Astăzi, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, credincioșii din Miercurea Ciuc s-au adunat în număr mare în Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul slujbei, la momentul chinonicului, Preasfinția Sa a rostit cuvântul de învățătură. Ierarhul a subliniat importanța modelului de ascultare și dăruire pe care Maica Domnului îl oferă credincioșilor în drumul lor de apropiere de Dumnezeu. A explicat profunzimea teologică a praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, arătând că sărbătoarea, deși nu are un temei scripturistic, are un puternic fundament patristic și profetic, fiind anticipată în Psalmi: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și preaînfrumusețată.” Ierarhul a amintit că instituirea sărbătorii în secolul al VIII-lea era legată de începutul postului Nașterii Domnului și de pregătirea credincioșilor pentru primirea lui Hristos.

Preasfinția Sa a prezentat tradiția Bisericii privind aducerea Fecioarei Maria la Templu la vârsta de trei ani, subliniind credincioșia părinților Ioachim și Ana, care și-au împlinit făgăduința făcută lui Dumnezeu. A descris Templul din Ierusalim,  amintind că Maica Domnului a fost dusă de preotul Zaharia în Sfânta Sfintelor, loc în care a fost hrănită de înger și pregătită pentru „cea mai înaltă chemare: de a fi Chivot Dumnezeiesc și Maică a Mântuitorului”. 

Ierarhul a arătat că sărbătoarea de astăzi „anticipează intrarea noastră în Biserică prin Sfintele Taine, pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu”, chemând credincioșii să se pregătească duhovnicește pentru a-L primi pe Hristos în „Betleemul sufletelor” odată cu apropierea Praznicului Nașterii Domnului.

La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși, care au venit cu evlavie pentru a cinsti praznicul închinat Maicii Domnului. Mulți dintre cei prezenți s-au apropiat cu bucurie de Sfântul Potir, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.

Înainte de otpustul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei a săvârșit hirotesia întru arhimandrit a Preacuviosului Părinte Protosinghel Hrisostom Chiriac, Consilier Economic al Centrului Eparhial și slujitor al Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc. Ierarhul a evidențiat lucrarea jertfelnică a părintelui arhimandrit în cadrul eparhiei și i-a adresat cuvinte de binecuvântare și încurajare.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu