Astăzi, 25 martie 2025, cu ocazia slăvitului praznic al Bunei-Vestiri, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea,, Schimbarea la Față” din Sita Buzăului, care și-a sărbătorit hramul Paraclisului. Sub protia Preasfinției sale s-a aflat Preacuviosul Părinte Ieroschimonah Ghenadie, duhovnicul mănăstirii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La chinonic, Chiriarhul a rostit un frumos cuvânt de învățătură, prilejuit de hramul Paraclisului Sfintei Mănăstiri, în care a arătat calea spre adevărata bucurie și ascultare de Dumnezeu, oglindită în viața Fecioarei Preacurate: ,,Sărbătoarea Bunei-Vestiri este sărbătoarea așezată în Postul cel Mare, în care ne pregătim duhovnicește pentru a ne întâlni cu Hristos, Cel răstignit, îngropat și înviat. Sfinții Părinți nu au uitat-o pe cea care a făcut legătura cu Cerul și cu pământul, pe Maica Preacurată, Fecioara Maria. Dacă privim cu atenție icoana Praznicului, putem vedea pe Arhanghelul Gavriil și pe Maica Preacurată, Buna-Vestire. Arhanghelul Gavriil i-a rostit Maicii Domnului, la întâlnirea cu aceasta: ,, Bucură-te!”. Prin traducerea numelui său, aflăm că acesta înseamnă: puterea mea este Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu a venit asupra Maicii Preacurate. De aceea astăzi suntem chemați să ne bucurăm cu bucurie sfântă, deoarece cel care poartă, în iconografia ortodoxă, crinul în mână, simbol al fecioriei, îl oferă Pururea Fecioarei, Maica lui Dumnezeu. De aceea părinții filocalici spun că nu putea să vină Fiul lui Dumnezeu în lume, fără să se nască dintr-o femeie. Și aceasta era Fecioara Maria, dupa cum Sfântul Ioan Damaschin spunea în sec. VIII: ,,Singurul eveniment nou sub soare este întruparea Fiului lui Dumnezeu”. În troparul zilei se amintește: ,,Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” – cântare prin care Biserica noastră Ortodoxă explică atat de frumos Praznicul de astăzi. Taina era așadar ascunsă până la momentul în care Maica Domnului a fost pregătită de a primi Vestea cea mare a întrupării Fiului lui Dumnezeu. De aceea Taina a fost cunoscută de atunci de îngeri și de oameni în chip minunat. Îngerii au vorbit cu proorocii Vechiului Testament, care au vestit-o. În volumul 2 al Filocaliei este scris de către Sfântul Maxim Mărturisitorul: ,,Ceea ce nici îngerii, nici oamenii nu au știut, a fost chipul zămislirii și al nașterii mai presus de gând și de cuvânt, a întrupării lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară Maria”. Cel mai mare dar al Maicii Domnului a fost smerenia, pentru că atunci când a vorbit cu Arhanghelul Gavriil a spus: ,,Fie mie după cuvântul tău!” Sfântul Efrem Sirul, făcând referire la aceasta smerenie a Maicii Preacurate, zice: ,, În inima adâncă se va înălța Dumnezeu”. Maica Domnului, prin acest ,,Fie” s-a smerit pe sine, luând în pântece pe Fiul lui Dumnezeu, iar Acesta s-a smerit pe Sine, până la moarte și încă moarte pe Cruce. De aceea numai smerenia ucide cel mai mare păcat de pe fața pământului: mândria.”

La finalul slujbei Preasfinția Sa a îndemnat pe toți cei prezenți să petreacă în continuare un Post în smerenie și ascultare, binecuvântându-i și mulțumind autorităților locale și centrale prezente la acest frumos hram al obștii mănăstirii Sita-Buzăului. 

În continuare, preotul duhovnic a adresat un frumos cuvânt de mulțumire, adresat chiriarhului locului, în care a amintit că nu există biserică fără arhiereu. 

Răspunsurile la strană au fost date de către obștea de maici a mănăstirii. Obștea de maici este condusă de către Preacuvioasa Maică Schimonahia Loida, stareța sfintei mănăstiri.

© Episcopia Covasnei și Harghitei