Astăzi, 6 ianuarie 2025, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a săvârșit sfințirea Agheasmei Mari la Catedrala Episcopală ,,Acoperământul Maicii Domnului” și ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, fiind înconjurat de soborul slujitorilor acestui Sfânt Altar, de față fiind un număr mare de credincioși.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre valoarea personalității duhovnicești a Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului: ,, În primul an al domniei lui Pilat din Pont, Sfântul Ioan, ,,îngerul Domnului, cum îl numește Maleahi, iese din anonimat, intrând în viața publică iudaică ca un mare predicator și botezător”(Sf. Ioan Gura de Aur). Deși nu a urmat vreo școală a vremii, Sfântul Ioan a primit ca urmare a nevoinței vieții sale și a rugăciunii prin care L-a contemplat pe Dumnezeu, Care prin lucrarea Duhului Sfânt, l-a întărit să propovăduiască cuvântul Său. A adus o învățătură nouă: aceea despre Împărăția Cerurilor, îndemnându-i pe contemporanii săi să se boteze cu apă spre pocăință, ca semn incipient unei mari taine, a Botezului cu Duhul Sfânt”. Puterea exemplului său rămâne cu adevărat pilduitoare. Glasul Părintelui adeverește mărturisirea acestuia, iar arătarea Sfintei Treimi a întărit cuvântul.
După săvârșirea slujbei de sfințire a Agheasmei Mari, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți cu apa sfințită. La finalul slujbei, ca în fiecare an, Agheasma Mare a fost împărțită credincioșilor din recipientele special pregătite.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala ,,Pocrov” a Catedralei Episcopale.