Marți, 5 mai, pe un podium amenajat în incinta Mănăstirii Hurezi, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei  a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și cu Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a dat citire Tomosului sinodal de proclamare locală a canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi, după care s‑a intonat troparul acesteia și s‑a prezentat icoana cu chipul ei.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu, în cuvântul de învățătură împărtășit preoților și credincioșilor prezenți, a evidențiat viața de nevoință a Sfintei Matrona, asumată încă din fragedă copilărie din dorința de a se pregăti neîncetat pentru trecerea din această lume: „Sfânta Matrona este cu adevărat cinstită de Mântuitorul Iisus Hristos și ridicată în rândul Sfinților, al celor care au urmat învățătura Sa, și-au sfințit viața și au ajuns împreună cu Îngerii. A dorit viața aspră, călugărească, din fragedă copilărie, pentru că a dorit să fie plăcută lui Dumnezeu.

Pentru aceasta, s-a îndeletnicit cu postul și rugăciunea și a luat viața sărăcăcioasă, dar întotdeauna s-a îmbogățit. Întotdeauna și-a mortificat trupul, ca să ajungă cu adevărat jertfă vie Mântuitorului Iisus Hristos. A ascultat de cuvântul Domnului, care spune: „Fiți desăvârșiți precum și Tatăl vostru Cel din Ceruri desăvârșit este!”. Pentru aceasta a împlinit fericirile Domnului: „Fericiți cei săraci, că a lor este Împărăția Cerurilor”. A urmat acelei fericiri, fericiți veți fi, când, prin postire, prin rugăciune, chiar de multe ori, prin batjocura oamenilor, veți ajunge să fiți cu adevărat bineplăcuți lui Dumnezeu.

Și, într-adevăr, Sfânta Matrona, din vârsta aceasta tânără, de 5 ani, a simțit chemarea lui Dumnezeu. Cu adevărat, a trecut prin aceste nevoințe. Ea a cunoscut calea bisericii și calea rugăciunii, încât s-a pregătit întotdeauna pentru momentul trecerii din lumea aceasta. Nu ca o lege a firii, că toți ne pregătim și știm că vom muri. Unii chiar ne pregătim pentru judecata lui Dumnezeu și pentru răsplata din viața veșnică. Bineînțeles că mortificarea aceasta, privirea aceasta spre Dumnezeu, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, „cu ochii aținti spre crucea lui Hristos, mergem înainte ca la asalt”. Pe calea mântuirii, pe calea virtuților, urcăm și ajungem din treaptă în treaptă, ca puterea lui Dumnezeu să se înscrie în sufletele noastre. Noi întotdeauna dorim ceva mai bun. Monahul devine un rugător al lui Dumnezeu și dorește să se unească cu El.

Unirea cu Dumnezeu este absolut necesară, pentru că dacă nu se schimbă în viața noastră acest biologic, acest lucru trecător, trupul muritor, nu putem să ajungem să-L vedem pe Dumnezeu. Căci vederea lui Dumnezeu este prin curățirea inimii. Cu ochii privind în oglindă, ne spune Sfântul Apostol Pavel, cum s-a citit în Apostolul de astăzi, privind spre lucrurile cerești, spre transfigurare, spre transformare. Și, cum ați văzut, Sfânta Matrona a trecut prin acest focar al primenirii, al schimbării prin boală, prin suferință, prin necazuri. Și toate le-a răbdat pentru dragostea Mântuitorului Iisus Hristos.

Nu există lucru mai important în viața noastră decât iubirea lui Dumnezeu. Și dacă am dobândi întreaga bogăție al lumii acesteia și am pierdut sufletul nostru, am trăit în zadar și ne-am chinuit în zadar. Dacă dorim cu adevărat să fim cu Mântuitorul Iisus Hristos, trebuie să alegem calea cea strâmtă, calea aceasta care este rânduită de Dumnezeu. Nu este un lucru pe care să nu-l cunoaștem. Îl știm cu toții și îl trăim cu toții. Însă unii dăm mai multă importanță pentru momentul acela când vom da răspuns înaintea Înfricoșate Judecăți, iar alții mai puțin. Evident că cel care ne oprește din drumul nostru este cel rău, care întotdeauna caută să ne abată de la calea cea bună și să uităm viața cea dumnezeiască, care este în noi. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru. Vrem să fim cu Domnul? Atunci trebuie să lepădăm toată grija cea lumească.

Vrem cu adevărat să ne unim cu Domnul? Atunci trebuie să alegem ce este cel mai bun, „partea cea bună”, cum spune Mântuitorul Iisus Hristos. Așadar, Sfânta Matrona a murit succesiv față de lucrurile pământești. La călugărie a schimbat numele din Maria în numele Matrona.

Deci este primul semn al morții și al Învierii. Noi suntem în perioada aceasta de lumină a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos și înțelegem explicit că este vorba despre urmarea Domnului prin moarte și Înviere, prin răstignire. Sfânta Matrona s-a răstignit, s-a răstignit Maria, numele pe care îl purta înainte, a devenit Matrona și ea însăși a luat în serios această schimbare, că nu haina face pe călugăr, ci viața – viața adevărată, viața credincioasă, viața care e plăcută lui Dumnezeu. Și toate acestea le-a cunoscut Sfânta Matrona din experiență. Nenumărate au fost nopțile de priveghere, de rugăciune.

Iubea pravila bisericească și niciodată nu lipsea de la biserică, un lucru foarte important pentru călugări. Acolo este, în biserică, locul de liniște al călugărului, locul de pace, locul de bucurie. Dacă nu iubim biserica, nu putem să înțelegem sensul vieții noastre.

Dumnezeu este Acela Care dă identitate persoanei noastre și existenței noastre. Dacă ne îndepărtăm de Dumnezeu, ne pierdem atât existența noastră, cât și răsplata pentru viața veșnică. De bună seamă, Sfânta Matrona a înțeles cuvântul din Sfânta Liturghie: „toată viața noastră lui Hristos-Dumnezeu să o dăm”. Și dacă dai lui Dumnezeu viața, o primești în schimb. O primești transfigurată, îndumnezeită, nu pierzi niciodată.

Cum ai putea să pierzi atâta vreme cât dai în păstrare lui Dumnezeu viața ta, cât dai toată existența ta? Pentru că Dumnezeu, El ți-a dat viața, dar așteaptă ca tu, de bună voie, să-I încredințezi ceea ce El ți-a dat, ca apoi să-ți întoarcă înapoi darul oferit, așa cum spunem la Sfânta Liturghie: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate, pentru toate”. Deci noi dăm lui Dumnezeu ceea ce este a Lui, de fapt, și primim de la El multă bogăție.

Căci, deși vedem pe Sfânta Matrona, poate cea mai smerită dintre călugărițele din vremea ei – și bolnavă, și neascultată, și neînțeleasă, poate de multe ori batjocorită – ea cu inima era întotdeauna la Dumnezeu, ierta pe toți, îi iubea pe toți. Și, cum am spune, în iubire, te poți ruga pentru ceilalți. În dușmănie și vrăjmășie, nu te poți ruga nici pentru tine.

Pentru că atunci când iubești, numele celui pe care îl ai în minte ca să te rogi pentru el, îl aduci înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu primește rugăciunea ta pentru cel care te rogi. De aceea, întotdeauna, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a învățat să ne considerăm copii ai Tatălui Ceresc. Iar El, Domnul, este Fiul Tatălui și Tatăl este Acela Care ne privește, în Fiul Său, ca pe copiii Săi.

Și acea iubire pe care o arată Tatăl față de Fiul o arată și pentru noi. Am spune câteodată că, după cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul, atât de mult Tatăl ne-a iubit pe noi încât L-a dat la moarte pe Fiul Său, ca noi să avem viață. Bineînțeles că, în aceste vorbe ale Sfântului Ioan Evanghelistul, noi vedem întreaga jertfă a Mântuitorului Hristos, întreaga lucrare a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, ca să fim iarăși adunați din risipirea noastră și să ne ducem, să fim purtați la Tatăl cel Ceresc, căci Cel Care mijlocește la Tatăl pentru noi este Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Și această slavă, zice Domnul, a dat-o Sfinților Apostoli, ne-a dat-o nouă, a dat-o Sfintei Matrona, care se roagă pentru noi, căci numai în Duhul Sfânt ne putem ruga, că Duhul este Acela Care Se roagă în noi cu suspine negrăite. În sensul acesta avem putere la Sfânta Liturghie și, în același timp, ocrotire și acoperire de puterea Duhului Sfânt, ca să nu fim vătămați de această pogorâre dumnezeiască. Ei bine, Sfinții trăiesc în timpul vieții lor pământești această pogorâre a Duhului Sfânt, care este inimaginabilă, nu se poate descrie. Sfântul Apostol Pavel n-a găsit decât două cuvinte: „Nu știu dacă eram în trup sau în afară de trup, Dumnezeu știe”. Ei bine, această trăire o are fiecare sfânt, tocmai de aceea cinstitele lor oseminte devin Sfinte Moaște.

Pentru că Duhul lui Dumnezeu, când Se pogoară în om, sfințește toată alcătuirea aceasta, toată frământătura aceasta, și sfântul este cu adevărat bineplăcut lui Dumnezeu și rămâne în această stare. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, iar Biserica noastră este plină de Sfinți. Cum observați, au fost canonizați Sfinții cuvioși, mărturisitori, preoți, ierarhi. Apoi au fost canonizate, prin grija patriarhului nostru, Sfintele cuvioase maici, Sfintele mărturisitoare, iar ele înfrumusețează, încununează lucrarea Bisericii care nu se oprește numai la o anumită categorie de oameni, ci merge departe, până la ultimul credincios, care uneori nu este băgat în seamă, dar la Dumnezeu este de mare cinste. Așadar, mulțumim lui Dumnezeu pentru Sfinții săi și întotdeauna suntem conștienți de cuvântul Proroocului David: „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel!”.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a adresat un cuvânt de recunoștință pentru cei prezenți și pentru toți cei care s‑au implicat în acest eveniment duhovnicesc: „Să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi frumoasă și binecuvântată. Vă mulțumim că ați pășit pragul acestei mănăstiri istorice. La diferență de 11 ani, mănăstirea aceasta se umple din nou de Harul lui Dumnezeu prin proclamarea canonizării uneia dintre viețuitoarele ei. Acest așezământ monahal a avut viețuitori cu viață aleasă, cu viață sfântă, mari apărători ai credinței, dar și mari trăitori ai rugăciunii lui Iisus, iubitori de priveghere și iubitori de jertfă continuă”.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a acordat mai multe diplome unor oficialități și ostenitori care s‑au ocupat de studiul de canonizare, pictarea icoanei și confecționarea raclei în care au fost așezate sfintele moaște.

Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi, cu dată de prăznuire 5 mai, a fost canonizată în cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1‑2 iulie 2025, dimpreună cu alte 15 femei cu viață sfântă, mucenițe, monahii, soții de domni, mame de sfinți și mărturisitoare.

Sursa Arhiepiscopia Ramnicului