La Centrul Eparhial din municipiul Miercurea-Ciuc, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, s-a desfăşurat sâmbătă, 18 ianuarie 2025, şedinţa anuală de lucru a Adunării Eparhiale a Episcopiei Covasnei şi Harghitei.

Evenimentul a fost precedat de Sfânta Liturghie Arhierească oficiată în Catedarala Episcopală cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ierarh Nicolae” de către Preasfinţitul Părinte Andrei împreună cu Preacuvioși Părinți Stareți, membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, Preacucernicii Părinţi Protopopi şi membrii clerici ai Adunării Eparhiale, la care au asistat membrii mireni ai acestui organ deliberativ al Eparhiei, alături de credincioşi din municipiul Miercurea Ciuc.

În continuare, în Sala de Ședinţe a Centrului Eparhial s-au derulat lucrările Adunării Eparhiale. În deschidere, Preasfințitul Părinte Andrei a adresat tuturor celor prezenți un cuvânt intitulat „Un centenar de recunoaștere și sfințenie” în legătură cu tematica omagială și comemorativă stabilită de Sfântul Sinod pentru anul 2025.

A urmat citirea rapoartelor pe sectoare, care au reflectat activităţile desfăşurate în cadrul Eparhiei noastre în anul care a trecut: 

Sectorul administrativ-bisericesc și exarhatul mănăstirilor

La finele anului 2024 Episcopia noastră avea un număr de 124 parohii organizate în 4 protopopiate, din care 35 parohii urbane și 89 parohii rurale, cu 88 preoți parohi, 4 clerici profesori de religie cu salarizarea integrală de la unitățile școlare în care activează, 3 preoți militari, un preot capelan de penitenciar, 4 preoți de spital, 19 preoți pensionari și 8 diaconi. 

În anul 2024 Ierarhul a hirotonit un preot și 2 diaconi, a hirotesit un arhidiacon, iar pentru realizări în activitatea pastorală a hirotesit 5 iconomi stavrofori și un iconom.

La propunerea Chiriarhului, Înaltpreasfințitul PărinteLaurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, cu prilejul slujirii la hramul Catedralei Episcopale (1 octombrie 2024) a acordat Distincția mitropolitană „Crucea Șaguniană pentru clerici” unui număr de 2 clerici din cinul monahal, 2 clerici din Permanența Consiliului Eparhial și cei 4 părinți protopopi.

La propunerea Chiriarhului și prin hotărârea Permanenţei Consiliului Eparhial, a fost acordată distincția „crucea eparhială pentru clerici” unui număr de 2 preoți, iar distincția „crucea eparhială pentru mireni” la 4 persoane care au susținut în mod deosebit lucrarea Bisericii, precum și Ordinul Eparhial „Mărturisitorii credinței străbune” unui număr de 16 mireni din Eparhia Covasnei şi Harghitei care s-au evidențiat în sprijinirea lucrării bisericești.

Sectorul Social-Filantropic al Patriarhiei Române și Secția de Asistență Religioasă din cadrul Ministerului Apărării Naționale au scos la concurs, în perioada noiembrie-decembrie 2024, două posturi de preot militar în jurisdicția Eparhiei Covasnei și Harghitei, astfel: la U.M. 01788 Lunca de Sus, județul Harghita și la U.M. 01048 Sfântu Gheorghe, județul Covasna; la această dată avem un preot care a fost declarat promovat și încadrat cu data de 31 decembrie 2024 ca preot militar la U.M. 01048 Sfântu Gheorghe.

Potrivit îndrumărilor Sfântului Sinod, începând cu data de 01 decembrie 2024 a fost înființat Corpul de control financiar și audit în cadrul Administrației Eparhiale a Episcopiei Covasnei și Harghitei și a fost numit personalul cu studii de specialitate în domeniu: dl. Bucur Ilie-George – consilier audit, PC Pr. Mureșan Marian-Ovidiu – Inspector audit și  PC Pr. Stroe Alexandru-Ioan – auditor intern.

În anul 2024 au fost resfințite 2 biserici: biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Parohia Bixad (18 august 2024) și biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Belin (13 octombrie 2024), ambele în Protopopiatul Sfântu Gheorghe, iar la Mănăstirea Toplița a fost resfințită pictura Paraclisului cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. 

De asemenea, a fost așezată piatra de temelie a noii biserici cu hramul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cadrul Brăgăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” – M. Ciuc în data de 5 noiembrie 2024 de către Preasfințitul Părinte ANDREI înconjurat un sobor de preoți și diaconi, în prezența comandantului brigăzii, dl. Col. Cristian-Tiberiu Cristescu.

În contextul proclamării anului 2024 de către Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației şi îngrijirii bolnavilor” şi „Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi” au avut loc conferințele pastoral-misionare de primăvară  (17 februarie 2024) și de toamnă (24 septembrie 2024), ambele organizate la Catedrala Episcopală cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” din Municipiul Miercurea-Ciuc, cu participarea tuturor clericilor din eparhie în cadrul cărora a conferențiat Preacucernicul Părinte Arhid. Prof. Dr. Ioan Ică Jr. de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.

În privința vieții monahale, în anul 2024 Ierarhul a hirotonit un ieromonah, a hirotesit 2 arhimandriți și 2 protosingheli, a oficiat tunderea în monahism a 3 rasofore și rasoforia unei surori pentru obștea Mănăstirii Sita Buzăului și a instalat un stareț la Mănăstirea Valea Mare (PCuv Protosinghel Ignatie Cernat). 

În vetrele noastre monahale sunt 150 viețuitori, dintre care 41 monahi și 109 monahii, Eparhia având la această dată 4 arhimandriți, 18 protosingheli, 4 ieroschimonahi, 2 ieromonahi şi 4 ierodiaconi.  Dintre călugărițe 2 sunt schimonahii, iar 4 starețe sunt stavrofore.

Sectorul cultural-educaţional

Sub aspect cultural, în anul 2024 în Eparhia Covasnei și Harghitei s-au realizat mai multe activități culturale cu binecuvântarea Centrului Eparhial, prin intermediul Centrelor Cultuale din subordinea acestuia, remarcându-se proiectele Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Municipiul Sfântu Gheorghe prin implicarea exemplară a d-lui prof. Ioan Lăcătușu și a colaboratorilor de la Centru.  Dintre acestea amintim:

– Înființarea în data de 16 mai 2024, de către Academia Română, a unui Departament de cercetare în cadrul filialei din Sf. Gheorghe a Centrului  European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române – București;

– Sesiunea națională de comunicări științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație”, ediția a XXX-a;

– Colocviul naţional al Grupului de cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei și editarea anuarului „Acta Carpatica”;

– 2 proiecte  realizate cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului 

– Proiectul „Promovarea identității culturale românești din sud-estul Transilvaniei prin lucrări reprezentative”- 5 volume; 

– Proiectul „Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizaţie”, ediția a XXX-a, 27-28 septembrie 2024 și tipărirea „Acta Carpatica”, nr. X/2024;

– 2 proiecte realizate cu sprijinul financiar al  Consiliului Județean Covasna; 

– 24 volume și publicații apărute la editura Eurocarpatica  și Grai Românesc; 

– 5 volume apărute la editura „Grai Românesc”;

– publicații apărute la editura „Grai Românesc”: Revista Eparhială „Grai românesc” – Foaie de spiritualitate ortodoxa a Episcopiei Covasnei si Harghitei 4 numere/2024;

– 17 studii apărute în reviste de specialitate şi în volume, 7 manifestări cultural – ştiinţifice și civice organizate de Centrului  European de Studii CV-HR și Centrul Cultural Sfântu Gheorghe, 17 participări la sesiuni ştiinţifice, simpozioane, mese rotunde, colocvii, reuniuni, dezbateri organizate de alte instituții, 12 activități specifice de gestionarea a fondului documentar, a bibliotecii și a bazei de date și valorificarea științifică a acestora, 96 de articole apărute în presa locală şi în diverse volume, sub semnăturile angajaților centrului, 5 expoziții, 19 prezentări şi lansări de cărţi, 6 colaborări cu redacții și agenții de știri. 

Centrul Cultural „Miron Cristea” din Miercurea-Ciuc derulează activități cu profil cultural-artistic (ateliere de creație, muzică instrumentală și vocală) la care sunt înscriși 149 de elevi din ciclurile primar și gimnazial. 

Episcopia Covasnei și Harghitei a sprijit învățământul de stat prin oferirea gratuită de spații adecvate, în imobilele proprietate a parohiilor (Parohiile Covasna-Voinești și Păpăuți în Protopopiatul Sfântu Gheorghe; Parohia Imper în Protopopiatul Miercurea-Ciuc) pentru buna desfășurare a procesului de învățământ pentru clase primare aflate în lipsă de săli de clasă.

Departamentul pentru tineret și cateheză a derulat la nivelul Eparhiei Covasnei și Harghitei, în anul 2024, un număr total de 63 de proiecte, fiind implicate un număr de 26 parohii și 2840 de beneficiari și au fost organizate două tabere de vară cu 259 de beneficiari.

Sectorul social-filantropic

Între cele mai importante programe sociale derulate la nivelul Eparhiei amintim: Programul „Prevenirea abandonului şcolar” prin care un număr de 650 de elevi din cele două județe ale Eparhiei noastre au fost sprijiniți cu ghiozdane, rechizite, cărți de gramatică și culegeri, îmbrăcăminte pentru copiii proveniți din familii defavorizate, iar lunar se oferă persoanelor nevoiașe pachete cu alimente de bază, „Bursa pentru elevi și studenți” prin oferirea unui sprijin constant material și financiar în sumă de 198.000 lei pentru 11 bursieri, precum și taberele cu caracter social. 

La nivelul Centrului Eparhial, al protopopiatelor și al parohiilor au fost derulate 449 de acțiuni sociale (sprijin pentru persoane vârstnice, familii numeroase fără venit,) pentru 4417 de beneficiari.

În data de 20 august 2024, în satul Mărcuș, comuna Dobârlău două familii au suferit  pierderea atât a caselor cât și a anexelor gospodărești de pe urma incendiilor, astfel la nivelul Episcopiei noastre s-a desfășurat o colectă pentru a putea fi sprijinite cele două familii cu cele necesare.

În luna septembrie 2024, în urma inundațiilor din județele Galați și Vaslui foarte multe familii au rămas fără agoniseala de o viață și implicit fără un acoperiș deasupra capului, astfel Episcopia noastră s-a mobilizat prin dispoziția Ierarhului, desfășurându-se o colectă, ulterior comunitățile din județul Galați au fost sprijinite cu cartofi în valoare de 30.000 lei și alimente și echipamente în valoare de 45.000 lei.

În cursul anului, pe lângă colectele desfășurate la nivelului Eparhiei noastre, în Parohia Bilbor s-au mai desfășurat 4 colecte pentru diferite cazuri sociale dintre care unul desfășurat în urma unui incendiu, primind astfel ajutor bănesc.

În seara Ajunului Nașterii Domnului, în urma exploziei unei butelii, 20 de apartamente dintr-un bloc din municipiul Toplița au fost afectate, iar în foarte scurt timp prin implicarea comunității și a Bisericii s-au achiziționat cele necesare, astfel Parohiile II și VI au sprijinit cu suma de 2500 lei și Parohia Călimănel cu suma de 2500 lei.

De asemenea, amintim activitatea Asociaţiei de binefacere „Sfânta Iustina” de pe lângă Mânăstirea Mărcuş, judeţul Covasna, care are în grijă 4 adolescenți; în cadrul Aşezământului exista şi un paraclis pentru rugăciunea zilnică, având hramurile „Sfântul Mina şi Sfânta Iustina”.  

Activitățile social-filantropice din cadrul Episcopiei Covasnei și Harghitei pentru anul 2024 însumează 1.263.000 lei din care 410.500 lei în bani; ajutoarele ce constau în îmbrăcăminte, alimente și rechizite 852.500 lei.

Sectorul economic, financiar şi patrimonial

S-au efectuat ample lucrări de construcții și înfrumusețare la Centrul Eparhial și Catedrala Episcopală, la cele 10 mănăstiri, 3 schituri și 5 metocuri, la, lucrări de reparații și întreținere la 58 de biserici și 24 de case parohiale, precum și lucrări de amenajare și modernizare la sediile protopopești. 

Valoarea totală a investiţiilor pe anul 2024 pentru lucrările de construcţii, reparaţii şi pictură la locaşurile de cult şi alte edificii bisericeşti din cadrul Eparhiei noastre a fost de 10.826.000  lei.

Toate aceste lucrări au fost sprijinite  de Secretariatul de Stat pentru Culte cu suma de 615.500 lei, de Consiliul Județean Harghita cu suma de 230.000 lei, de Consiliul Județean Covasna cu suma de 400.000  lei, Consiliul Județean Brașov cu suma de 20.000 lei, de Consiliile locale din jud. Harghita cu suma de 316.000 lei și de Consiliile locale din Jud. Covasna cu suma de 470.000 lei.

Plenul Adunării Eparhiale a luat act de amploarea lucrărilor desfășurate în anul 2024 la Centrul Eparhial, așezămintele monahale, sediile protopopești și unitățile parohiale.

După ce rapoartele citite au fost aprobate de către Plenul Adunarii Eparhiale, au urmat căteva luări de cuvânt în care s-au evidențiat: Preacucernicul Părinte Apostol Dumitru – Protopopul Protopopiatului Călimani, dl. profesor Lăcătușu Ioan de la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Municipiul Sfântu Gheorghe, dl. Iordan Mircea-Ștefan de la Parohia Miercurea-Ciuc I, dl. Glodeanu Cristinel de la Parohia Miercurea-Ciuc III și dl. Dobrean Teodor-Constantin de la Parohia Gheorgheni II.

În toate aceste luări de cuvânt au fost apreciate realizările Episcopiei, buna legătură instituțională între Biserică și instituțiile de stat locale și județene în Covasna și Harghita, coeziunea factorilor decizionali ai societății civile din zonă cu Centrul Eparhial și cu unitățile ecleziale în vederea bunei desfășurări a vieții bisericești în Eparhia noastră și s-au adresat mulțumiri Chiriarhului și colaboratorilor din fiecare sector de activitate pentru implicarea în derularea proiectelor amintite în rapoarte.

În privința propunerilor de viitor s-a avut în vedere continuarea proiectelor pastoral-misionare,administrativ-gospodărești, culturale și sociale existente, iar în contextul proclamării, de către Sfântul Sinod, a anului 2025 ca „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”s-au formulat următoarele propuneri:

– realizarea unui volum omagial de studii despre vrednicul de pomenire Patriarh Miron Cristea;

– realizarea unui film documentar intitulat „Vetre monahale din Episcopia Covasnei și Harghitei (cu prilejul împlinirii a 100 de ani de Patriarhat a Bisericii Ortodoxe Române)”;

– realizarea unui ciclu de conferințe despre Ierarhi și personalități ale vieții civile din județele Covasna și Harghita;

– continuarea întocmirii de lucrări monografice în comunitățile românești din cadrul Eparhiei Covasnei și Harghitei ;

– organizarea de manifestări bisericești și culturale la Monumentul Mausoleu de la Gura Secului – Toplița în preajma Praznicului Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor (Mausoleul adăpostește osemintele a 771 de militari români și osemintele a numeroși soldați necunoscuți căzuți în bătăliile din zonă în Primul Război Mondial și a fost ridicat la inițiativa Patriarhului Miron Cristea, fiu al Topliței Române);

– organizarea de delegații constituite din preoți credincioși din cele patru protopopiate pentru participarea la momentul festiv al sfințirii Catedralei Naționale de la București în data de 26 octombrie 2025 ;

– organizarea unor delegații constituite din preoți credincioși din cele patru protopopiate pentru participarea la momentele solemne de proclamare a celor trei sfinți din Mitropolia Ardealului: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț și Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus.

În încheiere, Ierarhul a adresat mulţumiri membrilor aparatului administrativ de la Centrul Eparhial și protopopiate, cinului monahal și clerului din parohii,domnului Ministru Secretar de Stat Ciprian-Vasile Olinici și Secretariatului Stat pentru Culte, Secretariatului General al Guvernului României pentru proiectele finanțate, Prefecturilor, Consiliilor Judeţene și Consiliilor locale din județele Covasna și Harghita, precum și tuturor celor care au sprijinit lucrarea Episcopiei Covasnei și Harghitei în decursul anului 2024și, nu în ultimul rând, membrilor Adunării Eparhiale.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru binecuvântarea, ajutorul și purtatea de grijă prin care s-au realizat toate aceste lucrări ale Sfintei noastre Biserici strămoșești.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

© Episcopia Covasnei și Harghitei