Îndrumări pastoral-liturgice
Pentru respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii cu noul virus COVID-19
Către Sfintele Mănăstiri și Parohii din cadrul
Episcopiei Covasnei și Harghitei
Având în vedere starea de urgență decretată la nivel național, fapt care a dus la restricționarea săvârșirii Sfintelor Slujbe în interiorul locașurilor de cult, îndemnăm frații slujitori ai Sfintelor Altare în aceste clipe de cumpănă să săvârșească următoarele lucrări sacramentale:
I. Sfânta Liturghie
- Sfânta Liturghie se va oficia în exteriorul Bisericii începând de la orele 1000, respectându-se numărul impus de autoritățile abilitate (maxim 100 de participanți) și a distanței de 1 metru între persoane;
- Rânduiala Sfintei Proscomidii poate fi făcută la Proscomidiar înainte de începerea Sfintei Liturghii;
- Pangarul pentru lumânări și pomelnice se va organiza în afara bisericii, respectându-se toate elementele de igienă necesare prevenirii riscului de contaminare;
- La intrarea în incinta bisericii se va organiza un punct pentru igienizarea credincioșilor;
- Membrii Consiliului Parohial vor fi implicați în organizarea slujirii liturgice și respectarea tuturor normelor impuse de autorități;
- Credincioșii care se împărtășesc cu Sfintele Taine vor fi îndrumați să păstreze distanța corespunzătoare unii față de ceilalți, cu răbdarea și evlavia cuvenită față de Sfânta Euharistie;
II. Spovedania
- Spovedania este un act liturgic individual și se poate săvârși și în interiorul bisericii;
- Credincioșii care doresc să se spovedească vor intra doar câte unul, pe rând în locașul de cult după ieșirea celui mărturisitanterior;
- Preoții duhovnici vor organiza programările credincioșilor pentru Taina Spovedaniei;
III. Sfântul Maslul
- Sfântul Maslu de obște se suspendă pe toată durata stării de urgență.
IV. Înmormântarea
- În cazul în care decedatul este depus acasă:
- Slujba înmormântării se va oficia în curtea casei, cu participarea familiei și a rudelor apropiate;
- Deplasarea la cimitir se va face cu mijloace auto fără opriri;
- În cazul în care decedatul este depus la capelă:
- Slujba se va oficia în fața capelei cu participarea familiei și a rudelor apropiate, respectând toate normele sociale și de igienă impuse;
V. Parastasul
- Slujba Parastasului se va oficia în exteriorul bisericii sau la cimitir cu respectarea prevederilor menționate la slujba înmormântării;
VI. Alte îndrumări
- În situația de urgență în care ne aflăm, deplasarea preotului la domiciliul credincioșilor se va face doar în caz de necesitate, la solicitarea acestora și exclusiv la cei bolnavi, pentru administrarea Sfintelor Taine, a Spovedaniei și Împărtășaniei, cu respectarea condițiilor speciale impuse;
- Slujbele ocazionale, Hramuri, Târnosiri, Resfințiri, Sfeștanii, Sfântul Maslu la casele credincioșilor, Parastasele de obște, se suspendă pe toată durata stării de urgență;
- Clopotele bisericilor din întreaga eparhie să bată în fiecare zi la orele 1200timp de 5 minute, pentru a îndemna credincioșii la rugăciune pentru tămăduirea celor bolnavi și spre întărirea și ocrotirea ostenitorilor din sistemul medical și ca marcare a timpului liturgic de comuniune în rugăciune;
- Preoții vor îndemna credincioșii ca la acest moment al sunetului clopotului să fie însoțit de rugăciuni în fața Tatălui Ceresc pentru chemarea milei Lui asupra poporului român și asupra întregii lumi.
Vă încredințez pe toți, obștile monahale, slujitorii Sfintelor Altare, credincioșii și credincioasele, ocrotirii Domnului Hristos, rugăciunilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Ierarhi Ardeleni și ale tuturor Sfinților.
Al vostru frate și părinte în Hristos,
†Andrei
Episcopul Covasnei și Harghitei