În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, 21 decembrie, zi de pregătire duhovnicească pentru marele praznic al Crăciunului, când Biserica ne așază înainte genealogia Mântuitorului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din localitatea Sita Buzăului, județul Covasna, în mijlocul obștii monahale și al numeroșilor credincioși veniți la rugăciune. Răspunsurile liturgice au fost oferite de obștea de maici a mănăstirii.

În cadrul Sfintei Liturghii, a fost rânduită spre citire pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, care prezintă genealogia Mântuitorului Iisus Hristos, evidențiind împlinirea făgăduințelor dumnezeiești și întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc. 

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un bogat  cuvânt de învățătură, în care a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale textului evanghelic, subliniind importanța cunoașterii adevăratei identități a lui Hristos și a pregătirii sufletești pentru întâmpinarea Nașterii Sale: „Preasfinția Sa a amintit că Evanghelia de la Matei răspunde unei întrebări fundamentale pe care oamenii și-o pun din vechime: Cine este Iisus Hristos? Evanghelistul Matei prezintă genealogia Mântuitorului în mod descendent, subliniind legătura Sa reală cu istoria poporului lui Israel și cu neamul lui David.

Preasfinția Sa a subliniat că genealogia Mântuitorului este împărțită în trei perioade a câte paisprezece generații, structură inspirată din prorocia lui Daniel, arătând că istoria mântuirii nu este întâmplătoare, ci rânduită de Dumnezeu cu înțelepciune și deplinătate. Semnificația cifrei paisprezece derivă din cifra șapte, simbol al desăvârșirii, arătând astfel plinirea vremii în venirea lui Hristos. A evidențiat faptul că Evanghelistul Matei include în genealogie patru femei – Tamara, Rahab, Rut și Batșeba, pentru a arăta că Hristos nu a venit doar pentru poporul ales, ci pentru toate neamurile și pentru cei păcătoși, chemând întreaga omenire la mântuire.

Această duminică este unică în anul bisericesc, deoarece Fiul lui Dumnezeu Își prezintă pomelnicul la Sfântul Altar, arătând că întruparea Sa are un fundament istoric real, iar credința creștină nu este un mit, ci adevăr mântuitor.

Preasfinția Sa a vorbit despre adevăratul sens al Crăciunului, arătând că Nașterea Domnului nu vestește doar venirea lui Hristos în lume, ci și înfierea noastră, deoarece prin întruparea Sa devenim fii ai lui Dumnezeu și membri ai familiei cerești. Prin Nașterea Domnului nu există situație fără ieșire și nici întrebare fără răspuns, deoarece Dumnezeu este cu noi în toate încercările vieții.

Preasfinția Sa a încheiat amintind că la Crăciun nu trebuie să vorbim despre „magia” sărbătorii, ci despre taina mântuirii, pentru că noi nu suntem vraci, ci fii ai Dumnezeului Celui Preaînalt, purtând în inimile noastre Duhul lui Dumnezeu. ”

Preacuviosul Părinte Ieroschimonah Ghenadie, duhovnicul Mănăstirii „Schimbarea la Față”, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Andrei pentru prezența arhierească, pentru slujirea liturgică și pentru îndrumările duhovnicești oferite obștii monahale și credincioșilor, exprimând totodată recunoștința pentru purtarea de grijă părintească față de viața monahală din eparhie.

De asemenea, în cursul zilei de azi, Preasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat troița din curtea Paraclisului Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Sfântu Gheorghe, iar apoi a dezvelit bustul Părintelui Protopop Pompil Vasile Dumbravă, personalitate de seamă a vieții bisericești din zonă, care a trăit între anii 1923–2008.

Bustul a fost realizat de doamna Gabriela Muscalu, sculptor în cadrul Studioului de Arte Plastice al Armatei, fiind așezat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și cu sprijinul Protopopiatului Ortodox Sfântu Gheorghe, al Asociației Naționale a Cultului Eroilor „Regina Maria” și al Filialei Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.

Evenimentele zilei s-au încheiat într-o atmosferă de bucurie duhovnicească prin concertul de colinde susținut de Grupul Școlii Populare de Arte din Brașov, condus de domnul Daniel-George Muraru. Colindele au fost interpretate în Catedrala Paraclis Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în prezența Preasfinției Sale, a preoților slujitori și a credincioșilor, vestind prin cântare apropierea marelui praznic al Nașterii Domnului.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu