Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie, astăzi 5 August 2019, la Metocul Episcopal „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” din județul Covasna, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Înaintea dumnezeieștii liturghii, monahia Casiana a fost așezată în funcția de egumenă al Metocului Episcopal.
După terminarea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a rostit un bogat cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, în care a spus: „Sfântul Ioan Iacob s-a născut în 23 Iulie 1913 în satul Crăiniceni, județul Botoșani din părinții Maxim și Ecaterina. La vârsta de 6 luni rămâne orfan de mamă, iar la 3 ani orfan de tată. Îl ia în grijă bunica și unchiul Alecu Iacob. Termină liceul la Cernăuți și se îndreaptă spre Mănăstirea Neamț unde stareț era Patriarhul Nicodim Munteanu. Îl dă în grija farmacistului Schimonahului Iov, care era și bibliotecarul Mănăstirii. În 8 Aprilie 1936 este tuns în monahism cu numele de Ioan. Împreună cu monahii Claudie și Damaschin se îndreaptă spre locurile Sfinte în pustia Iordanului și Marea Moartă unde rămâne împreună viețuitor cu monahul Ioanichie Pârâială. În 1940 îmbracă Schima Mare la Mănăstirea „Sfântul Sava”, unde rămâne viețuitor 8 ani de zile, învață limbile greacă, arabă, germană și franceză. În 14 Septembrie 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt de către Episcopul Epifanie al Filadelfiei cu binecuvântarea Patriarhiei Ierusalimului. Este numit Egumen al Schitului românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan. În 1952 se retrage pustnic în peștera Sfânta Ana de la Hozeva. Opt ani mai târziu, după aspre nevoințe se mută la Domnul și este înmormântat în peștera în care s-a nevoit. În 8 August 1980 un grup de pelerini greci doresc să sărute moaștele Sfântului Ioan Iacob, primesc toate aprobările pentru a deschide mormântul și o minune, Sfântul era întreg semn al sfințeniei. A fost coborât în Biserica Sfintei Mănăstiri unde se păstrează și astăzi Sfintele lui Moaște. În Ședința de la lucru din data de 20 Iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl canonizează, de atunci poartă numele de Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț”.