Ceremonia de deshumare a moaştelor Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus
La Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a avut loc sâmbătă, 26 aprilie, ceremonia de deshumare a moaştelor Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. Ceremonia a fost oficiată de un sobor condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de care s-au aflat Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitului Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. Ceremonia a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârşită în capela mănăstirii de un sobor slujitor condus de Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, în prezenţa arhiereilor menţionaţi şi a multor clerici şi credincioşi. Au fost prezenţi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Calinic Teslevici, stareţul Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Atanasie Roman, stareţi, stareţe şi monahi de la aşezămintele monahale din eparhie, protopopi şi preoţi de la parohii din Ţara Făgăraşului şi din alte părţi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna”, condus de pr. dr. Marius Tofan.
După Sfânta Liturghie, ierarhii, clericii, monahii şi monahiile prezente, precum şi credincioşii veniţi la Sâmbăta de Sus au mers în procesiune la cimitirul mănăstirii. Cei patru arhierei au săvârşit slujba de deshumare a moaştelor Sfântului Cuvios Răbdător cel Milostiv, iar apoi moaştele au fost aşezate într-o raclă. Rânduiala a continuat cu procesiunea cu racla în incinta mănăstirii, înconjurând vechea biserică şi apoi cu aşezarea spre închinare în capela aşezământului monahal.
„O bucurie copleşitoare”
În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat bucuria duhovnicească nemăsurată care a cuprins clerul, monahii şi credincioşii din Mitropolia Ardealului la un astfel de moment istoric atât pentru mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, cât şi pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română. Mai apoi, ierarhul a vorbit despre viaţa desăvârşită a Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător.
„Lucrarea săvârşită acum este unică şi suntem bucuroşi că am participat şi noi, cu toţii, la o astfel de lucrare a Bisericii. Când am rostit cuvântul la trecerea la cele veşnice a preacuviosului arhimandrit Serafim Popescu am simţit o durere şi un regret puternic pentru că am pierdut un părinte râvnitor şi rugător pentru noi toţi, dar în acelaşi timp am simţit şi şansa cea mare de a avea un rugător în cer. Nădăjduiam şi aşteptam, fiecare în parte, ca lucrarea lui Dumnezeu să se împlinească în vieţile noastre. Şi iată că acum, în cuvântul pe care îl exprim acum, nu mai simţim acea părere de rău, acea durere, acea întristare, ci simţim cu toţii o bucurie copleşitoare. A revenit aproape de noi cu trupul, prin moaştele sale, prin care va lucra Duhul Sfânt. A fost consacrat, hirotonit şi s-a îngrijit de viaţa sa încât a ajuns la un grad înalt de sfinţenie şi iată că lucrarea lui Dumnezeu se va împlini şi pentru noi, cei care avem nevoie de aceste daruri sfinte de la Dumnezeu, cum sunt sfintele moaşte. Ne amintim din viaţa Sfântului Serafim, întâi de toate, blândeţea lui caracteristică, uneori considerată de unii o naivitate şi, într-adevăr, a împlinit cuvântul Mântuitorului: «Dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor». Prin acea blândeţe, Sfântul Serafim exprima şi o bucurie serafică. A purta numele Sfântului Serafim de Sarov, cel care la întâlnirea cu alţi credincioşi spunea: «Hristos a Înviat, bucuria mea!». Aşa era şi Sfântul Cuvios cel Răbdător. Era şi un iubitor de semeni. Simţea durerea şi necazul fiecăruia şi îl prelua asupra sa şi se ruga şi, într-adevăr, pe cei pe care i-a avut fii duhovniceşti i-a purtat pe braţe şi cunosc multe mărturii şi pot da propria mea mărturie că, în necazuri şi încercări ale vieţii, ne-a purtat pe braţe şi ne-a ajutat acolo unde era nevoie cel mai mult. Dar pentru ca să fie într-adevăr cinstit cu o trăsătură specială am cerut să se adauge la numele său după canonizare şi acest atribut de «Răbdător», pentru că am cunoscut multe din încercările sale, dar mai multe sunt cele necunoscute de nimeni, în afară de Dumnezeu. A ştiut să rabde orice în numele lui Hristos, pentru că smerenia nu este doar o stare de aceasta de umilinţă pe care o arăţi tot timpul, ci este o asumare a stării în care trebuie să te afli în faţa lui Dumnezeu, cerând tu iertare”, a spus ierarhul.
După ceremonie, ierarhii, preoţii, monahii şi toţi credincioşii prezenţi au adus cinstire moaştelor Sfântului Cuvios Serafim cel Răbător de la Sâmbăta de Sus.
Reporter şi fotografii: Costin Chesnoiu
Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus s-a născut în anul 1912, într-un sat aproape de Alba Iulia. Dragostea de Dumnezeu și evlavia față de cele sfinte le-a cunoscut încă din sânul familiei, în mod deosebit, chipul mamei sale rămânându-i întipărit ca o icoană a iubirii și a jertfei. Având chemare pentru viața monahală, mai întâi a studiat la Academia Teologică din Sibiu, între anii 1932 și 1936, apoi a urmat cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți, fiind declarat licențiat al acesteia în anul 1938. Cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Bălan, în anul 1939 a petrecut în nevoință vreme de șase luni la Chilia Sfântului Ipatie din Sfântul Munte Athos, urmând ca apoi, timp de aproape un an, să urmeze cursurile Facultății de Teologie din Atena, însușindu-și astfel limba greacă.
La începutul anului 1941 a fost hirotonit preot, iar la scurt timp a primit tunderea în monahism la Mănăstirea de la Sâmbătă de Sus, loc în care s-a ostenit pentru ridicarea din ruine – alături de Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop – a vechii ctitorii a Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu. Făcând ascultare de ierarh și în vremuri tulburi de război, a petrecut timp de un an de zile în Germania și Austria, cunoscând îndeaproape suferința umană și învățând limba germană. În anul 1944 a fost numit stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, nevoindu-se în această funcție timp de 10 ani, în vremurile de început ale regimului comunist.
Retrăgându-se din stăreție, ultimii ani ai vieții sale i-a pus în slujba lui Dumnezeu și a credincioșilor, devenind duhovnicul monahilor și al tuturor bunilor creștini care veneau aici în număr destul de mare. Ajungând la vârsta de aproape 80 de ani, blândul arhimandrit Serafim, părintele duhovnicesc al multor pelerini și credincioși, și-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, în anul mântuirii 1990.
