În Duminica a 20-a după Rusalii, Parohia Capu Corbului a îmbrăcat haină de sărbătoare. Biserica cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” a fost sfințită de către Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Slujba târnosirii a fost precedată de oficierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, săvârșită sub protia Preasfinției Sale, în prezența unui număr mare de credincioși din localitate și din împrejurimi.
La momentul potrivit, Preacucernicul Părinte Dumitru Pîntea, parohul comunității din Capu Corbului, a fost hirotesit întru Iconom Stavrofor, ca semn de prețuire pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă desfășurată de-a lungul anilor.
De asemenea, Preasfinția Sa a oferit mai multe distincții:
Domnului Valer Dorneanu, Președinte al Curții Constituționale a României, și Domnului Țepeș-Focșa Romeo, Primarul Comunei Corbu, le-au fost conferite Crucile Eparhiale pentru mireni.
Membrilor Consiliului Local al Comunei Corbu și membrilor Consiliului Parohial al Parohiei Capu Corbului le-au fost oferite Acte de cinstire, iar Doamna Preoteasă Elena Pîntea a primit Crucea Eparhială pentru mireni, în semn de recunoștință pentru jertfelnicia și dăruirea sa, fiind mamă a zece copii, un exemplu viu de credință, curaj și devotament creștin.
Cuvântul de învățătură a fost rostit la finalul Sfintei Liturghii de către Ierarhul locului, care a subliniat importanța sfințirii unei biserici:
„Această casă Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit-o, această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre. Sfințirea Bisericii este cea mai importantă ierurgie, în același timp cea mai frumoasă și cea mai fastuoasă din toate slujbele pe care le are Biserica, în afară de dumnezeiasca liturghie.”
După otpustul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului locaș, precum și pentru toți cei adormiți în cimitirul parohiei.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Dumitru Pîntea a adus cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Andrei pentru binecuvântarea și grija părintească arătate față de credincioșii din Capu Corbului, precum și tuturor celor care au sprijinit lucrările de zidire și înfrumusețare ale bisericii:
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de aleasă bucurie duhovnicească, credincioșii având prilejul de a se închina în Sfântul Altar și de a primi binecuvântarea ierarhului.




























© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu