Sărbătoarea „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ajutătoarea de la Mănăstirea Dintr-un Lemn”

Mănăstirea Dintr-un Lemn și-a sărbătorit hramul închinat Icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea”, prilej cu care preoți și credincioși au participat la Sfânta Liturghie și s-au închinat înaintea icoanei făcătoare de minuni.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolitul de Ruse, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură împărtășit obștii monahale, preoților, monahilor și monahiilor, credincioșilor și pelerinilor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre dragostea și purtarea de grijă neîncetată a Maicii Domnului față de cei care o cheamă în rugăciune, arătând că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu rămâne mijlocitoare neobosită înaintea Fiului său pentru întreaga lume. Înaltpreasfinția Sa a subliniat că Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea”, cinstită la Mănăstirea Dintr-un Lemn, a fost de-a lungul vremii izvor de mângâiere, întărire și nădejde pentru monahi și pentru miile de pelerini care i-au cerut ajutorul cu credință: 

„Cinstim după cuviință Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Am dorit ca să facem o prăznuire însemnată, pentru că Sfânta Icoană este cinstită cu mulți ani în urmă, ca una care dă multă bucurie duhovnicească credincioșilor, sănătate și izbăvire de duhurile necurate.

Sfânta Icoană are o istorie bogată și adâncă în viața acestei sfinte mănăstiri. Ea a fost adusă aici de oameni credincioși din Constantinopol, chiar după căderea Imperiului Bizantin. Și aici, prin minune, a fost descoperită credincioșilor și, în cinstea ei, s-a construit această sfântă mănăstire.

De atunci și până astăzi, această dumnezeiască Icoană străjuiește în mănăstirea de aici, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” și aduce la sine credincioși din toate părțile României și nu numai, chiar și din străinătate, pentru că faima ei s-a dus până departe de hotarele țării. În primul rând, avem în fața noastră Icoana Maicii Domnului. Deci, de bună seamă, aceea pe care o cinstim cu toată luarea minte este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Maica Domnului este aceea care s-a învrednicit de la Dumnezeu-Tatăl ca să fie Maică Născătoare a Fiului Său, în Duhul Sfânt. Deci Stăpâna noastră a fost plănuită și rânduită din veșnicie, din planul lui Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu a spus să facem om după chipul și asemănarea Sa, bineînțeles că prima persoană care are, într-adevăr, chipul Fiului, chipul Aceluia care avea să vină, este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Desigur, cel care a fost primul om este Adam și apoi Eva. Acest chip dumnezeiesc l-au păstrat curat strămoșii noștri până când diavolul i-a ispitit, iar ei au căzut din harul pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor. Însă imaginea care avea să vină, să se nască, aceea era cu adevărat imaginea, icoana reală, strălucită a Fiului Tatălui.

Și cum Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a venit la rânduiala, la plinirea vremii, ea a păstrat această imagine din planul lui Dumnezeu și a păstrat-o curată și desăvârșită. Strămoșul nostru, Adam, nu a păstrat strălucirea chipului, l-a pierdut. Chipul s-a întunecat.

Însă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deși a luat chipul strămoșilor ei, ea avea să devină strălucitoare mai mult decât soarele, curată mai mult decât lumina. Și, în felul acesta, Maica Domnului a dat, atunci când Dumnezeu a rânduit, când a trimis pe Fiul Său, a dat chip Fiului Aceluia Care i-a dat chip înainte. Adică ea a fost făcută după chipul lui Dumnezeu și Maica Domnului i-a dat înfățișarea ei atunci când El S-a născut, când Mântuitorul Hristos S-a născut, căci, de bună seamă, fiul seamănă cu mama.

Maica Domnului arată felul cum este chipul Fiului lui Dumnezeu, plin de slavă și de dumnezeire. Bineînțeles că Cel Care S-a născut dintr-însa, Mântuitorului Hristos, este Dumnezeu adevărat și om adevărat.

Deci Tatăl Cel Ceresc a ales pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să nască pe Fiul Său. Și această naștere este îndoită. Fiul Se naște din Tatăl Cel Ceresc mai înainte de veci, iar, la plinirea vremii, Se naște și din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Așadar, calitatea de Născător de Dumnezeu a Tatălui se împărtășește în chip omenesc și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Deci Tatăl Cel Ceresc a dat această posibilitate celei mai sfinte persoane din lumea aceasta, ca să devină Născătoarea Fiului Său.

Maica Domnului, pentru ca să plinească, să ajungă la această vrednicie și demnitate,  a avut o viață curată și strălucitoare.

De la părinții ei și de la înaintașii ei a moștenit virtuțile, rugăciunile, postirea și curățenia sufletească. Toate acestea s-au reunit în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. S-au adunat într-însa, în chip profetic, la cei din Vechiul Testament, Maica Domnului fiind Chivotul lui Dumnezeu, acel obiect care era purtat de poporul iudeu cu sfințenie mare și adus din cortul mărturiei, adus în templul sfânt de la Ierusalim.

Maica Domnului este rugul care ardea fără să se mistuiască, arătând în acest simbol vrednicia și măreția Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care, deși este om, ca și noi, născută din părinții Ioachim și Ana, a devenit cu adevărat locul mai desfătat decât Cerul. Căci Dumnezeu n-a ales nici îngerii, nici puterile cerești, n-a ales nimic altceva în care să Se întrupeze decât în Preasfânta Fecioară Maria. Deci Maica Domnului este cu adevărat templu sfânt, este aceea care a avut această bucurie.

Numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este, înainte de a o aclama Arhanghelul, Maria, un nume al bucuriei. Pentru că, într-adevăr, lumea după căderea lui Adam, a intrat într-o tristețe profundă, într-o teamă adâncă, într-o întristare de negrăit. Cea care avea să aducă bucurie întregului neam omenesc a fost Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la care Arhanghelul adaugă, după ce i-a spus „Bucură-te, ceea ce ești plină de har”, că „Domnul este cu tine!”

Aceste cuvinte ale Arhanghelului vor să arate că Maica Domnului avea pe Dumnezeu într-însa înainte de a se coborî Cuvântul Tatălui în pântecele ei și de a Se zămisli și de a Se face om. Deci credincioasa fecioară din Nazaret este cu adevărat plină de har, plină de har și de bucurie, de fericire și de lumină, așa cum a înfățișat-o fericitul David în Psalmul XLIV. Și ea este cu adevărat plină de lumină, veșmintele ei sunt frumoase și prea frumoase și Tatăl Cel Ceresc a iubit frumusețea ei. Pentru aceea a și ales-o dintre toate neamurile, ca ea să devină Maica Dumnezeului nostru.

Deci toată slava fiicei Împăratului este înlăuntrul ei, adică în pântecele ei, pentru că acolo s-a sălășluit Fiul lui Dumnezeu, Creatorul Cerului și al Pământului. Deci Dumnezeu, voind să ne mântuiască pe noi, a luat firea noastră omenească, S-a îmbrăcat cu pământescul nostru chip, S-a îmbrăcat cu el, ca, prin această natură umană, noi să ne ridicăm iar la Dumnezeu, bineînțeles după curățirea noastră de păcate prin jertfa Crucii și biruința Învierii. Deci Maica Domnului este aceea despre care vorbește Fericita Elisabeta zicând: „Fericită este aceea care a crezut că se vor împlini ei toate!”

Și, într-adevăr, Maica Dumnezeului este cea mai credincioasă persoană din lumea aceasta, pentru că ea a crezut cuvintelor Arhanghelului, care nu erau de la sine, ci erau de la Dumnezeu-Tatăl, că Arhanghelul este trimis de la Dumnezeu, așa cum ne spune Dumnezeiescul Luca. A fost trimis de la Dumnezeu-Tatăl la o fecioară cu numele Maria. Deci numele acesta este binecuvântat și preamărit de toate neamurile.

Maria, care înseamnă împărăteasă și doamnă, Maria, care înseamnă floare, Maria, care înseamnă raze de lumină strălucitoare. Deci ea a cuprins în sine, Maica Domnului, aceste toate calități, aceste daruri, aceste virtuți. De aceea, ea a devenit cu adevărat cea mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii.

Maica Domnului, pe lângă faptul că a fost credincioasă, a fost și ascultătoare de cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, de cuvântul Fiului ei. Încă de la Bunavestire și, apoi, mai târziu, când Domnul a început activitatea sa mesianică, Maica Domnului este, așa cum a spus Sfântul Evanghelist Luca astăzi, că s-a așezat la picioarele Lui și asculta cuvintele Lui. Ea a ales partea cea bună.

E adevărat că Sfântul Luca vorbește de Maria, sora lui Marta, dar el o vedea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în această descriere. Este cea care asculta cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum spusese și cu alte ocazii Sfântul Luca, că Maica Domnului păstra cuvintele Domnului în sufletul ei, fiind ca o adevărată comoară, un adevărat tezaur de cuvinte duhovnicești, Maica Domnului fiind cu adevărat chipul Bisericii, care are într-însa tradiția, Scriptura, învățătura lui Dumnezeu, revelația dumnezeiască, pe care Mântuitorul Hristos a adus-o și ne-a dat-o nouă, spre mântuirea noastră.

Ea și-a ales cu adevărat partea cea bună, pentru că a slujit Mântuitorului Iisus Hristos în chip deosebit. Este singura care a avut în pântecele ei și ea a crezut cuvintelor, a crezut că Mântuitorul Hristos, care este prunc, înfășat de ea, din Betleem, este Dumnezeu adevărat. Este Dumnezeu atotputernic și, cu alte cuvinte, crezându-L Dumnezeu, a păstrat toate acestea și cuvintele ei au fost spuse de Sfântul Evanghelist Luca, care a înscris în Evanghelia sa aceste destăinuiri ale Maicii Domnului, căci nu putem să înțelegem altfel Evanghelia Buneivestiri și a Nașterii Mântuitorului, dacă Maica Domnului nu ar fi povestit aceste lucruri acestui Sfânt Apostol și Evanghelist Luca.

Deci Maica Domnului este mijlocitoarea noastră, așa cum ne-o prezintă Sfântul Ioan Evanghelistul la nunta din Cana Galileii. Ea crede în Mântuitorul și știe că Fiul ei avea să împlinească și să înlăture suferința și lipsa acelor tineri de la nuntă. Ea spune și Îl roagă pe Mântuitorul Hristos, Îl roagă să facă o minune, Îl roagă ca El să intervină în momentul decisiv al vieții acestora și chiar complicat, chiar greu, chiar dureros, că știți bine, lipsa vinului la nuntă aduce după sine multă tristețe și durere.

Deci Maica Bucuriei, cea care a fost cu adevărat revelată și aclamată de Sfântul Arhanghel Gavriil, este practic Maica Bucuriei tuturor, pentru că ea înțelege lipsurile noastre, înțelege neputințele noastre, înțelege trebuințele noastre și, chiar fără să spunem noi cum au fost aceștia de la Cana Galilei, ei n-au spus, deși au văzut în mod cert că nu mai au vin, dar n-aveau altă soluție. Și Maica Domnului a intuit, și-a dat seama de această lipsă și a intervenit pentru că ea este și văzătoare cu duhul, cea care vede aceste lucruri și, în același timp, știe cui să se adreseze ca să îndepărteze această lipsă de mulțumire a oamenilor. Bineînțeles că Maica Domnului, în Evanghelia Sfântului Ioan, o întâlnim la Cruce, la răstignire.

Acolo, într-adevăr, este momentul sublim atât al jertfei ei, al durerii ei. De data aceasta, ea este subiectul principal, pe lângă Mântuitorul Hristos. Mântuitorul suferă pentru păcatele lumii, iar Maica Domnului participă la această suferință – nu în calitate directă, ci ca mamă a Mântuitorului Iisus Hristos.

Deci, în momentul acela, sabia pătrunde în sufletul ei. Dacă la Bunavestire s-a bucurat pentru că îngerul i-a spus „Bucură-te, ceea ce ești plină de har”, acum, la răstignire, o vedem cu adevărat în cea mai dureroasă postură, de martiră, de cea care suferă, de cea care pătimește, fără ca să fie zdrobită cumva de această durere a răstignirii Mântuitorului Hristos. Pentru că Maica Domnului nu este copleșită întru totul de durere, păstrează în sine pentru că are puterea Duhului Sfânt.

Și cea care are pe Duhul Sfânt într-însa este cu adevărat biruitoare. Durerea ei este amplificată pentru că vede pe Fiul ei pe Cruce, dar ea știe pentru ce suferă Domnul. Ea știe că Mântuitorul Hristos trebuie să fie răscumpărătorul, pentru că auzise de la dreptul Simeon. Acela i-a spus, acesta este cel care va răscumpăra pe Israel de păcatele lui. Însă Maica Domnului știe că Mântuitorul Hristos, de când l-a născut ea, a stârnit contradicții, a stârnit împotriviri. Și cea mai cruntă această împotrivire este la răstignire, dar Maica Domnului știe precis, și a auzit precis cuvintele Mântuitorului, că a treia zi va învia din morți.

Deci participă la această suferință în calitate de Biserică, care suferă pentru copiii ei. De aceea Domnul i-a zis: „Iată Fiul tău”, și l-a indicat pe Sfântul Ioan Evanghelistul, care era ucenicul Lui iubit, pentru că avea să întemeieze pe Cruce Biserica. Biserica, iar cea care întruchipa aceste calități este Maica Domnului, care este biserică vie și cugetătoare.

Biserică a Mântuitorului Iisus Hristos, dar fără să se suprapună pe Biserica pe care Domnul a întemeiat-o și în care El însuși este Capul Bisericii. Deci Maica Domnului este cuprinsă în această Biserică a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că ea este aceea care arată pe Mântuitorul că este Cel Care ne dă nouă Harul Duhului Sfânt și ne dă posibilitate, prin Sfintele Taine, ca să ne mântuim în Biserică. Așadar Maica Domnului este cu adevărat rai cugetător, biserică sfințită și preamărită a Lui Dumnezeu și, așa cum o vedem în descrierea Sfântului Luca din Faptele Apostolilor, este împreună cu Apostolii la rugăciune, împreună cu frații Domnului și cu cei care erau mărturisitori ai Mântuitorului Hristos, a Învierii Lui, așteptând pogorârea Duhului Sfânt.

Și într-adevăr, Maica Domnului, care a primit pe Duhul Sfânt la Bunavestire, acum este copleșită de această putere dumnezeiască, pentru că și Maica Domnului s-a învrednicit de darurile dumnezeiești ale Fiului ei, că și Mântuitorul Hristos, chiar dacă Maica Domnului a fost curățită de păcatul strămoșesc, la Cruce și la Înviere, a primit și ea această bucurie a Învierii, acest har dumnezeiesc, de aceea o vedem și o înțelegem că este prima persoană căreia Mântuitorul Iisus Hristos i s-a arătat la Înviere. Deci tocmai aici noi ajungem la frumusețea Icoanei pe care o avem în față. Este „cea plină de har, Domnul este cu tine”.

Și această icoană dumnezeiască, fără ca să se substituie, fără să ia locul Maicii Domnului, care este în Biserica noastră, este în ceruri, este cu noi, ea este imaginea fidelă a Maicii Domnului și, în același timp, icoana ei este purtătoare de har, pentru că se comunică de la persoana Maicii Domnului, se comunică icoanei ei harul, de aceea noi primim, prin binecuvântarea icoanei, această lumină și putere dumnezeiască, ca și cum am primi-o de la Maica Domnului, pentru că Maica Domnului, fără să fie într-un fel implicată, inclusă în icoană, ea este prezentă în icoană și prezentă în viața noastră.

Așadar cinstirea Icoanei Maicii Domnului este cea mai mare bucurie pe care o avem noi și, când ne uităm la Maica Domnului, noi o privim și avem această imagine, avem în fața noastră pe icoana Maicii Domnului, privim ochii Maicii Domnului, privim fața Maicii Domnului și să fim convinși că și Maica Domnului se uită la noi, pentru că, dacă noi o privim, în mod sigur că și Maica Domnului ne privește pe noi, ochii Maicii Domnului pătrund în sufletul nostru. E adevărat că, fiind oameni trecători, avem nevoie ca să ne rugăm lui Dumnezeu și să ne închinăm sfintelor icoane, ca după ce trecem din viața aceasta, să o vedem față către față, așa cum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul, și acolo Îl vom vedea față către față.

Așadar sunt multe istorii legate frumoase despre privirea Maicii Domnului, despre ochii Maicii Domnului. Se povestește în Viețile Sfinților de un Sfânt cuvios care atât de mult o iubea pe Maica Domnului și o privea cu atât de mare dragoste și cu atât de mare iubire. „Maica Domnului, aș vrea să te văd așa cum ești.”

Și, într-adevăr, prin milostivirea Maicii Domnului, i s-a descoperit și lumina cerească care l-a izbit pe acest părinte a făcut ca să orbească de un ochi. N-a mai văzut. Și atunci nu s-a întristat să nu credeți, ci dimpotrivă, s-a bucurat și mai mult, și s-a rugat și mai mult.

Și să vedeți: „Maica Domnului, chiar dacă aș orbi cu amândoi ochii, vreau să te mai văd o dată.” Și, într-adevăr, Maica Domnului s-a arătat, dar milostivirea ei, nu numai că la unul l-a orbit, ci i-a dat vindecare și la cel de-al doilea. Așa și noi să privim cu evlavie Icoana Maicii Domnului și să avem credință în mama noastră, să o cinstim cu adevărat, să o preamărim, pentru că singura noastră mijlocitoare și rugătoare înaintea Fiului ei este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, așa cum v-am povestit și v-am spus în cele care v-am spus înainte.

Deci cinstirea ei, a Maicii Domnului, această cinstire pe care au avut-o moșii și strămoșii noștri, s-o avem și noi în continuare și s-o preamărim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru că ea este ușa milostivirii care ne deschide în nou calea spre Împărăția Cerului”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhilor, clericilor și credincioșilor prezenți la sărbătoarea închinată Icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea”.

Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat recunoștința față de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, pentru dragostea și binecuvântarea revărsate asupra clerului și credincioșilor Arhiepiscopiei Râmnicului prin prezența la această sărbătoare. Totodată, a evidențiat că împreuna-rugăciune reprezintă o mărturie a comuniunii în Hristos Domnul și un prilej de întărire duhovnicească pentru poporul dreptcredincios.

Chiriarhul Râmnicului a evocat apoi istoria multiseculară a Icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea”, arătând că aceasta a fost, de-a lungul veacurilor, izvor de binecuvântare, mângâiere și ajutor pentru monahi și pentru nenumărații pelerini care au venit la Mănăstirea Dintr-un Lemn cu credință și nădejde. Mărturiile despre darurile revărsate înaintea sfintei icoane au fost consemnate încă din secolul al XVII-lea de călătorul și arhidiaconul Paul de Alep, iar mai târziu au fost întărite prin mărturia unor mari păstori ai Bisericii, între care  Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului.

În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a adresat mulțumiri Înaltpreasfințiților și Preasfințiților Părinți care au participat la această sărbătoare, precum și soborului de preoți și diaconi, obștii monahale și tuturor pelerinilor care, prin rugăciunea și prezența lor, au făcut din această zi de hram o adevărată mărturisire a credinței și a comuniunii Bisericii în jurul Maicii Domnului.

Sursă: Arhiepiscopia Râmnicului