În după-amiaza zilei de luni, marți, miercuri și joi, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, în cadrul căreia s-a citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Canonul este împărțit în patru părți care se rostesc pe rând de luni până joi.
În prima zi, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația și importanța rugăciunii Sfântului Efrem Sirul: ,,În prima parte a rugăciunii cerem lui Dumnezeu să ne dea putere să postim, să ne nevoim și să ne rugăm. A doua parte a rugăciunii ne vorbește despre patimile cu care ne luptăm și de care dorim să ne lepădăm, trândăvia, grija de multe, iubirea de stăpânire și grăirea în deșert. În a treia parte, ne rugăm pentru cele patru virtuți cu ajutorul cărora putem să ne îndreptăm viața, acestea fiind curăția, smerenia, răbdarea și dragostea. Virtuțile dobândite prin post și rugăciune ne apropie de Dumnezeu cu gândul că suntem păcătoși și avem nevoie de Dumnezeu.
Finalul rugăciunii este un rezumat în care se cere ca omul să își vadă propriile greșeli și să nu osândească pe aproapele. Care este rolul postului? Rolul postului este de a ne întâlni cu Hristos cel răstignit, îngropat și înviat.”
În a doua zi a Canonului Mare, cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacuviosul părinte Hrisostom Chiriac, Consilier Economic, care a vorbit credincioșilor prezenți despre pocăință. Aceasta este reabilitarea firii umane căzute în robia păcatului, adică reașezarea la masă cu Dumnezeu. Părintele a amintit despre ceea ce Sfântul Ioan Botezătorul a spus în Valea Iordanului, ,,pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”. Însuși Mântuitorul Hristos ne spune aceleași cuvinte pe care Sfântul Ioan Botezătorul le-a rostit. Când Dumnezeu i-a creat pe protoparinții noștrii, i-a creat din iubire pentru iubire. La temelia întregii ființe umane, mai presus de toate, se află iubirea desăvârșită a Sfintei Treimi. Acesta a încheiat prin îndemnul duhovnicesc de a ne îmbrăca în haina umilinței și a pocăinței pentru a ne așeza în legătură cu Dumnezeu. Bucuria de la Praznicul Învierii este condiționată de nevoința și de urcușul duhovnicesc pe care îl avem în această perioadă a postului.”
În a treia zi a Canonului Mare, dupa săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Teodor Eugen Bijec, Vicar Administrativ, care a subliniat faptul că avem nevoie de pocăință nu pentru că Dumnezeu ne pedepesește, ci ne pocăim pentru că vedem cât de departe ne duc de Dumnezeu păcatele noastre. Un alt motiv pentru care ne pocăim este faptul că viața noastră trece și ne apropiem de hotarul trecerii în veșnicie. Acesta a amintit faptul că pentru a merge pe calea spre Dumnezeu este nevoie de haina smerenie, deoarece fără smerenie orice virtute pe care am avea-o este o capcană a mântuirii.”
În a patra zi a Canonului Mare, cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Romeo Paraschiv Oltean, Consilier cu Patrimoniu și Construcții, care a amintit că rugăciunea deasă și scurtă este cheia pentru a ne putea ruga în viața de zi cu zi, atunci când spunem că nu avem timp datorită problemelor și priorităților care ne preocupă mai mult. Acesta i-a îndemnat pe credincioși să pună ca prioritate în viața lor a-L întâlni pe Dumnezeu, a vorbi cu Dumnezeu și a se dărui celor de lângă ei. Să avem ca prioritate iubirea față pe Dumnezeu și de aproapele nostru.
Răspunsurile la strană au fost date de către obștea de maicii a Mănăstirii ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, condusă de Preacuvioasa Maica, Stavrofora Minodora, stareța sfintei mănăstiri.