Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie cu ocazia Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim la Mănăstirea Făgețel care a prăznuit hramul Paraclisului de la demisolul Bisericii.

În omilia de astăzi Ierarhul a rostit: „Sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Mântuitorului Hristos este numită în popor și Floriile. În lumea greco-romană exista o sărbătoare precreștină a florilor după echinocțiu de primăvară. La intrarea Domnului în Ierusalim, mulțimile și copii purtau în mâini flori și ramuri de finic, aclamând intrarea în Ierusalim ca Domn și Împărat care să-i scoată din robia romană. Florile pe care le purtăm creștinii în mâini astăzi sunt ramurile de salcie, în special salcia pletoasă ca semn al smereniei. Biruința asupra morții lui Lazăr preînchipuie Învierea de obște. Mulțimile din Ierusalim s-au adunat pentru a serba Paștile iudaice, iar din Ierusalim au  mers în Betania să vadă pe Lazăr cel ce murise dar acum era viu. Oamenii simpli se bucurau, iar mai marii cărturarilor și fariseilor plin de invidie se tulburau. Astfel iudeii s-au împărțit în două, unii care credeau în Iisus și-L iubeau, iar alții care nu credeau în Iisus și-L invidiau și-L dușmăneau. Atunci au hotărât mai marii cărturarilor și fariseilor să-L omoare pe Iisus și pe Lazăr pentru că înviat fiind era mărturia puterii dumnezeiești al lui Iisus. Intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus are două înțelesuri, o biruință asupra morții lui Lazăr, dar și o anticipare a biruinței asupra propriei Sale morți. Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că înviază pe Lazăr dar peste puțin timp își înviază propria Sa umanitate arătându-ne că este Dumnezeu-Omul. Moartea spre care merge El deși este o crimă organizată de autoritățile politice și cele religioase este așa cum ne prezintă Sfântul Evanghelist Ioan o jertfă de bună voie. În acest sens Biserica vede intrarea în Ierusalim a Domnului, mergerea Sa spre pătimiri și moarte de bună voie. Al doilea înțeles, intrarea în Ierusalimul pământesc este prefigurarea intrării Sale în Ierusalimul ceresc ca om. De aceea în noaptea de Paști noi cântăm: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime!”, adică Ierusalimul ceresc în care Domnul Hristos intră prin Înviere ca să ne pregătească nouă loc pentru Învierea cea de obște. Sfânta noastră Biserică este icoana Ierusalimului ceresc, iar salciile purtate în mâini, sfințite în biserică sunt semnele biruinței asupra patimilor și semnele virtuților dobândite în vremea postului prin rugăciune, prin pocăință, prin spovedanie, prin împăcare cu semenii noștri, prin milostenie și primirea Sfintei Cuminecături. Cuvântul Osana înseamnă salvează, mântuiește, izbăvește, de aceea cântăm în timpul Sfintei Liturghii ca și cei din Ierusalim când Domnul a intrat călare pe mânzul asinei: „Osana! Bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului!”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a binecuvântat obștea monahală și credincioșii prezenți la Sfânta Mănăstire.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Alexandru Moroianu