În ziua de 13 decembrie 2019, la Catedrala Episcopală din municipiul Miercurea Ciuc, Chiriarhul Eparhiei a hirotonit în treapta diaconiei pe teologul Adrian Bontea, în vederea hirotoniei întru preot și a administrării duhovnicești a Parohiei Eliseni, din Protopopiatul Miercurea Ciuc.
Astăzi, 14 decembrie 2019, Preasfinția Sa a hirotonit pe preacucernicul diacon Adrian Bontea întru treapta preoției, spre slujire curată și jertfelnică pentru comunitatea euharistică din parohia încredințată.
Preasfinția Sa a oferit preacucernicului părinte, pe lângă cinstita treaptă a Preoției și un cuvânt de învățătură, încredințându-l să fie mereu cu seamă la marele har pe care l-a îmbrăcat și să poarte cucernic chemarea asumată spre slava lui Dumnezeu și a Sfintei Sale Biserici.
Chiriarhul a amintit și de înălțimea acestei chemări, ca fiind una ce cutremură întreaga fire a oamenilor și îngerilor, deoarece precum în Vechiul Testament, la rugăciunea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Dumnezeu a pogorât foc din cer și a mistuit jertfele, așa și în Noul Testament, prin Preoții ce se îmbracă în haina sfântă și sfințitoare, harul cel dumnezeiesc se pogoară din înălțimea Cerului, mistuind fărădelegile și curățind păcatele tuturor celor ce-și pleacă capul sub mâna cea văzută a clerului, în spatele căreia se află însuși Arhiereul Veșnic Hristos.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul psaltic al monahiilor viețuitoare în cadrul Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae”, care își desfășoară activitatea duhovniceasă în Catedrala Eparhială.