În Duminica a patra după Paști, 15 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în municipiul Brad din județul Hunedoara, sfințind pictura bisericii cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfânta Mare Muceniță Varvara” și noile clopote ale lăcașului de cult. În continuare ierarhii au săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi, pe scena amenajată în apropierea bisericii. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala preoțească „Sacerdotes”, dirijată de Preotul Daniel Balea.
În cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a explicat rolul sfintelor icoane în cultul Bisericii Ortodoxe și importanța lor în viața credincioșilor, ele fiind obiecte sacre purtătoare de har ce ne apropie și ne pun în legătură cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu Maica Domnului, cu sfinții îngeri sau cu sfinții ale căror chipuri sunt reprezentate în acestea.
La finalul slujbei Arhipăstorul hunedorean a mulțumit ierarhilor și preoților pentru prezență și împreună-slujire, ctitorilor și binefăcătorilor noii biserici, precum și tuturor credincioșilor prezenți. În continuare Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a oferit distincția „Crucea șaguniană pentru mireni” doamnei deputat Natalia Intotero și domnului Laurențiu Nistor – președintele Consiliului Județean Hunedoara, iar Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a oferit distincția „Ordinul Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop pentru clerici” Preotului paroh Gheorghe Stan și „Ordinul Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop pentru mireni” domnului Florin Cazacu – primarul municipiului Brad. De asemenea, au fost acordate mai multe acte de cinstire credincioșilor care au sprijinit lucrarea de pictură a lăcașului de cult.
Sursă: Episcopia Devei și Hunedoarei