În Duminica Ortodoxiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, înconjurat de soborul slujitor.

La momentul chinonicului, Preasfinția Sa a rostit un bogat cuvânt de învățătură despre mesajul pe care ni-l transmite Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, evanghelie în care ne este relatată chemarea lui Filip și al lui Natanael la apostolat. Preasfintia Sa a subliniat faptul că această pericopă ne vorbește despre importanța adevăratei credințe și recunoașterea lui Hristos ca Fiul lui Dumnezeu. Ne punem o întrebare, pe câți i-am chemat noi la Dumnezeu, pe câți i-am chemat noi în Sfânta Biserică? De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să meargă acasă și să spună tuturor cât bine face Dumnezeu omenirii! Cuvântul de învățătură de astăzi a fost încheiat cu mesajul ,,veniți și vedeți unde locuiește Dumnezeu”, pe Sfânta Masă! “

La momentul împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului, Preasfinția Sa, împreună cu un preot slujitor, au împărtășit pe credincioșii și pe copiii care, în număr mare, s-au pregătit prin post și spovedanie curată să-L primească pe Hristos Domnul în sufletele lor.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte Teodor Eugen Bijec, Vicar Administrativ, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei.

Răspunsurile la strană au fost date de Corala Catedralei Episcopale, ,,Pocrov”.

© Episcopia Covasnei și Harghitei