Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au săvârșit astăzi, 22 aprilie, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, cu prilejul hramului.
Sărbătoarea Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica este o sărbătoare introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, începând cu anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rememorând prezenţa în Oltenia pentru o săptămână ( 28 aprilie – 5 mai 2012) a sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic, Ocrotitorul Eparhiei Râmnicului.
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, i-a adunat astfel, în rugăciune, pe fiii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Râmnicului, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, ai instituțiilor de cultură, de învățământ și administrative, preoți, monahi, monahii și credincioși, cărora li s-au alăturat pelerini din Oltenia și din țară.
În cuvântul de binecuvântare adresat celor s-au așezat duhovnicește sub ocrotirea Sfântului Ierarh Calinic, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a arătat că „duminica de astăzi, cunoscută în calendar drept Duminica femeilor mironosițe, purtătoare de mir, aduce mare bucurie în viața noastră, întrucât Sfânta Evanghelie ne reamintește momentele care s-au derulat după Învierea Mântuitorului Hristos.
Astăzi avem bucuria de a rememora clipele fericite pe care le-am trăit cu Aducerea Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Calinic în Oltenia.
Învierea Mântuitorului Hristos este punctul culminant, piatra fundamentală a credinței noastre, a existenței noastre și a vieții noastre.
Mântuitorul Hristos a înviat cu adevărat din morți și S-a arătat Sfinților Apostoli, S-a arătat femeilor mironosițe, S-a arătat multor martori, așa cum arată Sfântul Apostol Pavel.
Toate acestea confirmă adevărul că Mântuitorul Hristos a înviat și, în același timp, ne încredințează până la sfârșitul veacurilor, pe fiecare în parte, că Domnul este Cel înviat din morți și că EL ne-a deschis calea către Împărăția cerurilor.
… Sfinții s-au împărtășit de Dumnezeu și au dorit să ne împărtășească mai cu adevărat până în ziua cea neînserată a împărăției Sale. Această bucurie negrăită se împătășește fiecăruia în parte. În fiecare zi, îi avem în cinste pe sfinții care au mers înaintea noastră înaintea Mântuitorului Hristos.
De aceea, ziua aceasta în care îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului Noului Severin, ocrotitorul acestei eparhii și al tuturor bisericilor din Oltenia, este o bucurie negrăită pe care dorim să o actualizăm permanent în a treia duminică după Înviere.
Este o bucurie a Învierii dar și o bucurie a întâlnirii cu Sfântul Calinic, pentru că în fiecare sărbătoare sfântul vine în ajutorul și în sprijinul nostru.
Sfântul Calinic este totodeauna rugătorul, ajutătorul și mijlocitorul nostru, dorind de la noi să fim ascultători Mântuitorului Hristos și să fim împlinitori ai rânduielilor dumnezeiești, așa cum și el fost împlinitori ai învățăturilor Sfinților Părinți.
Iubirea Sfântului Calinic este prezentă în inimile noastre și noi o împărtășim unii altora în ceste sfinte zile în care Biserica ne îndeamnă să cântăm Hristos a înviat!”.
Recunoștința clerului și credincioșilor Arhiepiscopiei Râmnicului față de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a fost transmisă de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie care a reamintit că „în urmă cu șase ani, prin grija și osârdia Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit, moaștele Sfântului Ierarh Calinic s-au întors acasă. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la mutarea sfântului la cele veșnice, devenind rugător pentru toți cei care îi cer ajutorul și pentru toți cei pe care i-a păstorit în întreaga Oltenie.
S-a creat tradiția ca în duminica aceasta, a treia după Înviere, să fie sărbătorit la Catedrala Arhiepiscopală, ctitorul acesteia, la Mănăstirea Frăsinei și în întreaga Oltenie. Este o bucurie nespusă faptul că ne-ați împărtășit și anul acesta bucuria Învierii și bucuria întâlnirii cu Sfântul Ierarh Calinic”.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a mulțumit ierarhilor prezenți, autorităților locale, preoților, viețuitorilor mănăstirilor și credincioșilor care au venit să se împărtășească de bucuria Învierii și rugăciunile Sfântului Ierarh Calinic.
Sursă: Arhiepiscopia Râmnicului