„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată, magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.” (Mt 2, 1-2)

†LAURENŢIU,

DIN MILA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

 Iubiţii mei fii duhovniceşti,

 An de an, Sărbătoarea Naşterii Domnului este pentru noi toţi un reper şi un prilej de negrăită bucurie şi de nădejde. Oricât de multe întristări am întâmpina şi prin oricât de multe încercări am trece, bucuria acestui praznic nu o poate lua nimeni de la noi, aşa cum ne-a promis Mântuitorul nostru, că orice vom cere în numele Lui Tatăl ne va da nouă (cf. In16, 23). Suntem acum sub ploaia de daruri ale iubirii Sale, căci El, Răsăritul răsăriturilor, Soarele dreptății, ne cercetează pe noi, Se coboară la noi pentru a ne lumina viețile, pentru a ne dărui viaţa Sa, pentru a ne face ai Săi. Aceasta este bucuria noastră în aceste zile luminoase: ne întâlnim şi ne unim cu Dumnezeul nostru cel viu, cu Ziditorul a toate, Care Se face om pentru a putea să ne ridice la Sine şi să ne facă dumnezei după har. Bucuria aceasta este fără de sfârșit şi cu cât o gustăm mai mult cu atât simțim că încă de aici, de pe pământ, ne împărtășim de fericirea vieţii veșnice.

Fiind mișcați profund de această iubire divină şi noi, ca şi magii şi păstorii de odinioară, venim astăzi în grabă şi cu suflete sincere şi curate la biserică, la tainicul Betleem, căutând Pruncul ceresc, singura şi adevărata noastră bucurie din această lume. Alergăm la biserică pentru că vrem să Îl vedem şi să Îl aflăm pe El şi Lui să ne închinăm cu darurile inimilor noastre, să Îl lăudăm prin cântări, Lui să Îi spunem durerile inimilor noastre şi să Îi cerem ajutorul. Venim la biserică pentru că ştim că doar viaţa Lui curată dă sens existenței noastre. Nici nu ne putem imagina cum ar fi fost existenţa noastră pământească fără aceste sărbători, fără această întâlnire a vieţii noastre cu viaţa lui Dumnezeu, fără această tainică asumare de către El a întregii noastre ființe.

Fiecare sărbătoare e o taină, o îmbinare între istorie şi viaţa veşnică a Împărăţiei Cerurilor, între pământesc şi ceresc, între viaţa oamenilor şi viaţa lui Dumnezeu. Evenimentul Naşterii Domnului este descris de Sfinţii Evanghelişti Matei (1, 18-25; 2, 1-12) şi Luca (2, 1-20) într-un mod unic: atunci când istoria oamenilor întâlneşte veşnicia mai presus de istorie a lui Dumnezeu, totul devine tainic şi paradoxal. O fecioară devine Mamă născând în lume pe Cel necuprins, magii păgâni Îl vestesc iudeilor pe Împăratul lor, născut în ieslea Betleemului, păstorii cei săraci şi obosiţi primesc vestea naşterii de la îngeri, iar cei care trebuiau să Îl primească pe Mesia cel vestit de proroci se tulbură la auzirea veştii naşterii Lui.

Toate evenimentele acestui praznic sunt minunate şi negrăite, căci atunci când Cel Preaînalt a venit în chip de rob şi a sărăcit pentru noi, când Cel necuprins S-a arătat ca Prunc dumnezeiesc, nu arhiereii şi învăţătorii iudeilor au fost chemaţi să vestească această minune nespusă, ci magii, pârga neamurilor păgâne, care, cunoscând puterea dumnezeiască a stelei celei luminoase şi urmând ei, au venit din Persia ca să vestească iudeilor pe Hristos. Minunată este şi apariția şi mergerea stelei prin care cerurile au vorbit şi puterea nevăzută a proniei dumnezeieşti a povăţuit pe magi spre cunoaştere şi spre dumnezeiasca închinare. Uimitoare este şi oprirea stelei în Ierusalim, făcând din acești căutători de Dumnezeu dascăli ai evreilor, căci, întrebând ei unde este locul naşterii Împăratului ceresc, toţi locuitorii Ierusalimului au aflat această mare şi minunată veste. Plină de minune este şi găsirea Pruncului ceresc în ieslea sărăcăcioasă a Betleemului, căruia magii I se închină şi Îi aduc daruri, îmbogăţindu-se ei astfel prin găsirea comorii cereşti. Paradoxul acesta este atât de frumos exprimat de imnograf, care spune: „Iată a venit Hristos, chemarea noastră, curăţirea, luminarea, mântuirea cea desăvârşită. Comoara cea de mult preţ Se ascunde înlăuntrul peşterii, cu care îmbogăţindu-se magii, aur ca unui Împărat aduc.”[1].

Toată această căutare sinceră a lui Hristos i-a arătat pe magi ca pe nişte „Apostoli”, care, plini de putere dumnezeiască, nu s-au temut nici de lungimea drumului, nici de mânia lui Irod şi nici de tulburarea locuitorilor Ierusalimului. Aceeaşi lucrare dumnezeiască minunată i-a scos şi din înşelăciune şi i-a povăţuit pe altă cale spre ţara lor. Paradoxul este evident: istoric, magii Îl caută pe Iisus, însă, în planul veşniciei lui Dumnezeu, Pruncul ceresc este Cel Care I-a găsit pe ei, I-a chemat şi I-a povăţuit „ca să îi ospăteze tainic prin cuvânt la masa de taină pusă în ieslea animalelor”, cum spune imnograful.[2] În planul istoriei văzute, magii sunt cei care aduc daruri de preţ: „aur lămurit, ca unui Împărat al veacurilor, tămâie, ca unui Dumnezeu al tuturor şi ca unui mort de trei zile, şi smirnă, ca Unuia fără de moarte”[3], cum cântăm la slujba vecerniei acestui praznic. Însă, în planul nevăzut, al veşniciei lui Dumnezeu, magii sunt cei care pleacă îmbogăţiţi spre ţara lor, ieşind din noaptea înşelăciunii păgâne şi scăpând în chip minunat de uciderea pusă la cale de Irod.

Iubiţi credincioşi,

Dumnezeu este deasupra istoriei, El guvernează toată viaţa noastră. Nu istoria lumii acesteia ne defineşte pe noi, ci încadrarea noastră în istoria veşniciei lui Dumnezeu. Multe au să ne spună nouă magii în ziua de astăzi. Ei au trăit, ca şi noi, într-o lume a păgânismului hedonist, a fricii de moarte, a bolii şi a lipsei de credinţă, însă au ştiut, în sinceritatea inimii, să se ridice peste toate ale lumii acesteia de dragul bucuriei stelei celei povăţuitoare, căreia i-au urmat, dorind să Îl găsească pe Cel Care le vorbea prin stea. Ei au reuşit astfel să-I aducă Acestuia tot ce au avut mai bun, iar răsplata primită a fost pe măsura dragostei şi râvnei lor.

Astăzi, şi noi suntem în mijlocul a multe încercări, şi exemplul magilor trebuie să ne fie pilduitor. Trebuie să fim încredinţaţi că istoria adevărată o scrie și o stăpânește Dumnezeu, şi nu oamenii. Toate sunt în mâna Lui şi El este la cârma istoriei. Irod şi, mai apoi, arhiereii şi mai marii poporului evreu, în nebunia lor, şi-au închipuit că-L pot prinde şi ucide pe Dumnezeu, crezând că totul se petrece în istoria trecătoare a lumii acesteia. Ei nu au cunoscut puterea cea mare a lui Dumnezeu, care se arată nu în răzbunare, în războaie, în distrugeri, ci în răbdare şi în suferinţă şi în iubire jertfelnică. „Îndrăzniţi, eu am biruit lumea!” (In 16, 33), acestea sunt cuvintele Pruncului ceresc venit la noi pentru a ne chema la Sine pe calea răbdării în necazuri, pe calea dragostei altruiste, pe calea păzirii poruncilor, pe calea încrederii nemărginite în purtarea Sa de grijă şi pe calea pocăinţei sincere şi a întoarcerii la El cu toată fiinţa noastră.

Să-L căutăm pe Hristos, Care S-a întrupat pentru noi, să-I urmăm învățătura Sa mântuitoare, fiind călăuziți de „stelele luminoase” ale Bisericii Sale care ne duc mereu la tainicul Betleem, la Casa Pâinii cereşti, unde, pe Sfânta Masă, găsim Pruncul cel Jertfit pentru noi. Stele tainice care strălucesc în viaţa noastră sunt: Sfintele Evanghelii, Sfintele Taine, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, prin care şi noi, ca magii, suntem mereu chemaţi şi ajutaţi să aducem ofrandele vieţii noastre pentru a ne îmbogăţi şi cu darurile cereşti ale Mântuitorului şi Dumnezeului nostru.

Iubiţi credincioşi,

Marele praznic al Naşterii Domnului să ne umple inima de bucurie şi de curaj, fiind încredințați că toate sunt în mâna lui Dumnezeu şi nimic nu scapă purtării Sale de grijă pentru noi. Să avem această nădejde caldă şi puternică că Cel Care a venit în lume ca să ne dea nouă viaţa Sa şi fericirea veşnică Se va îngriji de toate cele ale noastre, dacă şi noi Îl vom căuta sincer şi cu toată fiinţa noastră. „Toate sunt ale voastre şi voi ai lui Iisus Hristos” – ne asigură Apostolul neamurilor (1 Cor 3, 22-23). Cu această încredinţare să Îl căutăm pe Cel care ne îndeamnă să ne punem toată nădejdea numai în El şi pururi îndrăznind să ne apropiem cu dragoste de El prin Sfintele Taine și să Îl auzim tainic spunând inimilor noastre: „Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!” (Mc 6, 50).

Sărbători fericite!

An Nou binecuvântat!

Întru mulţi şi fericiţi ani!

Al Vostru arhipăstor şi rugător fierbinte către Dumnezeu,

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

[1] Cântarea a 9-a din Canonul utreniei zilei de 22 decembrie, Minei, p. 317.

[2] Canonul pavecerniţei zilei de 22 decembrie, Minei, p. 305.

[3] Stihiră a stihoavnei vecerniei praznicului, Minei, p. 384.