În Duminica după Nașterea Domnului, 28 decembrie, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, înconjurat de un sobor de clerici.

Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătură rostit în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită din Evanghelia după Matei, arătând că aceasta cuprinde „trei evenimente importante din viața Pruncului Iisus: fuga în Egipt, uciderea pruncilor și întoarcerea Sfintei Familii în Nazaret”.

Ierarhul a amintit că magii de la Răsărit au adus Pruncului „aur, tămâie și smirnă”, daruri cu profundă semnificație: „aurul arată regalitatea, tămâia dumnezeirea, iar smirna prefigurarea morții”. Aceștia, deși oameni învățați, „au primit descoperire dumnezeiască și s-au întors pe altă cale în țara lor”, fiind înștiințați să nu se mai întoarcă la Irod.

Preasfinția Sa a subliniat că expresia evanghelică „pe altă cale” are o valoare duhovnicească pentru credincioși, însemnând „o viață schimbată în Hristos, o rupere de păcat și de răutatea de dinainte”. Ierarhul a arătat că „dacă ne întoarcem la aceleași păcate după ce ne-am închinat Pruncului Hristos, rămânem simpli spectatori ai Sfintei Liturghii”.

Referindu-se la fuga în Egipt, Preasfinția Sa a amintit că „dreptul Iosif, ascultător glasului îngerului, a luat Pruncul și pe mama Sa și a fugit în Egipt”, pentru a se împlini cuvântul prorocului Osea: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Ierarhul a arătat că tăcerea Sfântului Iosif din Evanghelie este o lecție de ascultare și încredere în Dumnezeu.

Preasfinția Sa a vorbit și despre uciderea pruncilor din Betleem, arătând cruzimea lui Irod, „care, orbit de frică și de dorința de putere, a poruncit moartea copiilor nevinovați”. Ierarhul a amintit că Biserica îi pomenește pe acești prunci ca mucenici și a subliniat că „Dumnezeu a ocrotit Pruncul Iisus, iar răutatea omenească nu poate opri planul mântuirii”.

În continuare, Preasfinția Sa a atras atenția asupra familiei creștine de astăzi, arătând că „exemplul Sfintei Familii rămâne model de ascultare, rugăciune și responsabilitate”. Ierarhul a subliniat că „atunci când nu mai putem vorbi copiilor despre Dumnezeu, trebuie să vorbim mai mult lui Dumnezeu despre ei”.

În încheiere, Preasfinția Sa a adresat credincioșilor câteva întrebări esențiale: „Unde este Hristos în familiile noastre?”, „ne-am întors pe altă cale după ce L-am întâlnit?”, îndemnându-i „să nu rămână simpli spectatori ai credinței, ci să trăiască o viață schimbată în Hristos”. Ierarhul a încheiat îndemnul spunând că „din atitudinea noastră trebuie să se vadă că ne-am întâlnit cu Hristos, Cel născut în Betleem”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale, care a contribuit la frumusețea slujbei prin interpretarea cântărilor bisericești.

După otpustul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei a oficiat Taina Sfântului Botez pentru pruncul Nicolae, devenit astfel nou membru al Bisericii lui Hristos și al familiei Părintelui Arhidiacon Ioan Puiu Tudor și al soției sale, Delia.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu