Astăzi când îl pomenim pe Sfântul Ioan Iacob, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie la Metocul Episcopal de la Vârtej (Sita Buzăului), județul Covasna.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Sfinții sunt răspunsul nostru la acuzațiile care de-a lungul vremii au fost aduse bisericii și slujitorilor ei. Sfinții sunt pecetea apostoliei pentru că ei sunt prelungirea frumuseții Dumnezeiești și lucrare a Duhului Sfânt. Sunt prelungirea iubirii lui Dumnezeu Tatăl și smerenia Fiului în Sfânta Treime. Ei au fost oameni smeriți de aceea în duhul rugăciunii au văzut lumina lui Dumnezeu, iar la sfârșitul vieții pământești s-au învrednicit a fi casnici și prieteni ai lui Dumnezeu. Ei ne arată că ce suntem noi au fost și ei dar au părăsit păcatul. De aceea în duhul rugăciunii să tindem și noi spre sfințenia lor ca să ajungem a ne bucura împreună cu ei. Sfântul Ioan Iacob a fost atlet a lui Hristos pe pământ, iar acum se bucură împreună cu îngerii”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a binecuvântat poporul și i-a îndemnat la rugăciune să tămăduiască Doctorul cel Mare toată boala și neputința.