Astăzi, 2 februarie, zi în care Biserica Ortodoxă prăznuiește Slăvitul Praznic al Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din Parohia Zencani, Municipiul Toplița, care și-a sărbătorit cu acest prilej hramul.

La acest praznic au participat numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi, veniți pentru a se împărtăși duhovnicește de bucuria sărbătorii și de binecuvântarea arhierească. În cadrul slujbei, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, chiriarhul locului a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită pentru această mare sărbătoare, evidențiind semnificația duhovnicească a întâlnirii Pruncului Iisus cu Dreptul Simeon și Prorocița Ana: ,, Pornind de la cuvintele Sfintei Scripturi: „Iată, era un om în Ierusalim cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra lui” (Luca 2, 25), Preasfinția Sa a amintit semnificația profundă a sărbătorii Întâmpinării Domnului.

Sărbătoarea de astăzi, cunoscută în popor ca Întâmpinarea Domnului, ne așază înainte momentul în care Maica Preacurată, la 40 de zile de la Naștere, a adus Pruncul Iisus la Templul din Ierusalim. La împlinirea celor 40 de zile, potrivit Legii Vechiului Testament, se săvârșeau două rânduieli: curățirea mamei și închinarea pruncului Domnului.

Preasfinția Sa a subliniat că și în cultul ortodox s-a păstrat această rânduială, prin rugăciunea de la 40 de zile, citită asupra mamei și a copilului, care face trimitere directă la evenimentul aducerii la templu a Fiului lui Dumnezeu. Conform Legii mozaice, fiecare femeie trebuia să aducă jertfă: o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, dacă nu avea posibilitatea de a aduce un miel, așa cum ne spune cartea Leviticului (Levitic 12, 8). Maica Domnului a împlinit cu desăvârșire rânduiala legii vechi, deși era Născătoare de Dumnezeu.

Fiecare întâi-născut era închinat Domnului, ca aducere-aminte a eliberării poporului evreu din robia Egiptului. Tot în acest context, Preasfinția Sa a amintit și de Tăierea-împrejur a Domnului, sărbătorită la opt zile de la Naștere.

Evanghelistul Luca îl descrie pe dreptul Simeon ca fiind „drept și temător de Dumnezeu”. Preasfinția Sa a subliniat că Sfânta Scriptură pomenește foarte rar oameni despre care se spune explicit că au fost drepți și temători de Dumnezeu. Mai mult, Simeon aștepta mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra lui.

Venind la templu, dreptul Simeon L-a luat în brațe pe Pruncul Iisus. Preasfinția Sa a accentuat un adevăr esențial: omul care se teme de Dumnezeu așteaptă întâlnirea cu Dumnezeu. În acel moment, Simeon a rostit rugăciunea care a intrat în cultul Bisericii și se rostește la Vecernie: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29–32).

Prin această rugăciune, Simeon Îi mulțumește lui Dumnezeu că l-a ținut în viață până la vederea lui Mesia. Expresia „că au văzut ochii mei mântuirea Ta” (Luca 2, 30) se referă direct la numele Pruncului Iisus. Preasfinția Sa a explicat că numele „Iisus” provine din ebraicul Yeshua, care se traduce prin „Dumnezeu mântuiește”. Astfel, dreptul Simeon mărturisește că L-a văzut pe Cel care aduce mântuirea lumii.

Ajuns la adânci bătrâneți, Simeon cere de la Dumnezeu dezlegarea anilor, dorind să plece din această viață în pace, după ce L-a văzut pe Fiul lui Dumnezeu, având nădejdea vieții veșnice.

Cuvintele sale au fost și o profeție adresată Maicii Domnului. Preasfinția Sa a amintit cuvintele rostite de Simeon: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Și prin sufletul tău va trece sabie” (Luca 2, 34–35). Această sabie simbolizează durerea nespusă pe care Maica Domnului o va trăi la răstignirea Fiului său. Preasfinția Sa a subliniat: Să ținem minte aceste lucruri. O mamă sau un tată, atunci când își pierd copilul, nu pot primi niciun nume. Femeia căreia îi moare soțul se numește văduvă, bărbatul căruia îi moare soția se numește văduv, copilul căruia îi mor părinții rămâne orfan, însă pentru mama și tatăl cărora le moare copilul nu există nicio denumire. Pentru o asemenea pierdere nu se poate da altă definiție decât durerea din suflet.

Evanghelia mai amintește și de prorocița Ana, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrâneți, care nu se depărta de la templu, slujind lui Dumnezeu în post și rugăciune (Luca 2, 36–37). Preasfinția Sa a subliniat că înaintarea în vârstă trebuie să fie o pregătire pentru veșnicie, deși nimeni nu știe ziua și ceasul plecării din această lume.

Preasfinția Sa a îndemnat pe toți credincioșii să se întrebe cu sinceritate: cum Îl întâmpinăm noi pe Hristos și cum ne va întâmpina Hristos pe noi, dacă ne numim creștini.“

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei a adresat arhiereasca binecuvântare tuturor celor prezenți, îndemnându-i să rămână statornici în dreapta credință și buni mărturisitori ai valorilor Sfintei noastre Biserici strămoșești.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de cântăreți din parohie și din parohiile învecinate.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu