Duminică, de la ora 20:30, este difuzată la Trinitas TV prima ediție a unei noi emisiuni săptămânale, „Artă și patrimoniu”, dedicată monumentelor UNESCO din România.
Fiecare din cele 48 de episoade ale emisiunii va avea 25 de minute și va prezenta câte un monument din patrimoniul UNESCO de pe teritoriul României.
În fiecare biserică sau mănăstire de patrimoniu, un reprezentant al Bisericii va oferi la fața locului explicații pentru telespectatori. Moderatoare va fi Nicoleta Zagura, Expert UNESCO în Educație artistică și inițiatoarea proiectului, prin Asociația Culturală ArtHalle.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Capitalei, Centrul pentru Seniori al Municipiului București și în colaborare cu Centrul Cultural „Mihai Eminescu” și Comisia Națională a României pentru UNESCO.
Alexandra Dobre, directorul Centrului pentru Seniori al Municipiului București, care asigură susținerea logistică a proiectului, a declarat: „Trinitas TV reprezintă cea mai bună soluție atunci când este vorba despre promovarea unor proiecte culturale, cu atât mai mult în rândul seniorilor”.
Centrul s-a implicat în susținerea emisiunii pentru că, în perioada pandemiei de COVID-19, vârstnicii nu au posibilitatea să viziteze în persoană și li se recomandă să rămână izolați.
Alexandra Dobre a mai declarat că, în paralel cu emisiunile, va fi realizat și un volum și un film documentar de promovare a țării noastre, care vor fi distribuite tuturor ambasadelor României din lume.
„Cred că este un prilej foarte bun de a arăta și străinilor frumusețile pe care țara noastră le are și de care se pot bucura și ei”, a spus ea.
Emisiunea va prezenta monumente din nordul Moldovei, Maramurș și Oltenia. Printre acestea se numără bisericile de la Arbore, Pătrăuți, Voroneț, Probota, Moldovița, Sucevița, Bârsana, Rogoz, Ieud Deal, Budești, Desești și Hurezi.
Foto credit: Wikipedia