Marți, 28 martie 2017, în orașul Odorheiul Secuiesc din județul Harghita, la sediul Liceului Marin Preda, au fost prezenți toți profesorii de religie din județ, cu scopul consfătuirii care s-a desfășurat în cadrul Cercului Pedagogic.
Organizator și coordonator al acestui eveniment a fost Doamna Mândru Elena Inspector Școlar, în parteneriat cu conducerea acestei unități de învățământ.
Între problemele dezbătute a fost marcat printr-un material digital Anul Omagial al „Sfintelor Icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, material realizat de Profesorul de religie de la Liceul Marin Preda din localitatea Odorheiul Secuiesc, Pr. Axintioaie Ioan, urmând expunerea Doamnei Inspector vis-a-vis de rigoarea cu care se așteaptă Dumnezeu să realizăm ca profesori ai Disciplinei Religie Ortodoxă misiunea noastră în școală, misiune ce trebuie să aibă ecou și-n viața de zi cu zi a tinerilor pe care-i educăm.
Cuvântul a fost luat apoi de reprezentantul la acest eveniment al Episcopiei Covasnei și Harghitei, în persoana Preotului Panciu Laurențiu Gabriel, Inspector Eparhial pentru cateheză și activități cu tineretul, care a vorbit despre Concursul Național desfășurat anul acesta în cadrul Patriarhiei Ortodoxe Române, numit „Icoana și Școala mărturisirii”, precum și despre necesitatea de a fi susținute parteneriate viabile între Profesorul de Religie, ca Reprezentant al Învățământului și a spațiului de educare formal, și Preotul Paroh, ca reprezentant al mediului duhovnicesc și al spațiului nonformal, în vederea formării bivalente a tinerilor din orașele și satele unde-și desfășoară activitatea.
A fost deasemenea transmis cuvântul Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, care binecuvintează buna organizare, demersul și lucrarea dascălilor de Religie ca luminători ai tinerilor, alături de Preoții din Parohii.