Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc și-a sărbătorit hramul istoric, îmbrăcând haină de lumină și bucurie duhovnicească.

În ziua prăznuirii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor din municipiu. Alături de Preasfinția Sa a liturghisit Preasfințitul Părinte Dimitrie de Safița, Episcop-vicar al Mitropoliei de Akkar din Patriarhia Antiohiei, evidențiind comuniunea frățească dintre cele două Biserici.

Sărbătoarea a fost pregătită duhovnicește prin slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată în ajunul hramului de Preasfințitul Părinte Andrei în Catedrala Episcopală, în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae.

Cu binecuvântarea ierarhului, o părticică din sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae a fost așezată spre închinare în catedrală, oferind credincioșilor prilejul de a se apropia cu evlavie de marele făcător de minuni și ocrotitor al locașului de cult.

În cadrul Sfintei Liturghii închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Dimitrie a transmis mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru binecuvântarea de a sluji în România, precum și Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, pe care l-a numit prieten apropiat încă din vremea studiilor sale la Thessalonic. Preasfinția Sa a subliniat că evlavia și dragostea față de Sfintele Taine l-au caracterizat pe episcopul Andrei încă din tinerețe, aceste virtuți fiind motivele pentru care a dorit să fie alături de Preasfinția Sa la această sărbătoare.

Vorbind despre Sfântul Nicolae, ierarhul a amintit că acesta este cinstit pretutindeni, atât de credincioși, cât și de cei necredincioși, datorită vieții sale pline de virtuți. A subliniat că în acest an se împlinesc 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde Sfântul Nicolae s-a arătat apărător neînfricat al dreptei credințe și a mărturisit cu tărie dumnezeirea lui Hristos.

Preasfințitul Dimitrie a evidențiat și exemplul milosteniei Sfântului Nicolae, făcută întotdeauna în ascuns, fără dorința de a primi laude. A arătat că Dumnezeu descoperă la vremea potrivită binele tainic, iar credincioșii sunt chemați să facă milostenie cu discreție, „să nu știe dreapta ce face stânga”.

În predica sa, ierarhul a amintit și minunea izbăvirii celor trei ostași nedreptățiți, subliniind că fiecare creștin trebuie să apere adevărul și dreptatea ori de câte ori are ocazia, fără teamă și fără indiferență.

La final, Preasfinția Sa a sintetizat cele patru învățături ale Sfântului Nicolae: iubirea față de Dumnezeu și aproapele, statornicia în credința ortodoxă, milostenia făcută în taină și apărarea adevărului. A îndemnat pe credincioși să ceară ajutorul Sfântului Nicolae în viața lor, să se bucure de ocrotirea sa. 

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Ierarhul locului a hirotesit întru Arhimandrit pe Preacuviosul Părinte Protosinghel Filotei Mînzală, Exarh Cultural și Eclesiarh al Catedralei Episcopale. În continuare au fost citite gramatele pentru Preacucernicul Părinte Dumitru Gherman, care între anii 1983-1990 a fost Protopop al Protopopiatului Miercurea Ciuc și preot slujitor al Catedralei Episcopale ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, primind în semn de apreciere Crucea Eparhială pentru clerici, iar doamna Preoteasă Maria Gherman, a primit distincția Crucea Eparhială pentru mireni.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Andrei a adresat un cuvânt de mulțumire și de binecuvântare tuturor celor prezenți, subliniind în mod special prezența și dragostea frățească a Preasfințitului Părinte Dimitrie din Patriarhia Antiohiei, cu care îl leagă o prietenie de peste 25 de ani.

Ierarhul a evidențiat frumusețea învățăturilor rostite de Preasfințitul Dimitrie și a amintit motivul pentru care Sfântul Nicolae este atât de iubit: bunătatea lui nemăsurată, milostenia făcută în taină și statornicia în dreapta credință. A subliniat că Sfântul Nicolae rămâne un „dreptar al credinței și chip al blândeților”, apărător al adevărului și model de dăruire între oameni.

Preasfinția Sa a făcut referire și la provocările lumii contemporane, arătând că mulți au cunoștințe și studii, dar adesea puțină credință. A îndemnat credincioșii să trăiască adevăratul sens al Nașterii Domnului, primirea lui Hristos în suflete și să nu transforme această perioadă într-un simplu prilej de consumism.

În cuvântul său a evidențiat și momente importante din viața eparhiei, menționând hirotesirea a doi noi arhimandriți și acordarea unor distincții bisericești pentru slujirea îndelungată și jertfelnică. A mulțumit tuturor pentru implicare, credință și devotament, amintind că, oriunde lucrează Dumnezeu, lucrurile se împlinesc spre bine.

La final, Preasfințitul Andrei a transmis felicitări tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae și a îndemnat credincioșii să aducă Pruncului Iisus „aurul credinței, tămâia rugăciunii și smirna faptelor bune”. De asemenea, a mulțumit încă o dată Preasfințitului Dimitrie pentru prezență, rugăciune și prietenie, dorindu-i ani mulți și binecuvântați în slujirea lui Hristos.”

Răspunsurile la strană au fost acordate de către Corala Pocrov a Catedralei Episcopale.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu