Din anul 2015, Ziua Românilor de Pretutindeni este celebrată în ultima duminică din luna mai. Până atunci, conform legii 299/2007, ziua dedicată conaționalilor răspândiți în toată lume era sărbătorită de Sfântul Andrei, Apostolul Românilor.
Modificarea s-a făcut ca urmare a solicitărilor repetate ale comunităţilor de români din afara graniţelor statului, în contextul în care, conform acestora, luna mai este o perioadă propice activităţilor culturale specifice acestei zile.
În mesajul transmis cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni din 2021, Patriarhul Daniel i-a îndemnat pe românii din diaspora „să fie permanent în legătură cu cei dragi rămași în ţară, pentru a păstra unitatea familiei şi comuniunea românească”.
Biserica a manifestat tot timpul o grijă pastorală față de românii din afara granițelor, în condițiile în care diaspora românească este una dintre cele mai numeroase din lume.
Migrația recentă a românilor este un fenomen fără precedent în istoria poporului nostru: numai între 2000 și 2015, România a pierdut o zecime din populație în acest fel (estimarea, bazată doar pe cifre oficiale, este una minimală).
În 2009, Patriarhia Română a instituit „Duminica migranţilor români”, celebrată în prima duminică de după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Ziua era marcată încă din 2006 în Mitropolia Moldovei, la iniţiativa Părintelui Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Iar anul 2021, este dedicat în Patriarhia Română pastorației românilor din afara României.
Mai mult decât atât, pentru românii din diaspora au fost aleși ca ocrotitori spirituali trei sfinți care au purtat aceeași cruce a trăirii printre străini, iar mormintele lor se află în afara României. Ei sunt în mod deosebit rugători pentru poporul român şi ocrotitori ai românilor plecaţi printre străini, a subliniat Patriarhul Daniel.
Sfântul Ioan Casian are mormântul la Marsilia, în Franţa. Sfântul Dionisie Exiguul, părintele erei creştine, este înmormântat undeva în Italia, nu se ştie precis locul. Sfântul Ioan Iacob, numit şi Noul Hozevit, are moaştele la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din Hozeva, Israel.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro