Cu prilejul praznicului „Izvorul Tămăduirii”, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Toplița, așezământ monahal care și-a cinstit cel de-al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”.
Din soborul slujitor au făcut parte Preacuviosul Părinte Emilian Telcean, starețul mănăstirii, Preacucernicul Părinte Dumitru Apostol, protopop al Protopopiatului Călimani, precum și preoți și diaconi din împrejurimi.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preacuviosul Părinte Barnaba Rad, slujitor al sfintei mănăstiri, a fost hirotesit duhovnic și apoi protosinghel.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre însemnătatea duhovnicească a praznicului, despre Maica Domnului ca mijlocitoare a tămăduirii și despre puterea rugăciunii unite cu apa sfințită.
În cuvântul său, ierarhul a arătat că izvorul tuturor vindecărilor este Însuși Hristos Domnul:
„Dacă privim cu atenție în icoana hramului, reprezentarea iconografică ne arată foarte clar că centrul tuturor tămăduirilor este Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El este nedespărțit de Preacurata Sa Maică, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu.”
Preasfinția Sa a explicat și rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii și în viața Bisericii:
„Noi nu uităm niciodată, creștinii, că Maica Domnului este icoana vie a Bisericii lui Hristos.”
Evocând originea istorică a praznicului, ierarhul a amintit minunea săvârșită la Constantinopol prin mijlocirea Maicii Domnului:
„Leon a coborât mai adânc în pădure și a găsit izvorul, i-a dat apă orbului și i-a spălat ochii, iar orbul s-a tămăduit.”
Totodată, Preasfințitul Părinte Andrei a subliniat că aghiasma și binecuvântările Bisericii lucrează prin credință și rugăciune:
„În apa aceasta sfințită, Dumnezeu Își arată toată puterea Lui când oamenii intră în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune. Când te rogi, apa sfințită tămăduiește, de aceea ea tămăduiește bolnavii și ne izbăvește de necazuri și de suferințe.”
În încheiere, Chiriarhul a arătat că întreaga perioadă pascală este una a vindecării și a harului dumnezeiesc:
„Hristos, cât a stat în lume, n-a făcut altceva decât pe bolnavi i-a tămăduit, pe șchiopi i-a îndreptat să umble, pe orbi i-a făcut să vadă, iar noi, har peste har am luat, ca prin Învierea lui Hristos să biruim moartea.”
La final, Preacuviosul Părinte Emilian Telcean, starețul așezământului monahal, a mulțumit Preasfințitului Părinte Andrei pentru binecuvântarea arhierească revărsată asupra obștii și a credincioșilor prezenți la cel de-al doilea hram al mănăstirii.
După otpustul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, împreună cu soborul slujitor, a săvârșit în pridvorul bisericii slujba de sfințire a aghiasmei mici, rânduială specifică praznicului Izvorului Tămăduirii.
A urmat slujba de binecuvântare a noii picturi a paraclisului din cimitirul mănăstirii, prin ungerea cu untdelemn sfințit și stropirea cu apă sfințită, locașul primind hramul „Învierea lui Lazăr”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de obștea sfintei mănăstiri.
















































© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu