La împlinirea a 168 de ani de la naşterea poetului național Mihai Eminescu, luni, 15 ianuarie 2018, va fi oficiată o slujbă de pomenire la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Începând de la orele 08.00, în capela Cimitirului Bellu va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoţi care slujesc în cimitirele din Bucureşti, urmată de slujba Parastasului la mormântul poetului, la orele 10.00.
La finalul slujbei de pomenire, la mormântul poetului Mihai Eminescu va fi depusă o coroană de flori din partea Bisericii Ortodoxe Române.
La orele 10.30, în Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie, se va săvârşi slujba Parastasului pentru cinstirea memoriei sale.
Sectorul cultural și comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureștilor
Sursa: Basilica