La momentul Cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit cuvintele Sfintei Evanghelii în lumina Sfinților Părinți, arătând care este „definiția creștinului și a trăirii ortodoxiei”: „Vedeți frățiile voastre, Domnul Hristos a adresat aceste cuvinte mulțimilor și ucenicilor lui, și de aceea înainte de a se urca pe Tabor, pentru ca să arate ucenicilor slava dumnezeirii Sale, Domnul Hristos i-a întrebat ce spune lumea despre locul de unde este venit și despre cine zice lumea că este. Apostolul Petru a mărturisit dumnezeirea Sa. Atunci, aflăm din Evanghelia după Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, Acesta a început a mărturisi despre Patima Sa, îndemnând pe cei care doreau să-L urmeze să își asume Crucea urmării Lui.
Astăzi, în Duminica după înălțarea Sfintei Cruci, când toată limba omenească laudă Sfânta Cruce, ne închinăm ei cu credință și zicem: Crucii Tale ne închinăm Stăpâne și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim.”
Secretariatul Eparhial,
Sectorul Media și Comunicații