Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, binecuvântare pentru neamul omenesc

Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicilor Părinți slujitori ai Sfintelor Altare,

Onorate oficialități,

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Hristos se naște slăviți-L!

Hristos din ceruri, întâmpinați-L!

Hristos pe pământ, înălțați-vă!

Cântați Domnului tot pământul[1].

         Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi marea sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nașterea Domnului Iisus Hristos este nașterea Fiului Celui Veșnic al Tatălui Ceresc, Care din iubire pentru neamul omenesc și pentru mântuirea lui, S-a făcut om. Cel veșnic devine om în timp, Cel necuprins Se face cuprins în pântecele Fecioarei. Marea taină a iubirii lui Dumnezeu, arătată în Fiul Său Care Se întrupează, zămislindu-Se de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, este marea taină a iubirii smerite și atotputernice. În același timp este taina Crăciunului, taina nașterii lui Iisus Hristos.

         Sfinții Evangheliști Matei și Luca ne spun mai multe despre nașterea Pruncului Iisus. Ceea ce relatează cei doi evangheliști se completează reciproc. Sfântul Evanghelist Luca prezintă detalii pentru că a cercetat cu deamănuntul despre Nașterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria. În ajunul sărbătorii Nașterii Domnului, la slujba Ceasurilor Împărătești s-au făcut citiri din Vechiul Testament, profețiile care au prezis taina Nașterii Domnului, dar și din epistolele Sfântului Apostol Pavel și din Sfintele Evanghelii după Matei și Luca, astfel încât noi să putem înțelege bogăția înțelesurilor duhovnicești ale acestui Praznic Împărătesc. 

Mântuitorul Iisus Hristos se naște din Fecioară, Se naște într-o peșteră și este culcat într-o iesle. Steaua îi călăuzește pe magi ca să găsească locul în care S-a născut Pruncul Iisus. Acest prunc a fost prezis de profeții Vechiului Testament cu mai bine de șapte sute de ani înainte de Isaia Proorocul: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14)[2] și proorocul Miheia, precizează locul unde se va naște Iisus, adică Betleemul Iudeii: „Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia lui este dintru început, din zilele veșniciei” (Miheia 5, 1).

La Nașterea Pruncului Iisus se arată oștile cerești ale îngerilor, cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). În acest sens, Sfântul Ioan Damaschin tâlcuiește: „Slavă Celui Care le-a unit pe cele de sus cu cele de jos! Slavă Celui Care a săvârșit unirea celor materiale cu cele nemateriale. Slavă Celui Care întru bunăvoire a vorbit în trup oamenilor”[3].

Îngerii din ceruri vestesc păstorilor din Betleem nașterea Pruncului Iisus, iar ei vestesc Nașterea Pruncului mântuitor locuitorilor din Betleem. Cântările din slujbele Praznicului Nașterii ne arată că pământul oferă Pruncului Iisus peștera, cerul oferă steaua, magii oferă daruri, iar noi oamenii oferim pe Fecioara, care devine mamă și naște pe Pruncul Iisus fără să fi cunoscut bărbat. Pentru că ea L-a zămislit de la Duhul Sfânt. „El Și-a creat propria umanitate, astfel încât Adam cel dintâi a fost creat, iar noul Adam, Iisus Hristos, Și-a închegat trup însuflețit, rațional și cugetător, din umanitatea Maicii Domnului”[4].

Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Fecioara Maria, arată că se sfințește natura umană din interiorul ei. Prin faptul că Iisus Hristos se naște într-o peșteră, se sfințește natura pământului. El este culcat în peșteră într-o iesle, unde se afla hrana animalelor, se sfințește regnul vegetal și în același timp regnul animal. Pruncul Iisus sfințește natura întreagă, pentru că de aceea a venit, ca să sfințească lumea, și s-o prezinte ca dar lui Dumnezeu Tatăl, după ce o sfințește în modul desăvârșit prin jertfa Sa pe Cruce. Întrucât lumea a fost creată ca dar al Tatălui pentru Fiul, acum Fiul răspunde darului Tatălui prin aceea că sfințește lumea căzută în păcat, care are nevoie de ridicare și de viață veșnică.

Sfântul Grigorie de Nyssa, trecut la Domnul în anul 395, la vârsta de 60 de ani, fratele Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari părinți capadocieni, a scris o Omilie la Nașterea Domnului[5]. În această Omilie, Sfântul Grigorie vorbește despre tainele nașterii lui Hristos în peșteră, ce semnificații, ce înțelesuri duhovnicești are nașterea lui Hristos sub pământ. Sfântul prezintă patru aspecte privind nașterea lui Hristos în peșteră.

În primul rând subliniază faptul că Iisus se naște în timpul recensământului pentru plata tributului. Această înscriere a populației a fost poruncită de împăratul roman Octavian Augustus, care a domnit o perioadă foarte lungă, între anii 27 î.Hr. și 14 d.Hr. Recensământul nu se făcea din curiozitate, ca să afle câtă populație avea imperiul, ci se făcea pentru colectarea tributului și a impozitelor, cu ajutorul cărora se plătea armata, se construiau drumuri și diferite edificii în Imperiul Roman. Sfântul Grigorie de Nyssa se întreabă: ce legătură are nașterea Domnului cu tributul legat de recensământul odonat de împărat? Și tot el răspunde „că Hristos S-a născut în timpul recensământului legat de tribut pentru a ne arăta, în mod tainic, că a venit să elibereze de păcat și din moarte pe cei care, din cauza păcatului, plăteau tribut morții, adică pentru oamenii muritori”[6]. A plăti tribut morții înseamnă a muri, iar toți oamenii, ca urmare a păcatului strămoșesc, merg spre moarte, plătind tribut morții. Hristos vine în lume, Se arată ascultător până la moarte pe Cruce, Se arată smerit și prin îngroparea Sa în pământ, dar se arată biruitor prin Învierea Sa din morți și prin faptul că dăruiește oamenilor viață veșnică.

În al doilea rând, Iisus Hristos Domnul Se naște în peșteră, sub pământ, pentru că El vine să mântuiască, prin Cruce și Înviere, pe cei ce ședeau în întuneric și în umbra morții. „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții, lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16). Mântuitorul Iisus Hristos vine să mântuiască nu doar pe cei ce erau în ignoranță și nu cunoșteau pe adevăratul Dumnezeu, ci și pe cei ce erau în ignoranță și nu cunoșteau pe adevăratul Dumnezeu, ci și pe cei ce se aflau în iad, în întuneric și în umbra morții, în Șeol[7], adică locuința morții. Astfel există o tainică legătură între peștera din Betleem, în care se naște Pruncul Iisus și mormântul Său. Inspirați de această predică a Sfântului Grigorie de Nyssa, imnografii bizantini, apoi iconografi au realizat o legătură tainică în pictură între modul în care era reprezentată ieslea și modul în care era reprezentat mormântul Domnului Iisus Hristos. Ieslea avea în unele picturi forma sicriului, iar mormântul lui Hristos, de asemenea era reprezentat la fel. Pictorii zugravi de icoane bizantine au făcut o asemănare între scutecele Pruncului Iisus, așezat în iesle și giulgiurile pe care le-au văzut Petru și femeile mironosițe în mormântul Mântuitorului după Învierea Sa din morți. Sfântul Grigorie de Nyssa spune spre finalul predicii sale că Paștile sunt prevestite de Crăciun. Taina Nașterii lui Hristos în peșteră are scop trecerea prin moarte și Învierea din morți, pentru a dărui lumii viață veșnică.

În al treilea rând, Sfântul Grigorie ne spune că Pruncul Iisus este culcat în ieslea animalelor domestice, numite în popor „dobitoace”. Cuvântul nu este cel mai elegant și nu trebuie să-l folosim în forma negativă, pentru a nu jigni animalele, care sunt folositoare omului. Noi românii le numim animale domestice, necuvântătoare sau nereaționale. Lângă ieslea din Betleem, în care este culcat Pruncul Iisus apar două animale domestice. Animalele nu sunt menționate de Evanghelii; nici unul din cei doi evangheliști Matei și Luca nu-i pomenesc, dar în pictură apar: boul și măgarul sau asinul. De ce? Pentru că există o profeție a proorocului Isaia, care spune: „Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea domnului său” (Isaia 1, 3). Potrivit profeției lui Isaia – proorocul apar aceste două animale care erau foarte folositoare; boul era înjugat și folosit pentru transport, iar asinul purta pe spate povara. Sfântul Grigorie de Nyssa, tâlcuind această profeție, spune că Pruncul Iisus este culcat în ieslea animalelor, iar boul și asinul simbolizează două popoare: boul simbolizează poporul evreu aflat sub pragul Legii Vechi, iar măgarul simbolizează popoarele păgâne aflate sub povoara păcatului idolatriei. Iisus Hristos cheamă toate popoarele la mântuire și viață veșnică, prin pocăință și prin credința în dumnezeirea Lui.

În al patrulea rând, Sfântul Grigorie de Nyssa spune că Pruncul Iisus este așezat în ieslea din Betleem, unde se hrăneau animalele necuvântătoare cu iarbă sau fân. Dacă în Psalmul 103, 15 se spune că: „Dumnezeu răsare iarbă dobitoacelor și verdeață spre slujba oamenilor”, pentru om, Dumnezeu face ca pământul să producă cereale, care se transformă în pâine. Dumnezeu are grijă atât de animalele necuvântătoare sau neraționale, cât și de om, animal rațional, pe care îl hrănește cu pâine.

Betleem înseamnă în limba ebraică „Casa Pâinii”, iar în limba arabă înseamnă „Casa Cărnii”. Avem o interpretare creștină și anume că „Pâinea coborâtă din cer, Iisus Hristos Se oferă creștinilor în Sfânta Euharistie, ca fiind Trupul și Sângele Domnului. Astfel s-a trecut de la Casa Pâinii la Casa Cărnii, ca înțeles duhovnicesc”. Se pune întrebarea: De ce S-a culcat Iisus în ieslea animalelor care se hrăneau cu iarbă și fân? Pentru ca să arate credincioșilor că El este Pâinea coborâtă din cer și că omul spre deosebire de animalele necuvântătoare, care trăiesc doar biologic, trebuie să trăiască și teologic, adică duhovnicește. Să se hrănească pe lângă produsele pământești și cu hrana cerească a Sfintei Cuminecături, așa cum ne spune Mântuitorul: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).

La Nașterea Pruncului Iisus, toate au fost rânduite de Bunul Dumnezeu și toate au un înțeles profund. Nu este o simplă întâmplare că nu s-a găsit loc în casa de oaspeți, ci este o lucrare dumnezeiască, pentru a ne arăta că Domnul Iisus Hristos, când se naște, sfințește mai întâi pântecele Fecioarei Maria, apoi sfințește pământul din interiorul lui. Iar la Botez, în Iordan sfințește apele, firea apelor. La înălțarea Sa pe Cruce, când Se răstignește, sfințește aerul și lemnul. Prin venirea Sa în lume, Iisus Hristos sfințește lumea ca dar al iubirii lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, ca oamenii să îi răspundă Lui cu mulțumire, adică euharistic.

Sfântul Evanghelist Matei în Evanghelia de astăzi ne arată cum au venit  magii de la Răsărit și au adus daruri împărătești Pruncului Iisus: „aur, tămâie și smirnă” (Matei 2, 14). 

Cine sunt acești magi? Pentru că ei sunt numiți diferit în diferite limbi.

În Sfânta Scriptură sunt numiți magi. Cuvântul mag este de origine persană și înseamnă om înțelept, un sfătuitor, un om care cerceta mersul stelelor pentru a prezice viitorul și își petrecea timpul cu observarea corpurilor cerești. Ei interpretau visele, dacă sunt spre folosul omului, sau sunt vestiri ale unor primejdii pentru om. Magii erau oameni învățați și în general făceau parte din ceata preoților persani. Erau urmași ai învățăturii lui Zoroastru, care studiau natura, mai ales mersul stelelor[8]. Uneori acești magi ajungeau regi, conducători ai perșilor. În tradiția slavă ei sunt numiți crai sau regi, în tradiția armeană și europeană occidentală sunt precizate numele lor: Melchior, Gașpar și Baltazar. În tradiția românească sunt numiți Cei trei Crai de la Răsărit.

Melchior: Un rege de vârstă înaintată, venit din Persia; Baltazar: Rege de origine arabă și Gașpar: Un rege de origine indiană.

Darurile oferite de magi nu sunt întâmplătore, ele au mai multe înțelesuri duhovnicești, fiind în mod inspirat alese și oferite. Darul aurului simbolizează faptul că Pruncul Iisus este împărat – Împăratul veacurilor. Tămâia, reprezintă cinstea adusă lui Dumnezeu, pentru că aproape în toate religiile tămâia este folosită pentru a arăta cinstire și închinare lui Dumnezeu. Smirna, care miroase frumos se folosește la îmbălsămarea morților împreună cu ulei de aloe, adusă Pruncului ca unuia care va fi supus morții. Aceste trei daruri oferite în general regilor sau împăraților, au fost aduse Pruncului Iisus, recunoscându-se astfel că El este Împărat și Mare Preot. Pentru că cei care tămâiau erau preoții, iar în Sfânta Sfintelor, odată pe an, intra Marele Preot sau Arhiereul de la Templu. Smirna arată că Împăratul și Marele Preot Hristos va trece prin moarte, dar nu va cunoaște stricăciunea pentru că El va învia din morți. În cele trei daruri vedem demnitatea și lucrarea Lui viitoare, împărătească și sfințitoare, dar și dătătoare de viață veșnică.

Darurile oferite de magi Pruncului Iisus au trezit în conștiința Bisericii datoria de a dona daruri Bisericii, daruri lui Dumnezeu. Oferim daruri liturgice frumoase lui Dumnezeu, în Biserică, dar și semenilor noștri pe care îi ajutăm. De aceea Crăciunul sau Nașterea Domnului este sărbătoarea darurilor spirituale și materiale. Așa cum magii de la Răsărit au oferit daruri Pruncului Iisus și noi cei care purtăm numele lui Iisus Hristos, adică suntem creștini, suntem chemați să-I oferim lui Daruri. Sfinții Părinți ne spun care sunt darurile plăcute lui Dumnezeu atunci când noi le aducem: aurul credinței adevărate și al faptelor bune, tămâia rugăciunii – cu cât ne rugăm mai mult lui Dumnezeu, cu atât sufletul nostru se ridică spre Ceruri, ca tămâia: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia Doamne înaintea Ta” (Psalmul 140, 2). Smirna care înseamnă viața curată, trăită în sfințenie, prin pocăință și răstignirea patimilor egoiste și cu iubirea de semeni. 

Smirna simbolizează omorârea păcatului și cultivarea în viața noastră a faptelor bune. Înseamnă să transformăm patimile egoiste în iubirea smerită și milostivă. Nu este nevoie să aducem ca dar, aur, ci să arătăm credința curată ca aurul, viața noastră să o trăim în rugăciune, ca o tămâie frumos mirositoare și să aducem daruri lui Dumnezeu, iubirea smerită a milosteniei pe care o arătăm în societate. Smirna faptelor bune se vede în aceste zile mai ales prin ajutorarea copiilor, a bătrânilor, a săracilor și a bolnavilor, a celor care nu mai are cine să-i ajute. Noi credincioșii oferim Domnului Iisus Hristos nu numai la Crăciun, ci în tot timpul vieții noastre cele mai prețioase daruri: dreapta credință, rugăciunea fierbinte și viața curată, unite cu faptele bune.

Crăciunul este, fără îndoială, darul lui Dumnezeu pentru toată lumea, inclusiv lucrurile neînsuflețite au fost pătrunse de binecuvântarea și sfințirea lui Dumnezeu prin întruparea Sa. Pentru noi cei ce am primit darul lui Hristos, bucuria Crăciunului trebuie să izvorască din faptul că suntem fii lui Dumnezeu. Căutându-L pe Pruncul Iisus Hristos înlăuntrul ființei noastre, vom redescoperii Crăciunul în sensul său originar și adevărat. Astăzi, din păcate, Crăciunul este folosit pentru unii doar în scopuri comerciale, Iisus Hristos care ne-a adus această sărbătoare se pare că lipsește cu desăvârșire. Cu mare durere în suflet spun, că mulți, sărbătoresc Crăciunul fără Pruncul Hristos. Moșii și strămoșii noștri au încreștinat sărbătorile păgâne, pe când noi, după 2000 de ani de creștinism le repăgânizăm. Trebuie să redescoperim dimensiunea teologică și duhovnicească a Crăciunului.

Concluzia pe care o tragem este aceasta: că oricâte necazuri și greutăți, oricâte suferințe și încercări am avea, dacă găsim calea către ieslea din Betleem Îl aflăm pe Hristos, iar viața noastră capătă alt sens și ne dăm seama că nu lipsa celor materiale, în mod special, ci lipsa lui Hristos, este cea care ne mâhnește; nu boala și suferința sunt o sursă a tristeții omului căzut în păcat, ci lipsa lui Hristos. În momentul în care Îl avem, am depășit nevoia, suferința și apăsarea. Pentru că El, venind în Betleem, a luat asupra Lui neputința firii noastre omenești și prin El devenim din nou ceea ce am fost atunci când ne-a zidit Dumnezeu în Rai, tineri, sănătoși, frumoși și nemuritori. Crăciunul ne învață pe toți să fim un pic mai buni și să ne sfințim viața.

Să ne rugăm Pruncului Iisus să binecuvinteze pe toți copiii, toate familiile, pe toți părinții, pentru că aceasta este prin excelență sărbătoarea familiei creștine și să ne ajute și pe noi să fim mărturisitori, aducători de daruri duhovnicești Mântuitorului Hristos, precum odinioară magii de la Răsărit.

La acest Praznic Împărătesc ne rugăm Pruncului Iisus să avem parte de bucuria îngerilor care au cântat în peștera din Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14) și bucuria magilor. Amin.

Al vostru de tot binele voitor, stăruitor în rugăciune către Hristos Cel născut în peștera Betleemului, pentru pace și bunăvoire între generații. Tineri și părinți, sau între nepoți și bunici.

†Andrei,

Episcopul Covasnei și Harghitei

 

[1] Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea 38, 1, PSB 36, col.312A.

[2] Biblia, Ed. IBMO, București, 2013.

[3] Sfântul Ioan Damaschin, „Cuvânt la Sfânta Naștere a lui Hristos” în vol. Sfântul Ioan Damaschin, trad. Pr. Gabriel și Laura Mândrilă, Ed. IBMO, București, 2001, p. 61.

[4] Sfântul Ioan Damaschin, „Dogmatica”, III, 12, pp. 138-139.

[5] Sfântul Grigorie de Nyssa, „Omilie la Nașterea lui Hristos”, trad. Ierom Agapie Corbu, Ed. IBMO, București, 2015, p.19.

[6] Sfântul Grigorie de Nyssa, „Omilie la Nașterea lui Hristos”, (…), p. 33.

[7] „Șeol”, în vol. Pr. Nicolae Achimescu, „Dicționar de nume și termeni religioși iudaici”, Ed. Basilica, București, 2023, pp. 469-470.

[8] Sfântul Vasile cel Mare, „Omilii la Sfânta Naștere a lui Hristos”, în P.G. 31, col. 1469-A.