Finalizarea proiectului social „Prevenirea Abandonului Școlar”
Biroul Social filantropic al Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei și Harghitei
În data de 13.09.2016 la Sediul Centrului Eparhial din Miercurea Ciuc a avut loc promovarea Proiectul social „Prevenirea Abandonului Școlar”, aflat la a VII-a ediție, sub binecuvântarea Episcopiei Covasnei și Harghitei în parteneriat și cofinanțare de la Consiliul Județean Harghita, scopul acestuia fiind de a veni în ajutorul tinerilor educabili care din pricina variatelor probleme sociale pe care le întâmpină în viața lor sunt predispuși abandonului școlar.
Un nou început de drum.
Luni, 12 septembrie 2016 curțile Unităților de învățământ din țară au răsunat iarăși de glasurile pline de emoție ale elevilor de la toate nivelurile de învățământ preuniversitar, fiind încununate de bucuria părinților care pentru prima dată și-au însoțit copii pe drumul care îi va forma cultural, și desăvârșite de rugăciunile Preacucernicilor Preoți și Ierarhi care au slujit în cadrul acestor instituții de formare.
Sfințirea Bisericii din Parohia Araci Protopopiatul Sfântu Gheorghe
În data de 11 Septembrie 2016, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit Sfânta Liturghie în comuna Araci județul Covasna, debutând prin târnosirea Bisericii cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir și Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”.
Nașterea Maicii Domnului
Joi, 8 Septembrie 2016, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica Mănăstirii Doamnei din Moglănești – Toplița, cu prilejul hramului acesteia „Nașterea Maicii Domnului”.
Și tu ești prietenul meu
Cu binecuvantarea Preasfintitului Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei in perioada 5-9 septembrie 2016 a fost organizata tabara de vara cu titlul ,, Si tu esti prietenul meu”. Obiectivul acestui proiect a fost de a readuce copii si tinerii in tinda bisericii, de a le adduce mai apoape de inimile lor invataturile crestin-morale care sa ii calauzeasca si sa ii pregateasca in viata spre scopul supreme si anume intalnirea cu Mantuitorul nostrum Iisus Hristos.
ÎNTÂLNIREA TINERILOR ORTODOCȘI DIN TOATĂ LUMEA, BUCUREȘTI 1-4 SEPTEMBRIE, 2016
Sectorul Cateheză și Tineret
Protopopiatul Călimani la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2016
La întâlnirea tinereții creștin-ortodoxe de la București au participat 2500 de tineri, după datele furnizate de agenția de presă Basilica, atât din comunitățile ortodoxe din țară cât și din străinătate. Delegația județului Harghita a însumat 42 de tineri coordonați de pr. Suciu Călin-Pavel și de pr. Cătinean Petru.
Trecerea la ceruri a vrednicului Părintelui Arhimandrit
Mihail Goia
Stareţul Mănăstirii Sfântul Ilie – Topliţa
În ziua de sâmbătă, 03.septembrie.2016, la Mănăstirea Toplița din județul Harghita au răsunat pentru ultima oară clopotele pentru cel care a fost vreme de peste 76 de ani credincios monah al Stăpânului Dumnezeu și 45 de ani Stareț al acestui Sfânt Așezământ, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Goia.
Tabăra pentru tineri – Durău „Tradiție si înnoire”
Sectorul Cateheză și Tineret
Tema acestei tabere a fost ” Despre prietenie sau cum sa nu calatoresti singur”,AM participat la aceasta tabara alaturi de 43 de tineri din eparhiile tarii si ni s-a oferit ocazia de a dialoga si a dezbate pe marginea temei propuse.
Tabăra de creație „Credință și artă pentru toți”, Coronini 2016
Sectorul Tineret și Cateheză
Campusul de vară de la Coronini al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița a găzduit în perioada 21-26 august 2016 cea de-a opta ediție a taberei de creație „Credință și artă pentru toți”, organizată de Episcopia Caransebeșului, având drept parteneri în acest demers Eparhiile Covasnei și Harghitei – cu care Episcopia Caransebeșului are strânse relații de colaborare în proiectele dedicate tinerilor, dar și, în premieră, din Episcopia Slatinei și Romanaților.
Pe siteul cuvantul-ortodox.roa fost publicată recent traducerea unei scrisori semnată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Agios Vlasios, cu privire la poziţia şi prestaţia delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române la Sfântul și Marele Sinod din Creta.