Astăzi, în Ajunul Crăciunului, Preasfințitul Părinte Andrei , Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc. În jurul Preasfinției sale s-au aflat preoții și diaconii ceremoniali ai Catedralei Episcopale.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre fragmentul evanghelic care s-a rostit astăzi: „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, ne prezintă nașterea omenească a Mântuitorului și ne spune cine este Acesta. Evanghelia de astăzi are două părți, identitatea pământească și identitatea cerească. În prima parte, se pomenesc strămoșii Mântuitorului după trup, iar în a doua parte, este descrisă zămislirea Sa de la Duhul Sfânt. Sfântul Apostol Matei ne relatează un lucru foarte important: „Iată Fecioara va avea în pântece și va naște un fiu și vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuiește cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23). Acesta este răspunsul la întrebarea: Cine este Mântuitorul nostru? Iisus Hristos are două identități, una cerească și una pământească, prin evanghelia de astăzi aflăm cine este Iisus, dar și cine suntem noi – copiii lui Dumnezeu.”
Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale a oferit răspunsurile liturgice, iar la momentul chinonicului au cântat colinde tradiționale românești.
La ceasul vecerniei, Preasfinția Sa a săvârșit slujba vecerniei unită cu litia în Catedrala Episcopală, urmată de concertul tradițional de colinde, unde vestea Nașterii Domnului a fost adusă de următoarele grupuri: Corala „Apostolii” a Episcopiei Covasnei și Harghitei, obștea monahală de maici a Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc, un grup de elevi de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Miercurea Ciuc și un grup de colindători ai Parohiei Livezi.
La sfârșitul concertului, Preasfinția Sa a adresat un frumos cuvânt despre această perioada premergătoare a Slăvitului Praznic al Nașterii Domnului: „Colindul românesc a fost și va rămâne pentru totdeauna o sursă de trăire intensă, de bucurie deplină a sufletelor noastre, adunate în jurul Pruncului Iisus, Care s-a născut printre noi, pentru a noastră mântuire. Nu avem cuvinte pentru a le mulțumi colindătorilor și frățiilor voastre, care cu inima deschisă ați venit să ascultăm împreună „Colindul sfânt și bun”. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască tuturor un sfârșit de an binecuvântat și să aveți parte de Praznic binecuvântat.”
Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și le-a oferit tuturor copiilor câte un dar, din partea Centrului Eparhial.