Ziua internaţională a femeilor din mediul rural – 15 octombrie – a fost înființată de ONU pentru a conştientiza rolul crucial pe care îl au femeile de la sate în bunăstarea familiilor lor și dezvoltarea economiei rurale.
Prima Zi internaţională a femeilor din mediul rural a fost celebrată pe 15 octombrie 2008.
Instituită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007, această zi recunoaşte „rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei rurale”, potrivit ONU, citată de Agerpres.
Un sfert din populație
Femeile din mediul rural alcătuiesc peste un sfert din totalul populaţiei mondiale și majoritatea depind de resursele naturale şi de producţia agricolă pentru asigurarea hranei zilnice.
Rolul crucial pe care îl joacă femeile şi fetele în asigurarea durabilităţii gospodăriilor şi a comunităţilor rurale, în îmbunătăţirea mijloacelor de trai rural şi a bunăstării generale a fost recunoscut din ce în ce mai mult.
Femeile de la sat au un rol esențial în bunăstarea familiilor lor, dar și în actul educațional și formativ al copiilor și tinerilor, în sânul familiei.
„Evlavia, bunătatea şi smerenia mamelor şi bunicilor creştine rugătoare sunt o binecuvântare pentru familie şi Biserică, mai ales în vremuri de tulburare şi descumpănire”, amintește Patriarhul Daniel într-una din predicile Preafericirii Sale.
Ajutor concret pentru femeile din mediul rural
În contextul Anului Omagial al satului românesc Biserica atrage atenția asupra crizei prin care trece mediul nostru rural și propune încurajarea şi ajutorarea concretă a sătenilor.
Un model de ajutor concret pentru femeile din mediul rural îl reprezintă acțiunilede prevenție și depistare a cancerului de col uterin și de sân organizate de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului în satele din România.
Programul a început din 2018 și se bazează pe o colaborare a Patriarhiei Române cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti.
În ţara noastră, Ziua femeii din mediul rural a fost sărbătorită pentru prima dată în 1999, la Moeciu, judeţul Braşov. Asociaţia Naţională a Femeilor din Mediul Rural (ANFMR) a marcat, an de an, această zi prin organizarea mai multor manifestări cu specific tradiţional, în numeroase localităţi din ţară.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene