă a Învierii Domnului. Aceasta se săvârșește în afara lăcașului de cult tocmai pentru ca întreaga făptură să se veselească.
S-a pus întrebarea: Cine este Cel ce a înviat din morți? Slujba Prohodului Domnului răspunde la aceasta, prin prima sa cântare: ,, În mormânt, Viață, pus ai fost Hristoase…”. Deci, în mormânt a fost așezat Cel ce dă viață la tot omul care vine în lume. Sfântul Evanghelist Ioan consemnează: ,,Eu sunt Lumina lumii, cel ce îmi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții”. Dumnezeu-Omul, smerindu-Se, deși a făcut lumea cu tot ce este în ea, încape într-un mormânt împrumutat. Nicodim a fost cel care I-a dat mormântul său, Domnului. De aceea Taina Morții lui Dumnezeu este o mirare și pentru îngeri, care s-au mirat de smerenia necuprinsă și negrăită a Domnului Slavei. Dumnezeu, spun Sfinții Părinți, că, S-a golit de Sine când a intrat în mormântul săpat în stâncă. De aceea Taina Crucii nu poate fi despărțită de Taina Învierii. Vedem că acest lucru este mărturisit și prin lumânarea preotului de la Înviere, care este însoțită de Sfânta Cruce frumos așezată pe aceasta: Crucea și Învierea lui Hristos sunt nedespărțite. Hristos trece așadar prin moarte, ca să o învingă, după cum și noi suntem chemați a cânta în troparul praznicului: ,, Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le!”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, dimpreună cu clerul slujitor și credincioșii prezenți, i-au cântat și i-au urat un călduros la mulți ani Preacucernicului Părinte Teodor Florian Mocanu, Protop al Protopopiatului Sfântu Gheorghe, cu ocazia zilei sfinției sale de naștere.
Răspunsurile la strană au fost acordate de către Corala ,,Ecclesia” a Catedralei Paraclis Episcopal.

































© Episcopia Covasnei și Harghitei