Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și cu Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, au săvârșit duminică, 4 mai, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, cu prilejul hramului. 

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, i-a adunat astfel, în rugăciune, pe fiii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Râmnicului, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, ai instituțiilor de cultură, de învățământ și administrative, preoți, monahi, monahii și credincioși, cărora li s-au alăturat pelerini din Oltenia și din țară.

În cuvântul de binecuvântare, adresat celor s-au așezat duhovnicește sub ocrotirea Sfântului Ierarh Calinic, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a arătat că „suntem în lumina Praznicului Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar bucuria dumnezeiască a cuprins și cerul, și pământul, și cele de dedesubt.

Mântuitorul Hristos, pentru că S-a jerfit pe Sine, S-a răstignit pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, a primit un nume care este mai presus de orice nume, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, „ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, și al celor cerești, și al celor pământești, și al celor de dedesubt”.

Toată suflarea este cuprinsă în Mântuitorul Iisus Hristos, nu numai ca Dumnezeu-Creator, Cel Care a făcut cerul și pământul, ci și ca Dumnezeu-Mântuitor, Cel Care a răscumpărat neamul omenesc, Cel Care ne-a cuprins în Persoana Sa, ne-a ridicat pe cruce și, prin jerfa Sa, a spălat păcatele lumii.

El este Mielul cel nevinovat, Care S-a jerfit pentru noi. Evenimentele care au premers Învierii Mântuitorului Iisus Hristos sunt descrise de Sfinții Evangheliști și sunt împreunate cu multe temeri, cu multe suferințe, cu multe chinuri. Sfinții Apostoli au urmat pe Domnul la Cina cea de Taină și, apoi, în Grădina Ghetsimani, s-au risipit, au plecat, au fugit.

Nimeni nu L-a mai urmat pe Domnul nostru Iisus Hristos. El a dus singur această suferință, această agonie, această crucificare și a băut paharul acesta până la sfârșit. Evident că Mântuitorul știa că toate acestea trebuiau să se petreacă și, de aceea, a respins orice intervenție, a Sfântului Petru sau a altora, ca să Îl ajute sau să abandoneze voința Tatălui de a curăți lumea.

Era necesară vindecarea noastră și ne dăm seama cum a putut să se cuibărească otrava șarpelui în firea noastră omenească, căci n-a fost numai un păcat al strămoșilor noștri, care au greșit înaintea lui Dumnezeu. Păcatul acesta a intrat adânc în natura omenească și nimeni nu putea să scape de această osândă, de această moarte, de această durere. Deci, ca să poată omul să se ridice din moarte la viață, trebuia ca Unul din Treime să Se facă om pentru noi și să fie răstignit pentru noi.

Toate acestea le-a îndurat Mântuitorul Hristos, potrivit Scripturii. Întotdeauna, în cuvintele Mântuitorului Hristos vom găsi aceste cuvinte: „ca să se plinească Scriptura”. Deci Domnul a împlinit ceea ce Tatăl a făgăduit în momentul în care l-a izgonit pe Adam din Rai. Le-a dat promisiunea aceasta: că din sămânța femeii se va naște Acela Care va zdrobi capul șarpelui.

Mântuitorul Iisus Hristos este Mesia, Fiul Tatălui, Care a luat firea omenească, nu alta, în afara neamului nostru, ci aceea pe care Dumnezeu a creat-o la începutul lumii. Această fire omenească Dumnezeu a luat-o din făptura cea mai sfântă, pe care El a zidit-o pe pământ: din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care este Maica vieții noastre, este persoana aleastă de Tatăl cel Ceresc, fiica Sionului, aceea care s-a învrednicit de acest lucru atât prin viața ei curată, cât și prin moștenirea pe care a primit-o de la părinții ei, întrucât ea este moștenitoarea rugăciunilor, a lacrimilor și a jerfelor din întregul Vechi Testament, de la izgonirea lui Adam din Rai și până ce s-a născut din părinții Ioachim și Ana. La aceste daruri dumnezeiești, Maica Domnului a adăugat viața ei preacurată, în așa fel încât nicio făptură din lumea aceasta nu s-a ridicat la frumusețea, la curăția și la strălucirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Această frământătură a luat-o Fiul lui Dumnezeu și cu ea S-a îmbrăcat și S-a făcut om, S-a făcut asemenea nouă. Bineînțeles că, pe de o parte, vedem asemănarea noastră cu Mântuitorul Iisus Hristos, iar, pe de altă parte, vedem roadele acestei veniri a Mântuitorului Hristos, Care a vindecat firea noastră și a scos răul din noi, din neamul omenesc, dar nu printr-un act de voință externă, ci printr-o participare directă. Dumnezeu a acceptat să Se răstignească pentru noi. Dumnezeu a acceptat să moară pentru noi.

Deși este cu neputință de gândit și de ridicat mintea la această taină, totuși, Dumnezeu a făcut această lucrare dumnezeiască din dragoste pentru noi, așa cum Tatăl cel Ceresc a spus: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Însuși Fiul Său L-a dat la moarte, ca oamenii să trăiască”. Fiul lui Dumnezeu a primit această cruce și și-a împropriat-o ca pe propria Lui viață. Crucea a devenit însuși felul de a fi al Mântuitorului Hristos, felul de existență al Său. Mântuitorul privește crucea și-o primește cu toată dragostea pentru că știa că numai prin cruce noi putem să fim izbăviți. De ce? Pentru că crucea este jerfa completă a lui Dumnezeu pentru noi, este vârful iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Orice moarte ar fi acceptat Mântuitorul Hristos nu s-ar fi asemănat cu moartea pe cruce, pentru că în moartea pe cruce El S-a arătat, într-adevăr, rob al tuturor și chiar, cum spune proorocul, blestem, căci blestemat este Cel Ce-atârnă pe cruce.

El a luat blestemul nostru ca noi să nu mai fim niciodată supuși celui rău, ci, dimpotrivă, să ne ridicăm din moarte la viață și, într-adevăr, așa cum spunea profetul Isaia: „disprețuit era și Cel din urmă dintre oameni: batjocorit, scuipat, vorbit de rău, defăimat, însă, zice același prooroc, a luat toate acestea pentru noi și pentru dragostea noastră”.

Bineînțeles că iubirea nu are margini și acesta este de fapt motivul răstignirii Mântuitorului Hristos: iubirea față de om. A venit la ai Săi și, adevărat este, că noi nu L-am primit, ci, dimpotrivă, prin înaintașii și strămoșii noștri, L-am răstignit și L-am dat la moarte, cum avea să spună Sfântul Apostol Petru: „cei dintre ai noștri L-au dat la moarte, însă El a înviat și S-a arătat Sfinților Apostoli”.

S-a arătat tuturor. S-a arătat femeilor mironosițe, căci moartea nu putea să Îl cuprindă. Cum ar fi putut moartea să îndrăznească să Îl cuprindă pe Fiul lui Dumnezeu? Moartea nu există. Răul nu există. Moartea și răul sunt accidente datorate nouă, greșelilor noastre. Dacă omul n-ar fi păcătuit, moartea n-ar fi existat. Dacă omul n-ar fi greșit, moartea ar fi fost biruită de la început. Moartea nu avea nicio putere asupra acestora, asupra noastră și asupra urmașilor noștri. Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos a biruit moartea, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte le-a dăruit viață veșnică.

S-a arătat femeilor mironosițe ca să le dovedească că El este viu, că S-a ridicat din morți. S-a arătat așa cum a fost mai înainte, însă, cu o singură deosebire: că cel care a înviat din morți nu mai este supus nici spațiului, nici timpului. El intră prin ușile încuiate și vine atunci când dorește, Se arată Sfinților Apostoli atunci când vrea, pentru ca să le dea pace, să le dea liniște, să le dea pe Duhul Sfânt.

Sfinții Apostoli au crezut în Înviere și chiar dacă uneori avem impresia că Sfântul Toma este cel care nu a crezut în Înviere, dacă citim textul Sfintei Evanghelii, vom vedea că Sfântul Toma nu se îndoiește de Înviere, ci se îndoiește că ceilalți Apostoli L-au văzut pe Domnul, pentru că, în convingerea lor, știau că Cel care va învia nu se va mai arăta.

De aceea, Mântuitorul a insistat de nenumărate ori să spună că „Duhul nu are carne și oaste, precum vedeți voi că am”. A cerut ceva de mâncare, ca o încredințare. Sfântul Toma ne încredințează și pe noi că Domnul a înviat și El Se arată, Se descoperă, Se revelează.

Femeile mironosițe au venit la mormânt tânguindu-se, ne spune Sfânta Evanghelie. Le era teamă, le era frică. Bineînțeles că trebuia să le fie frică. Erau, la drept vorbind, niște femei neputincioase, care, din multă dragoste, doreau să aducă un omagiu, un prinos de recunoștință și de mulțumire Învățătorului lor, cu Care au stat atâtea zile și atâta timp. L-au ascultat, I-au sorbit cuvintele, au luat învățăturile, au fost mângâiate de cuvintele Domnului și, mai mult, Sfânta Maria Magdalena a fost chiar vindecată de duhuri demonice. Cât de multă prețuire trebuia să aibă această sfântă, urmașa Mântuitorului Iisus Hristos! De aceea au venit dis-de-dimineață la mormânt, ca să ungă trupul Mântuitorului Hristos, să completeze cele care rămăseseră nefăcute pentru demnitatea Domnului. Îl îngropaseră prea repede.

Vinerea era prea târziu și, de aceea, au vrut repede iudeii să Îl dea jos de pe cruce. El era deja cu tot trupul sfârtecat de răni, încât s-a mirat și sutașul că Mântuitorul a murit așa de repede. Uimit a fost și Pilat. Iar sutașul, ca să se încredințeze, I-a împuns coasta cu sulița, iar din coasta Sa a ieșit sânge și apă.

În asemenea condiții se apropiau sfintele femei mironosițe de mormântul Domnului. Ele știau că acolo era strajă, erau soldați romani neînduplecați. Nu se punea problema să existe vreo negociere cu ei, să existe vreo înțelegere cu ei. Toate acestea și, dacă am adăuga teama pe care o aveau din momentul răstignirii și alte suferințe, alte îndoieli și alte greutăți, ne-am da seama câtă povară aveau aceste femei și cât de mult doreau să-L vadă pe Domnul.

Spunem toate acestea ca să înțelegem că femeile mironosițe au fost perseverente, hotărâte și atât de credincioase, încât nimic nu le putea stătea împotrivă. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos le-a răsplătit atât de mult, cu cea mai mare binecuvântare existentă în Evanghelie. Ele sunt primele care au auzit cuvântul: „Bucurați-vă!”

Acesta este salutul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a adresat femeilor mironosițe și ele parcă au tresăltat. Este important de citit și de analizat prezentarea acestor momente la Sfântul Ioan Evanghelistul. Sfântul Ioan Evanghelistul vorbește despre grădină. Acolo S-a întâlnit Mântuitorul Iisus Hristos cu ele. Sfântul Ioan Evanghelistul face întotdeauna trimitere la Grădina Raiului, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos, Cel înviat, este pomul vieții.

El este pomul vieții și nu puteau să-L găsească Sfintele Femei, să-L întâlnească, decât în Rai. Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos Se arată femeilor mironosițe în grădină și grădina devine cu adevărat locul bucuriei.

Atunci când Adam și Eva au fost dați afară din Rai, toată creația lui Dumnezeu a fost cuprinsă de tristețe, care s-a prelungit până la mormântul întunecat, unde Domnul nostru Iisus Hristos a fost așezat, încât mormântul cel trist s-a făcut datător de viață. De aceea, de multe ori, în cântările noastre spunem: „Bucură-te, Sfânt Mormânt!” Este un cuvânt delicat, dar cu multă semnificație, pentru că nu vorbim despre un mormânt care nu are nicio importanță, ci vorbim despre mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, care trebuie văzut întotdeauna în legătură și relație cu Mântuitorul, Cel Care a înviat din morți. Așadar, toate s-au umplut de lumină: și cerul, și pământul și cele dedesubt.

Femeile mironosițe aleargă de la mormânt la casa în care erau Sfinții Apostoli, pentru a vesti un lucru foarte important. După ce Sfintele Femei au intrat în mormânt, au văzut un înger îmbrăcat în haină de lumină, care păzea Giulgiul Mântuitorului Iisus Hristos și le-a vestit lor că Cel pe Care Îl căutau nu era acolo, ci a înviat, continuând: „Mergeți și spuneți Apostolilor și lui Petru că va veni în Galileea”. Toate acestea sunt bine precizate și, istoric vorbind, reale. Însă, ceea ce ne interesează este faptul că îngerul le cunoaște pe femeile mironosițe, îi cunoaște pe Apostoli, îl cunoaște pe Petru, ceea ce creează, dintr-o dată, o familiaritate. Învierea realizează această legătură dintre lumea cerească și lumea pământească, lucrul care nu a existat până atunci. Până la răstignirea Mântuitorului, când îi spune tâlhanului: „astăzi vei fi cu Mine în Rai!”, Raiul a fost închis.

Dacă vorbim despre îngeri, ca mesageri, care au fost trimiși să vestească voia lui Dumnezeu, la mormânt vedem că îngerii sunt împreună cu oamenii și cântă împreună cu oamenii. De aceea, în noaptea sfântă de Paști avem această simțire, această trăire: că suntem împreună cu îngerii și spunem: „saltă și te bucură, Sioane! Veselește-te, fiica Ierusalimului, că slava Domnului peste tine a răsărit!”

Acesta este momentul deosebit de sfânt și binecuvântat din noaptea sfântă și pe care noi îl prăznuim în chip deosebit în a treia Duminică după Învierea Mântuitorului Hristos, pe care o cunoaștem sub numele de Duminica Femeilor Mironosițe sau a purtătoarelor de Mir.

În această duminică, preamărim pe Bunul Dumnezeu pentru aceste credincioase, aceste ucenițe ale Domnului, care s-au arătat cu adevărat silitoare. Ele au stăruit. Au fost fricoase, dar frica nu le-a îndoit. Frica nu le-a biruit, ceea ce înseamnă că, în viața noastră, dacă ne domină frica, nu vom putea moșteni Împărăția lui Dumnezeu, așa cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul în Apocalipsă: „nici fricoșii, nici desfrânații, nici orice alți păcătoși nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”, pentru că frica a fost alungată de Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea, poporul cel binecredincios merge cu puterea crucii înainte, iar Sfântul Apostol Pavel ne prezintă această radiografie, această țintă: cu ochii ațintiți către crucea lui Hristos, mergem înainte ca la asalt, pentru că Îl avem pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a biruit lumea și ne-a spus: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” Așadar, prin Sfânta Înviere și prin acest exemplu al sfintelor femei mergem întotdeauna fără frică și, bineînțeles, vom dobândi cu siguranță această binecuvântare a lui Dumnezeu sau, mai bine zis, răsplata și, de aceea, Domnul spune: „Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri!” Sfintele femei au primit răsplată pentru credința lor cea mare.

Atunci când Sfânta Maria a spart vasul cu mir, Mântuitorul Hristos a apreciat această ungere, iar Sfântul Evanghelist a subliniat imediat: fapta ei va fi lăudată în toată lumea și în toată vremea. Așadar, faptele sfintelor femei mironosițe vor fi lăudate în toate vremurile lumii. Nu numai ele, ca persoane istorice, ci și cele care au urmat după ele: toate mamele creștine, toate femeile creștine, toate mucenițele Domnului și toate cele care s-au învrednicit să fie întocmai cu Apostolii, cum este cazul Sfintei Tecla. Toate sunt urmașele acestor femei mironosițe și, bineînțeles, nu numai ale lor, ci și ale Maicii Domnului, care este cea dintâi ucenică a Domnului, pentru că Maica Domnului a ascultat cuvintele Fiului ei, le-a pus la inimă și a stat întotdeauna în preajma Lui, până la cruce. Sfântul Ioan Evanghelistul, prezentând răstignirea Mântuitorului Hristos, o poziționează pe Maica Domnului lângă cruce, unde primește pe Sfântul Ioan ca ucenic. Cert este că Maica Domnului a fost cea dintâi care a fost înștiințată de Învierea Mântuitorului Hristos.

În această zi binecuvântată, facem amintire de clipele frumoase și binecuvântate ale vremurilor când am adus moaștele Sfântului Ierarh Calinic, când, din nou, ne-am bucurat ca urmași ai lui și, în același timp, ca cei care călcăm pe urmele lui, nădăjduind să avem fericirea să cerceteze această eparhie, pe care, cu ani de zile în urmă, a păstorit-o. Așadar, mulțumind lui Dumnezeu, rugăm pe Sfântul Ierarh Calinic să vă dea binecuvântare cerească!”.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul de mulțumire adresat Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, a accentuat că  întreaga eparhie a Râmnicului a trăit în această zi „o bucurie duhovnicească deosebită, la Sfânta Liturghie, care comemorează faptul că Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a întors acasă. Anul acesta este pentru Arhiepiscopia Râmnicului, prin Catedrala Arhiepiscopală și prin Mănăstirea Frăsinei, și pentru Arhiepiscopia Bucureștilor, prin mănăstirile Cernica și Pasărea, un prilej de a-l sărbători continuu pe Sfântul Ierarh Calinic, pentru că se împlinesc 70 de ani de la proclamarea canonizării sale la Mănăstirea Cernica, de către vrednicul de pomenire patriarh Justinian Marina, fiu al acestor locuri.

Patriarhul Justinian, în urmă cu 70 de ani, a făcut ceva ce nu s-a mai întâmplat în Biserica Ortodoxă Română: a invitat pentru a fi prezenți la această proclamare a canonizării Sfântului Ierarh Calinic reprezentanți ai Bisericilor surori și, din partea Patriarhiei Ecumenice, a participat episcopul Atenagora al Tiatirelor, apoi patriarhul Chiril din partea Bisericii Bulgare, cărora s-au alăturat mai mulți mitropoliți din Biserica Ortodoxă Rusă și din Biserica Greciei”.

Chiriarhul Râmnicului a amintit în continuare de bucuria duhovnicească a ierarhilor, preoților, monahilor și monahiilor, trăită la slujbele de priveghere săvârșite în cinstea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica de la momentul așezării sfintelor sale moaște în racla realizată, după îndrumările Patriarhului Justinian, din lemn de lămâi, tisă și palisandru, în care au stat până la momentul Aducerii Sfintelor sale Moaște în Oltenia, în anul 2012.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a amintit cuvintele Patriarhului Justinian de la acel moment încărcat de sfințenie, în care a spus:

„Bucură-te, Cernică, și te veselește, că numele tău e pomenit de îngeri în ceruri, deodată cu cel care a strălucit în tine!

Bucură-te, Cetate de scaun a Bucureștilor, că din tine a răsărit o stea, a cărei lumină sporește strălucirea bolții cerești a întregii Biserici!

Bucură-te, Cetate a Râmnicului, că în tine a luminat un mărgăritar de mult preț al întregii Biserici!

Și tu, Românie, bucură-te, pentru că ți-ai ascuns cu smerenie pe sfinții tăi, mai strălucitori decât aurul prin dumbrăvile tale și desișurile codrilor, împreună cu poienile de lumină și izvoarele de argint!

Saltă acum, că arătată ți s-a făcut acum una dintre nestematele tale duhovnicești cele mai de preț înaintea solilor întregii Biserici a lui Hristos și numele tău intră în veșnicie împreună cu această piatră de mult preț!”

La final, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit Părintelui Mitropolit Irineu pentru dragostea arătată clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului, apoi a mulțumit preasfințiților părinți episcopi, preoților, monahilor și credincioșilor care au participat la sărbătoarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ocrotitorul eparhiei.

Sursă : Arhiepiscopia Râmnicului