În ziua de miercuri, 5 august 2026, când Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, ocrotitor al românilor nevoitori în Țara Sfântă și model de sfințenie, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” din localitatea Întorsura Buzăului – Vîrtej, județul Covasna.
Din soborul slujitor au făcut parte o parte dintre preacucernicii părinți consilieri ai Centrului Eparhial, alături de Preacucernicul Părinte Darius Marcian Mărcuș, protopop al Protopopiatului Buzăului Transilvan, precum și toți preoții din cuprinsul protopopiatului.
La Dumnezeiasca Liturghie au participat numeroși credincioși din parohie, precum și din celelalte parohii ale Protopopiatului Buzăului Transilvan, care au venit să cinstească pomenirea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț și să ia parte la bucuria hramului.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Andrei i-a îndemnat pe cei prezenți să trăiască cu evlavie Postul Adormirii Maicii Domnului, arătând că această perioadă este un timp al rugăciunii, al participării la slujbele Bisericii și al apropierii de Maica Domnului.
„Suntem în Postul Sfintei Mării. Citim Paraclisul Maicii Domnului în fiecare seară. Participați seară de seară la Paraclisul Maicii Preacurate, rugați-vă cu multă credință și păstrați tradițiile sfinte. Maica Domnului ne miluiește. Ea nu mântuiește. Dumnezeu mântuiește. Ea mijlocește, se roagă pentru cei care își pleacă genunchii înaintea ei.”
Vorbind despre Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, ocrotitorul spiritual al comunității, Preasfinția Sa a evidențiat dragostea acestuia pentru Dumnezeu încă din copilărie și nevoința sa în Țara Sfântă, unde a dobândit cununa sfințeniei.
„Cum dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. L-a dorit pe Dumnezeu din fragedă copilărie. S-a născut în 23 aprilie 1913, în satul Crăiniceni, din părinți foarte credincioși, Maxim și Ecaterina. A rămas orfan de mic, dar Dumnezeu i-a călăuzit pașii spre Mănăstirea Neamț, iar mai apoi în Țara Sfântă, unde s-a nevoit în peștera Sfintei Ana, lângă Valea Iordanului.”
Amintind de dorul sfântului pentru neamul românesc, ierarhul a citat unul dintre cele mai cunoscute îndemnuri lăsate de acesta românilor plecați departe de țară.
„Acolo a scris: ,,Fii pribegi ai țării mele, rătăciți printre străini, nu uitați menirea voastră de creștini și de români”. Acesta este un testament pentru cei care pleacă peste mări și țări. Nu uitați menirea voastră de creștini și de români.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Andrei a arătat că viața Sfântului Ioan Iacob rămâne o chemare la sfințenie pentru fiecare creștin.
„Fiți sfinți precum Tatăl vostru Cel ceresc Sfânt este. Sfântul Ioan s-a nevoit, a ajuns sfânt și sfânt este până la sfârșitul veacurilor. De aceea ne rugăm lui, care este de neam românesc, să mijlocească pentru noi și pentru a noastră mântuire.”
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte Darius Marcian Mărcuș, protopop al Protopopiatului Buzăului Transilvan, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Andrei pentru bucuria împreună-rugăciunii și pentru binecuvântarea adusă comunității prin săvârșirea Sfintei Liturghii în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț. Totodată, părintele protopop a mulțumit preoților împreună-slujitori, autorităților locale și tuturor credincioșilor care au luat parte la această sărbătoare.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Catedralei „Sfânta Treime” din Intorsura Buzaului.































© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu