În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, miercuri, 14 septembrie 2022, Mănăstirea Prislop și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie din această zi a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu soborul de preoți și diaconi. De asemenea, a fost prezent și Preasfințitul Părinte Daniil Densușeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul așezământului monahal.
În cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a vorbit despre descoperirea Sfintei Cruci de către Sfânta Împărătească Elena care, mânată de dragoste față de Dumnezeu a plecat către Țara Sfântă cu acest dor, să calce pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos și să descopere locurile sfinte. Descoperind Sfânta Cruce, Patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălțat-o în văzul tuturor, în amintirea acestui eveniment fiind instituit praznicul astăzi sărbătorit. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre preînchipuirea Sfintei Cruci în Vechiul Testament, dar și despre crucile spirituale pe care le poartă creștinii – a căsătoriei sau a călugăriei.
La final Arhipăstorul hunedorean, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, a rostit un cuvânt de mulțumire adresat ierarhilor prezenți, soborului împreună slujitor, maicii starețe și viețuitoarelor așezământului monahal, autorităților locale și tuturor pelerinilor veniți astăzi la sărbătoarea Mănăstirii Prislop.
După Sfânta Liturghie, soborul slujitor a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul mănăstirii.