De Praznicul Înălțării Domnului, când Biserica noastră ortodoxă îi pomenește pe eroii adormiți întru fericire, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor sporit de preoți și diaconi, pe o scenă special amenajată lângă Mausoleul de la Gura Secului din Toplița, județul Harghita.
Preasfinția Sa, la momentul chinonicului a rostit celor prezenți un bogat cuvânt de învățătură amintind importanța zilei de astăzi:
,,Înălțarea Domnului Hristos, legată indispensabil de Sfânta Înviere, sunt cei doi stâlpi pe care se zidește eterna sa dumnezeire și credința mântuirii noastre. Azi este praznicul spiritualității creștinești îndumnezeite prin viața Fiului Omului care a luat firea umană, căzută în păcat și îndumnezeind-o a dus-o la Tatăl și stă de-a dreapta Tatălui.
Neamul nostru românesc o dată cu Înălțarea Domnului la Ceruri își serbează istoria eroismului său legendar personificat prin eroi. Este istoria sufletului românesc împodobit cu bogate realizări ale virtuților de bărbăție și vitejie străbună prin care s-a clădit viața României de azi și se plămădește România de mâine. De aceea toți cei buni la inimă, iubitori de neam, se adună cât mai mult în jurul Sfintelor morminte ale marilor noștri înaintași, ca să ia tărie de credință, de luptă și de biruință.
Astăzi se face pomenirea „adormiților întru fericire, eroi ai neamului românesc”, care s-au jertfit pentru neam, credință și țară. Se estimează că în timpul Primului Război Mondial în țara noastră au murit peste 1 milion de militari și civili. Atunci, întreaga populație a țării a fost implicată în procesul strângerii rămășițelor acestor eroi, care au fost înhumate în cimitire sau în curțile bisericilor. Dată fiind această situație, prin Decretul-Lege Nr. 4.106/12.09.1919 s-a înființat sub patronajul Reginei Maria, Societatea Mormintelor eroilor căzuți în război (Cultul eroilor), iar prin Decretul-Lege Nr. 1693/4.05.1920 – consfințit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a hotărât Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Înălțării Domnului, fiind decretată astfel drept Sărbătoare Națională Bisericească. România este primul stat modern în care eroii străini sunt asimilați eroilor naționali.
Mausoleul eroilor de la Toplița a fost construit cu binecuvântarea Primului Patriarh al României Miron Cristea, din inițiativa Societății „Cultul Eroilor”, în anul 1925. La baza mausoleului se găsește osuarul ce adăpostește osemintele a 771 de militari români căzuți în această regiune a Călimanilor în bătăliile anului 1918, care s-au jertfit pentru neam și pentru țară. Dintre aceștia 25 sunt identificați și au fost depuși în firide individuale, iar 746 neidentificați, au fost depuși în osuar. Monumentul a fost binecuvântat în anul 1939 de către Patriarhul Miron Cristea. Iar pe frontispiciu stă scris:
„Ostași eroi din vechiul regat:
Binecuvântată a fost clipa în care ați trecut Ardealul fraților voștri, dezrobindu-i prin jertfa voastră de mucenici.
Recunoștința tuturor v-a așezat spre vecinică odihnă în acest loc de cinste, drept neuitate pilde ale iubirii de neam și de țară pentru cei de azi și din viitor. Ardealul vi se-nchină!
Toplița Română, 1925
Miron, Patriarhul României”
La baza mausoleului pe peretele osuarului stă scris:
„Vouă, ostașilor români, vi s-a ridicat acest monument din partea Societății „Cultul Eroilor”. În cinstea voastră că ne-ați scos de sub jugul străinilor și ne-ați alipit de Țara Mamă.
Miron, Patriarhul României”
În perioada comunistă, Ziua Eroilor a fost celebrată pe 9 mai, împreună cu Ziua Independenței de stat a României și a victoriei asupra fascismului. Din anul 1990 s-a revenit la sărbătoarea eroilor în ziua Înălțării Domnului, fapt oficializat prin Legea Nr. 48/1995 și Nr. 379/2003.
Războaie și tulburări sociale au fost și vor mai fi. Sfânta Scriptură și istoria stau mărturii în acest sens. Armata a existat dintotdeauna, nu a fost nici un timp în care ea să nu fi existat. La români fiecare bărbat a fost militar; mărturii avem „cântările de cătănie”. Cu toate acestea nimeni nu cunoaște cu exactitate numărul eroilor români care s-au jertfit pentru România, întrucât războaiele pe care le-am purtat în istorie ne-au răpit până și timpul de a-i număra și identifica pe toți cei căzuți la datorie. Am fost un neam așezat în calea tuturor răutăților, spune cronicarul. Țara a fost nevoită să se apere de mânia celor fără neam și fără țară. Militarul român a stat permanent de veghe, mereu în stare de luptă, cu păgânii, militarii noștri nu aveau țară de împărțit. Eroismul este o rezultantă a patriotismului caracterizat prin dragostea de credință, neam și țară. Eroii au fost modele de devotament, sacrificiu și abnegație pentru valorile fundamente ale identității și spiritualității poporului. Ei au înțeles îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „să se jertfească pentru neamul său” (Fapte 28, 19). Au fost gata oricând pentru sacrificiul suprem, conform jurământului militar. Valorile militare și valorile creștine au însemnat pentru ei, alfa și omega unei vieți împlinite. Pentru ei valorile fundamentale, cum ar fi datoria, onoarea și patria, nu au fost numai cuvinte de complezență.
Eroii ca și sfinții, nu sunt din mit sau din legendă, ci ei au fost militarii, generalii, ofițerii, subofițerii și soldații, secundați în situațiile de limită de tineri și bătrâni, de bărbați și femei, de elevi și studenți, de țărani și muncitori, de preoți și teologi, care și-au îndeplinit responsabilitățile, din conștiință, cu hotărâre și caracter. Ei au fost gata oricând să-și asume nobila condiție de eroi ai neamului pe care l-au slujit cu jertfelnicie.
În Biserică la fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie pomenim „adormiții întru fericire, eroi, ostași și luptători români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței străbune (ortodoxe) pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa”.
Fie ca toți eroii neamului nostru, pentru rugăciunile Sfintei noastre Biserici, să se înregimenteze în rândul sfinților militari din Împărăția lui Dumnezeu! Amin.”
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa i-a pomenit și s-a rugat pentru eroii neamului românesc care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea, credința și demnitatea poporului român.
Răspunsurile la strană au fost acordate de către cântăreții bisericești din parohiile din protopopiatul Călimani.
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului pentru eroii neamului în fața Mausoleului. În continuare au avut loc depunerile de coroane, alocuțiuni și ceremonia militară.




















































© Episcopia Covasnei și Harghitei