De Praznicul Învierii Domnului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Slujba Învierii, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, la Catedrala Episcopală ,,Acoperământul Maicii Domnului” și ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența numeroșilor credincioși veniți la acest mare praznic.

Sfânta Lumină, care cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost adusă de la Sfântul Mormânt și anul acesta, și a fost împărțită credincioșilor de către Preasfințitul Părinte Andrei la miezul nopții, de pe treptele Catedralei Episcopale.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, în pridvorul Catedralei, Preasfinția Sa a dat citire Cuvântului Pastoral, la slăvitul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

La momentul rânduit, după cântarea Axionului Îngerul a strigat, Preasfinția Sa a rostit rugăciunea de binecuvântare a pâinii care se mai numește în popor paști, iar după rugăciunea amvonului acesta a rostit rugăciunea de binecuvântare a mâncărurilor de carne, ouă și brânză pe care credincioșii le-au pregătit pentru a fi sfințite.

Răspunsurile la strană din timpul slujbei Canonului Învierii au fost date de către obștea de maici a Mănăstirii ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, iar răspunsurile din cadrul Sfintei Dumnezeieștii Liturghii au fost date de către Corala ,,Pocrov” a Catedralei Episcopale.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți și le-a urat sănătate și bucurie veșnică în Iisus Hristos cel Înviat!

© Episcopia Covasnei și Harghitei