Cu ocazia Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, Mănăstirea Făgețel și-a serbat hramul Paraclisului de la demisolul Bisericii. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

După otpustul Sfintei Liturghii, în cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a amintit despre momentul istoric al apariției Praznicului în cult: ,,Sărbătoarea Floriilor își are originea din sărbătoarea precreștină pe care greco-romanii o sărbătoreau în prima duminică după echinopțiului de primăvară, numită și ,,Sărbătoarea Florilor”. De aceea și în cultul nostru strămoșesc a intrat cu numele ,,Floriile”. Puțini credincioși atunci când amintesc de acest praznic îl numesc ,,Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim”. La acest Praznic luminos al Bisericii noastre se sfințesc ramuri de salcie. In regiunile mediteraneene, ramuri de măslin, sau de finic, palmier, sau curmal. Poporul nostru român a păstrat o tradiție foarte frumoasă referitoare la salcie, după cum și într-o cântare bisericească, numită priceasnă, poporul a consemnat: Lâng-o sălcie pletoasă/ Maica Sfântă s-a oprit/ Și cu glasul ei miloasă/  Către salcie-a grăit… Continuând apoi cu durerea Maicii Domnului pentru răstignirea Fiului său. Se pune întrebarea: De ce ramurile de salcie au fost alese pentru a fi sfințite în această zi, de către Sfânta Biserică, mai cu seamă în zona Ardealului? Pentru că salcia pletoasă este semnul smereniei. Ea nu se înalță, asemenea altor pomi, ci curge în jos, în semn de smerenie”.

Totodată Preasfinția Sa a tâlcuit cuvântul pericopei evanghelice, spunând: ,,La această sărbătoare a intrării triumfale în Ierusalim, o singura Persoană era tristă. Toți ceilalți erau voioși, doar Mântuitorul Iisus Hristos era trist, deoarece știa că merge spre patimă ca un miel. Textele biblice ne învață ca să privim și la sărbătoarea de ieri, a învierii lui Lazăr, unde Mântuitorul Iisus Hristos și-a arătat dumnezeirea Sa. Toți evangheliștii sinoptici vorbesc despre învierea lui Lazăr și prin aceasta cunoaștem că Mântuitorul Hristos era foarte apropiat de această familie. De aceea Sfântul Evanghelist Ioan amintește despre intrarea în casele lor, atât la ,,casa de lut”, care este trupul, cât și la locuința unde trăiau. După învierea lui Lazăr, iudeii urmăreau ca să-l prindă pe Hristos și să-l omoare, dar și pe Lazăr. Astfel, cei care astăzi au cântat Osana, peste câteva zile au strigat: ,,Răstignește-L!”. Dacă vom analiza cu mult discernământ duhovnicesc, Intrarea în Ierusalim are două înțelesuri duhovnicești: în primul rând, învierea lui Lazăr a fost o biruință asupra morții, dar și o anticipare a propriei Sale morți. L-a înviat pe Lazăr, pentru a ne arăta nouă Învierea de obște, după cum mărturisește și troparul praznicului. Mântuitorul a fost condamnat la moarte fără a avea o sentință judecătorească scrisă, ci moartea Sa a fost datorată urii cărturarilor și fariseilor, care a strigat cu poporul, în fața lui Pilat: ,, Răstignește-L!”. Pilat însă spălându-se pe mâini, a spus: ,,Nevinovat sunt de sângele acestui Om”. 

Prin aceasta înțelegem că Mântuitorul s-a adus pe Sine, jertfă de bunăvoie, pentru noi si pentru a noastră mântuire. Așadar, învierea lui Lazăr leagă postul propriu-zis de 40 de zile cu săptămâna Sfintelor Pătimiri, care începe din seara aceasta cu slujba Deniei. Biserica ne învață și ne ajută să răstignim păcatul din noi, prin post, prin rugăciune și prin Taina Sfintei Spovedanii, pentru ca apoi să ne unim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos”.

Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de studenți de la Facultatea de Teologie ,,Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.

© Episcopia Covasnei și Harghitei