La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în ziua de 27 Iulie, Preasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Paltin – Petru Vodă cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din județul Neamț.
La momentul rânduit pentru Cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa, a întărit sufletele celor aflați de față, amintindu-le despre unul dintre aspectele practice ale credinței ortodoxe, anume mărturisirea, a cărui model îl descoperim în chipul Sfântului M.Mc.Pantelimon: „Oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce închinare lui Dumnezeu (Ioan 16,2). Cel pe care astăzi îl sărbătorim în chip deosebit și-l rugăm să ne fie mijlocitor înaintea Sfintei Treimi, este cel pe care Dumnezeu l-a numit că are mare milă, Sfântul și de Dumnezeu iubitorul Pantelimon. Dacă ar fi să-i traducem numele din greaca veche, l-am recunoaște ca fiind mult milostivul, sau totdeauna milostivul. Viața sa reflectă la modul practic caracterul jertfelnic al faptelor sale, care-i mărturisesc și numele și trăirea. Mărturisirea credinței sale i-a adus moartea martirică, iar din trupul său a curs lapte nu sânge, făcând ca măslinul de care a fost legat să odrăslească florile pline de buna mireasmă a dumnezeirii. Doctor fără de arginți, Mărturisitor și Martir al lui Dumnezeu, Sfântul Pantelimon, astăzi prăznuit, devine icoana vie a mărturisirii că Dumnezeu pe cele neputincioase le întărește și pe cele bolnave le vindecă. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către Romani ne învață ceea ce mucenicul a mărturisit în faptă și-n cuvânt: „Ne lăudăm în suferințe, bine-știind că suferința aduce răbdare. Răbdarea aduce încercare. Încercarea aduce nădejde. Iar nădejdea nu rușinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul cel Preasfânt cel dăruit oamenilor”(Romani 5, 3-5), iar Sfânta Biserică ne învață ca atunci când suntem în boli și-n suferințe să alergăm mai întâi sub Sfântul său Acoperământ, adumbrindu-ne sufletul rănit de multe păcate și trupul în Sfânta Spovedanie și Taina Sfântului Maslu, pentru ca mai apoi, curățiți fiind să gustăm din medicamentul nemuririi, Sfânta Împărtășanie, care este Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și astfel pregătiți să pășim către doctorii cei văzuți, învățați și înzestrați de Dumnezeu cu darul tămăduirilor… Sfântul M.Mc.Pantelimon este ocrotitorul medicilor și mijlocitorul nostru, al bolnavilor… Să călătorim pe calea vieții noastre în răbdare, urmând Sfântului, deoarece aceasta este născătoare de nădejde”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți.