În ziua Praznicului Luminii, Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, Mireasă a Cerescului Împărat a îmbrăcat haine de sărbătoare, podoabă fiindu-i preoții slujitori în soborul condus de Preasfinția Sa Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, iar cununa, inimile credincioșilor ca niște făclii aprinse de focul credinței.
Ca orice mare praznic al Bisericii noastre, sărbătoarea de astăzi a început cu săvârșirea slujbei Litiei unită cu Pavecernița Mare în seara de 5 ianuarie, de părinții slujitori ai Catedralei, dimpreună cu Ierarhul locului, numărul credincioșilor veniți încă din ziua ajunului sporind și făcând spațiul liturgic neîncăpător. Sfânta Liturghie și sfințirea Aghiasmei Mari au sporit frumusețea evenimentelor, scriind o nouă filă în istoria de Dumnezeu iubitei noastre Episcopii.
Oglindă a neamului omenesc, ca imagine a sinuozitățiilor vieții dintotdeauna, Râul Iordan rămâne consemnat în istoria umanitatății în mai multe rânduri de-a lungul timpului însă faptul cu adevărat deosebit îl reprezintă consemnarea Sfântului Sofronie, episcop al Ierusalimului: „Iordanul s-a intors înapoi, văzând focul Dumnezeirii pogorându-Se trupește și intrând într-însul”, mărturie și adeverirea Psalmului113, versetul 3.
Veacul al IV-lea al creștinismului a legiferat pe lângă mărturisirea liberă a credinței, de acum licită și o serie de norme liturgice ale unui tipic ce a rămas actual până în ziua de astăzi.
Consemnările patristice atestă preexistența conceptului de praznic de sine stătător chiar și înainte de a se decide acest lucru, care odată cu secolul IV se separă de sărbătoarea Crăciunului, prăznuită până atunci în aceeași zi, de 6 ianuarie.
Numită și „Sărbătoarea Luminilor” datorită primirii harului Duhului Sfânt prin botez la această dată de către cei „chemați” (cateheții), evenimentele ne-o înfățișează ca o Teofanie sau o Epifanie concretizată în arătarea Sfintei Treimi: prin Duhul Sfânt chip al plinirii supunerii și iubirii Fiului față de Tatăl ce-L recunoaște.
Mesajul plin de iubire și de credință al Ierarhului Eparhiei Covasnei și Harghitei, amintește de importanța simbolurilor vechitestamentare adeverite în Persoana Mântuitorului Hristos: „o adevărată „universitate a pustiei”, dar nu după termeni moderni zidește pe sufletele ascultătoare ale celor contemporani lui, dar și nouă, Sfântul Ioan Proorocul și Înaintemergătorul Domnului, întreaga lui activitate misionară pliindu-o pe schimbarea minții în vederea schimbării vieții. Am putea spune chiar că cuvântul cheie al sărbătorii îl reprezintă deșertul chip al depărtării până la o vreme al omului de Dumnezeu, ca să poată cunoște ce a avut cu El, și cât de mare și de neumplut este golul lipsei Sale. ”
Pr.Drd.Panciu Laurențiu-Gabriel
Te-ar putea interesa și
