Canonul Cel Mare – Dialog sincer cu propria conștiință

De Sectorul Media și Comunicații • 2 ore în urmă

feb.
2026

În după-amiaza zilei de luni, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. În cadrul slujbei a fost citit Canonul cel Mare al Sfântul Andrei Criteanul, rânduit de Biserică a fi împărțit în patru părți, care se citesc pe rând, de luni până joi, în prima săptămână a Postului Mare.

După săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Canonul Cel Mare – Dialog sincer cu propria conștiință”, în care a vorbit despre semnificația duhovnicească și importanța profundă a Canonului cel Mare, subliniind rolul acestuia în trezirea conștiinței, pocăință și întoarcerea sinceră a omului către Dumnezeu.

,, Creștinul este ostașul prin excelență, pentru că Sfânta Maică Biserică ne pune la îndemână un model complet de luptă cu păcatul. Este vorba de Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Critianul, rânduit a se citi în cadrul Pavecerniței Mari, în primele patru zile ale primei săptămâni din post, reluat apoi în întregime în cadrul utreniei din săptămâna a cincea, joia a Postului Mare. Acest imn liturgic impresionant nu doar că este cea mai mare cântare din toată tradiția Bisericii Răsăritene, ci mai ales prin conținut fiind o meditație biblică, dar și o stăruitoare rugăciune de pocăință.

Canonul Cel Mare îl are drept autor pe Sfântul Andrei Ierusalimiteanul sau Cretanul, trăitor în veacurile VII și VIII. Prima numire a Sfântului de Ierusalimitean ne amintește de faptul că s-a călugărit la Ierusalim, ucenicind în cadrul Frăției Sfântului Mormânt, pe când ultima, cea de Cretanul, ne indică rangul său de episcop al cetății Gortina din insula Creta. De pe această treaptă a slujirii sacramentale de episcop, a slujit Biserica lui Hristos până a plecat către locașurile cerești.

Nu știm când și unde Sfântul Ierarh Andrei Criteanul și-a scris această capodoperă duhovnicească numită Canonul Cel Mare. Cercetătorii duhovnicești au emis două ipoteze diferite. Cea mai plauzibilă presupune că Sfântul Andrei a scris acest canon la o vârstă înaintată, sub povarea anilor și conștient că îi se apropie sfârșitul vieții.

Spre deosebire de celelalte canoane care au câte 30 de strofe sau chiar mai puține, cei care ați citit în cartea numită ceaslov, Canonul Mântuitorului, Canonul Îngerului Păzitor, Canonul către Puterile Cerești, ați constatat, că n-au nici 30 de strofe, pe când Canonul Cel Mare are 250 de strofe și fiecare strofă aduce multă umilință și nădejde de îndreptare. Canonul Sfântului Andrei Cretanul nu constituie singura operă liturgică a imnografului Andrei. El a compus triodicele de la Pavecernița din Duminica Floriilor, pe cele de la Utrenia din zilele de luni, marți, miercuri și joi din săptămâna Sfintelor Pătimiri, canoanele din sâmbăta lui Lazăr, cele de la Duminica Mironosițelor, imnele de la Utrenia sărbătorii nașterii Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul, precum și la zămizlirea Sfintei Ana.

Canonul cel mare nu este mare prin întindere, ci îndeosebi prin conținut, prin profunzimea simțămintelor legate de trăirile sufletești ale omului, care, privind la starea de însingurare și de îndepărtare de Dumnezeu, cere cu stăruință Tatălui Ceresc milă și iertare pentru păcate. Imnul liturgic ne arată lucrarea păcatului în viața credinciosului, arătând că prin păcat se pierde curăția sufletului. Omul robit de păcate cade, scade și decade, ajungând înstrăinat în relația cu Dumnezeu Creatorul.

Pildele scripturistice oferite de canon ne pun în față trei categorii de oameni. Drepții, care au urmat calea luminoasă către ceruri. A doua categorie sunt păcătoșii, care, robiți de patimi, au gustat din amarul înstrăinării și al izolării de lumina Preasfintei Treimi, dar, prin pocăință, au cunoscut întoarcerea, ajungând la mântuire.

Și a treia categorie sunt păcătoșii, care, după cădere, nu au luptat pentru îndreptare, pierzându-și sufletele. Canonul strigă cu multă stăruință să urmăm celor dintâi, iar de-am căzut în păcat să urmăm pilda celor din a doua categorie, fugind de destinul dramatic al celor din ultima ceată. Printr-o putere creatoare extraordinară, Autorul face o trecere binefăcătoare de la starea proprie de analiză și pocăință, la una generalizată așa încât păcatul nu este prezentat a fi al unui singur om, ci al întregii firi omenești căzute, începând cu Adam și Eva.

Lecturând canonul cel mare, ne întâlnim nu doar cu pocăința Sfântului Andrei, ci cu a noastră proprie, pentru că în strigătul stihului strigăm, miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă, rostit după fiecare stihiră, nu își aparține numai Sfântului Andrei, ci și fiecăruia dintre noi. Linia melodică pe care se cântă acest stih, miluiește-mă, este al glasului șase, este glas al tristeții, arătând că durerea rănii pricinuite de păcat este pansament de dulce tânguire, arătând caracterul penitențial al canonului, luat din Evanghelia Vameșului și Fariseului. Canonul cel mare pătrunde în cele mai adânci încăperi ale păcatului și patimilor, pentru a slobozi de acolo sufletul rănit de păcat.

Pe lângă faptul că se dau dimensiuni cosmice actului de pocăință prin cântarea, ia aminte cerule și voi grăii, pământule primește în urechi glasul celui ce se pocăiește lui Dumnezeu. Drama consumată în sufletul chinuit de păcat este conștiincios și mult rafinament psihologic prezentată. Principalele etape ale acestuia ar fi următoarele.

Sufletul începe să simtă în nimicnicia stării provocată de cădere, ca pe o povară de nesuferit. Cântarea ne spune, ,,vremea este a pocăinței, vin către tine Făcătorul meu, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului”. Iubirea dumnezeiască, prin glasul propriei conștiințe, cheamă sufletul abia trezit din păcat la ridicare și după ce se desăvârșește pe sine la o stare al liniștei sufletești.

Sufletul conștientizează pericolul în care s-a lăsat târât de păcat, procesul propriu zis al conștiinței aduce în cununarea luptei celei bune cu darurile bunătății și milostivirii cele nemărginite a Lui Hristos. Cunoscând toate acestea, bine ar fi ca în acest sfânt post să ne obișnuim cu citirea cât mai deasă din Canonul cel Mare al sfântului Andrei Cretanul, pentru a trăi experiența unei pocăințe sincere, urmată de o grabnică întoarcere la o viață bineplăcută lui Dumnezeu. Amin.“

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de obștea de maici a Mănăstirii Sfântul Ierarh Nicolae din Miercurea Ciuc, sub îndrumarea Preacuvioasei Maici Stavrofora Minodora, stareța sfintei mănăstiri.