În Duminica a 26-a după Rusalii, numeroși credincioși din Miercurea Ciuc au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae”. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La chinonic, Ierarhul a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură: „Preasfinția Sa a început cuvântul făcând referire la versetul 16 din Evanghelia după Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, capitolul 12, amintind că această Duminică este numită „Duminica Bogatului căruia i-a rodit țarina”. Preasfinția Sa a arătat că temeiul scripturistic se află în pericopa de la Luca 12, 16–21, unde se vorbește despre un om bogat care s-a trezit cu o recoltă neașteptat de mare.

Preasfinția Sa a subliniat că greșeala bogatului a fost aceea că a transformat prezentul în viitor fără să țină cont de Dumnezeu, trăind într-un „viitor iluzoriu”. Bogatul își spune sieși: „Suflete, ai multe bunătăți… odihnește-te, mănâncă, bea și te veselește”. În acest punct, a intervenit Dumnezeu,  în loc să spună „îți voi lua Eu sufletul”, Evanghelia folosește pluralul: „nebune, în această noapte vor lua sufletul tău; iar cele pregătite ale cui vor fi?”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, a explicat Preasfinția Sa, spune că ,,expresia nebunului este cea mai înaltă inteligență, pentru că atunci când inteligența devine înaltă, ea este nebunie, dacă nu ține cont de Dumnezeu cel viu”.

Preasfinția Sa a subliniat că înțelepciunea este adevărată numai atunci când îl are pe Dumnezeu ca temelie. Bogatul a greșit pentru că a crezut că poate transforma bogățiile trecătoare într-o „eternitate pământească”, că se poate bucura veșnic de ele și, mai ales, pentru că nu L-a luat în considerare pe Dumnezeu.

„Nu e rea bogăția, ci zgârcenia și lipsa de milă”, a amintit Preasfinția Sa, reamintind că în Vechiul Testament fiecare trebuia să ofere zeciuiala pentru templu și pentru slujirea lui Dumnezeu.

În final, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii să caute adevărata „îmbogățire în Dumnezeu”, amintind cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Un suflet sensibil, nu plin doar de sine, rațiune care îi lasă loc și lui Dumnezeu, o inimă în care să încapă și altul, să conștientizezi că ești doar trecător pe pământ, o așteptare a întâlnirii cu veșnicia, când toate le stăpânești ești bogat în Dumnezeu”.

Preasfinția Sa a încheiat îndemnând: „Să ne îmbogățim în Dumnezeu, să avem tot ce ne trebuie, dar să nu uităm că fără Tine, Doamne, nu putem face nimic. Amin!” 

Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu