Astăzi, 1 Ianuarie 2024, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea împrejur după Trup a Domnului și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale.
În cuvântul de învățătură, rostit la trecerea dintre ani, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși spunând: „Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare pe care am săvârșit-o, rugăciunea din timpul Axionului, ne arată importanța sfințirii timpului vieții noastre, prin chemarea numelui mântuitor al Domnului nostru Iisus Hristos, Creatorul lumii și Împăratul veacurilor, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.
Pentru tot sufletul creștinesc, locul cel mai potrivit pentru petrecerea anului vechi și întâmpinarea anului nou este Sfânta Biserică, aici fiind spațiul de întâlnire a timpului cu veșnicia. Anul nou în care intrăm este un dar de la Dumnezeu, Părintele luminilor, spre mântuirea noastră, adică spre cultivarea comuniunii cu El prin rugăciune și fapte bune. De aceea, acum la cumpăna dintre ani, trebuie să ne gândim și mai mult la modul folosirii timpului vieții noastre ca timp binecuvântat de Dumnezeu. Sfânta Maică Biserică ne îndeamnă să privim cu încredere și nădejde, dar și cu multă responsabilitate, fiecare clipă a vieții noastre. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață, zicând: „Să nu treacă nici o zi din viața noastră, în care să nu punem în noi înșine vreun folos duhovnicesc, sau cu rugăciunea, sau cu mărturisirea, sau cu facerea de fapte bune, sau cu vreo altă faptă duhovnicească”.
Rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să binecuvinteze clerul, cinul monahal, credincioșii și credincioasele Episcopiei Covasnei și Harghitei, dăruindu-le sănătate și mântuire, pace și bucurie, ,,ca împreună cu toți sfinții, care din veac au bineplăcut Ție, să ne facem părtași veșnicilor Tale bunătăți, pe care le-ai gătit celor ce te iubesc pe Tine, Doamne!” Vă dorim tuturor ani mulți și binecuvântați!”