Vineri, 6 Decembrie, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit, în mijlocul credincioșilor din municipiul Miercurea Ciuc, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în Catedrala Episcopală, care astăzi a îmbrăcat haină de sărbătoare cu ocazia prăznuirii hramului istoric.
Cu acest prilej, în ajunul hramului, la orele serii, Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, în prezența Ierarhului Covasnei și Harghitei, a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia, în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae.
O părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae a fost adusă spre închinare și cinstire la Catedrala Episcopală, la care s-au putut închina toți credincioșii care au venit să îl cinstească.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Andrei a vorbit credincioșilor despre Sfântul Ierarh Nicolae: ,,Astăzi, Biserica noastră îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Nicolae, unul dintre cel mai îndrăgit și popular sfânt din calendarul ortodox, cunoscut ca ocrotitorul copiilor, al orfanilor, al marinarilor și al celor aflați în nevoie. Sfântul Nicolae este un model desăvârșit de smerenie, iubire și milostenie, fiind un chip luminos al slujitorului lui Hristos.
Sfântul Nicolae s-a născut în Patara Lichiei (Asia Mică), la sfârșitul secolului al III-lea, într-o familie creștină evlavioasă. Încă din tinerețe, el s-a arătat râvnitor în credință și iubitor de Dumnezeu. După moartea părinților săi, a împărțit toată averea săracilor, alegând să urmeze viața de slujire bisericească.
Sfântul Nicolae ne cheamă astăzi să urmăm pilda sa de milostenie, smerenie și credință neclintită. El ne învață că adevărata bogăție este iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Sfântul Ierarh Nicolae rămâne un exemplu al bunătății și al generozității.
În încheiere Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să îl rugăm pe Sfântul Nicolae să ne ocrotească și să ne ajute să fim mai buni și să ne călăuzească spre Împărăția lui Dumnezeu. Le-a urat la mulți și binecuvântați ani tuturor celor care astăzi își serbează ziua onomastică. Peste 800.000 de mii de români poartă numele Sfântului Ierarh.
La chinonic, un grup de elevi de la Școala Gimnazială ,,Liviu Rebreanu” din Miercurea Ciuc, conduși de către doamna profesoară Loredana Bijec au adus vestea Nașterii Mântuitorului Hristos prin colindul cel sfânt și bun.
Răspunsurile din cadrul Utreniei au fost date de către obștea de maici a Mănăstirii ,,Sfântul Ierarh Nicolae”, condusă de Preacuvioasa Maică Stareță, Stavrofora Minodora, iar răspunsurile din cadrul Dumnezeieștii Liturghii au fost date de către Corala ,,Pocrov” a Catedralei Episcopale, condusă de doamna dirijoare Nicoleta Pârvu.
Troparul Sfântului Ierarh Nicolae
,,Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”
© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu