Astăzi, în Duminica a 21-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parohia Bilbor, județul Harghita, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit ,ierarhul a tâlcuit sensurile duhovnicești ale textului evanghelic, aducând îndemnuri la credință statornică, rugăciune și milostenie:

,,În Duminica a 21-a după Rusalii, Biserica ne-a pus înainte pilda semănătorului (Luca 8, 5-15), una dintre cele mai cunoscute parabole rostite de Mântuitorul Hristos. Este o Evanghelie care vorbește despre felul în care omul primește Cuvântul lui Dumnezeu și despre roadele pe care le aduce acesta în sufletul fiecăruia.

Domnul ne arată că sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, iar pământul este sufletul omului. Calitatea acestui pământ, adică starea duhovnicească a inimii determină dacă sămânța va rodi sau nu. Dumnezeu seamănă neîncetat în lume Cuvântul Său, dar depinde de fiecare dintre noi cum îl primim și dacă îl păstrăm cu credință.

Una dintre cauzele nerodirii Cuvântului este graba lumii de astăzi. Puțini oameni mai găsesc răgazul de a deschide Sfânta Scriptură și de a-și hrăni sufletul cu învățătura ei. Adesea, Cuvântul lui Dumnezeu este auzit, dar nu este păstrat în inimă, fiind repede luat de grijile și ispitele vieții.

Evanghelia ne arată și un alt motiv al lipsei de rod: necredința. În Nazaret, Mântuitorul nu a fost primit pentru că oamenii îl cunoșteau doar ca „fiul dulgherului”. Lipsa de respect și de evlavie față de Hristos a făcut ca nici o minune să nu se poată săvârși acolo. Tot astfel, și astăzi, acolo unde lipsește credința sinceră, Cuvântul lui Dumnezeu nu prinde rădăcină.

Citirea Sfintei Scripturi trebuie făcută cu rugăciune, cu ascultare și cu binecuvântarea duhovnicului. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață să cerem ca Dumnezeu să lumineze inimile noastre „spre cunoașterea adevărului Său”. Numai mintea luminată de Duhul Sfânt poate înțelege și trăi Cuvântul.

Mântuitorul vorbește despre patru feluri de oameni: cei care aud, dar lasă diavolul să le ia Cuvântul din inimă; cei care primesc cu bucurie, dar se leapădă la vreme de încercare; cei copleșiți de grijile lumii, care uită de cele veșnice și cei care ascultă Cuvântul cu inimă curată și bună, aducând roadă multă.

Aceasta este chemarea Evangheliei de astăzi: să devenim pământ bun, oameni ai credinței și ai faptelor bune, care primesc Cuvântul lui Dumnezeu cu inimă curată, smerită și milostivă.

Dacă vom păstra Cuvântul și îl vom trăi zi de zi, toate darurile lui Dumnezeu se vor revărsa asupra noastră.

„Să rămânem oameni credincioși, buni și milostivi, pentru ca Dumnezeu să coboare asupra noastră tot darul cel desăvârșit.” Amin.

După otpustul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oferit, în semn de apreciere pentru jertfa și dăruirea adusă Bisericii, Crucea Eparhială pentru mireni domnului doctor Tiberiu Podane, sprijinitor al parohiei. Patru mame eroine din Parohia Bilbor, care au adus pe lume și au crescut fiecare mai mult de șapte copii, fiind exemple vii de credință, curaj și devotament creștin au primit aceeași distincție.

În continuare, ierarhul a săvârșit slujba de instalare a noului preot paroh, pe Preacucernicul Părinte Alexandru Apostol, care a fost totodată hirotesit duhovnic. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Andrei a adresat cuvinte de recunoștință și binecuvântare Părintelui Dumitru Apostol, Protopop al Protopopiatului Călimani și fost paroh al comunității, pentru cei 35 de ani de slujire jertfelnică și părintească în mijlocul credincioșilor din Bilbor.

În cursul serii, la Metocul Episcopal ,,Sfânta Parascheva” din Gheorgheni, a avut loc un alt moment de aleasă încărcătură duhovnicească: monahul Veniamin, viețuitor al metocului, a fost tuns întru schimonah, primind numele Ghedeon, în cadrul slujbei săvârșite de Preasfințitul Părinte Andrei.

Numeroși credincioși au fost prezenți la această rânduială plină de har, rugându-se împreună cu ierarhul și clerul pentru întărirea și sporirea duhovnicească a noului schimonah și a întregii obști monahale.


© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu