Numeroși credincioși au participat miercuri, 6 august 2025, la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față” din Sita Buzăului, județul Covasna. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, înconjurați de un sobor de clerici, în pridvorul lăcașului de cult.
Cu prilejul Praznicului Schimbării la Față a Domnului, Mănăstirea din Sita Buzăului și-a serbat hramul în prezența Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și a Preasfințitului Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în pridvorul frumos amenajat al bisericii mănăstirii, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
În ajunul sărbătorii, Preasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba Privegherii în cinstea marelui praznic împărătesc.
În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul împărtășirii clericilor și credincioșilor, Preasfințitul Părinte Nestor a rostit un bogat cuvânt de învățătură, tâlcuind sensurile duhovnicești ale pericopei evanghelice rânduite pentru această zi.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Andrei a adresat cuvinte de recunoștință ierarhilor prezenți, maicii starețe, părintelui duhovnic, obștii monahale, clerului slujitor și tuturor credincioșilor care au venit să se roage și să se bucure duhovnicește de această zi de sărbătoare.
După încheierea Sfintei Liturghii, a fost rostită rugăciunea de binecuvântare a roadelor și a strugurilor, rânduială liturgică săvârșită în mod tradițional cu prilejul Praznicului Schimbării la Față.
Răspunsurile la strană au fost oferite de obștea monahală a mănăstirii.






































© Episcopia Covasnei și Harghitei, Arhid. Alexandru Moroianu