În Duminica a 34-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Parabola fiului risipitor ne pune în față drama înstrăinării omului de Dumnezeu. Fiul cel mai mare al tatălui din pericopa evanghelică reprezintă creștinul ascultător supus, cuminte, care nu iese niciodată din voia tatălui său. Fiul cel mic reprezintă copilul cuminte până la vârsta adolescenței până ce începe să fie rebel, neascultător și pătimaș. Îi cere tatălui să împartă averea și tatăl le-a împărțit-o. Când și-a primit partea de avere o transferă în bani, pleacă într-o țară depărtată și acolo și-o cheltuie trăind o viață destrăbălată în petreceri, beții și alte fărădelegi. Când își termină banii, prietenii îl părăsesc, vorba românului „când ai bani și o duci bine, toată lumea-i neam cu tine”. Nu după mult timp se face foamete mare în țara aceea, iar el era în lipsă. Lihnit de foame și mizerie intră paznic la porci. Dorea să își sature pântecele din roșcovele din care mâncau porcii dar nimeni nu i le dădea. Atunci: „venindu-și în sine a zis: Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată am greșit la cer si înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi.”(Luca 15; 17-19) S-a sculat, a venit la tatăl, tatăl îi iese în întâmpinare și-l primește cu drag sărutându-l. Își cere iertare și își dă singur sentința: Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău! Trece-mă în rândul argaților. Tatăl dă poruncă slugilor să îi aducă haină nouă și să îl spele, să îi dea inel în mâna lui, încălțăminte în picioarele lui apoi să junghie vițelul cel gras și să se veselească cu toții: „Căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat” (Luca 15; 24). Înstrăinarea de Dumnezeu este când uiți de El din cauza plăcerilor vieții care te despart pentru moment de Dăruitorul darurilor pământești. Ne punem doua întrebări: De ce a plecat fiul din casa părintească și de ce s-a întors nechemat? Deși el o ducea bine, avea cele necesare traiului dar nu avea libertatea plăcerilor, i s-a făcut dor de ducă, nu a avut rațiune, l-au mânat poftele trupești, și-a pierdut echilibrul, personalitatea pentru că nu a făcut ascultare de tatăl lui. Când flămânzește își aduce aminte de traiul bun din casa părintească, flămând fiind s-a întors nechemat la tatăl. Nu i s-a făcut dor de el, ci foamea l-a mânat. Tatăl în fiecare zi îl căuta în zare, oare nu vine copilul meu? Așa este, Tatălui ceresc, i se face dor de noi când ne îndepărtăm din cauza păcatelor și plăcerilor trupești de El. Omul drept moștenește averea lui Dumnezeu, Împărăția Cerurilor, ca fiul cel mare din evanghelie: „Toate ale mele sunt ale tale” (Luca 13; 51).

 

Răspunsurile la strană au fost date de către Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale.

© Episcopia Covasnei și Harghitei/ Alexandru Moroianu