Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a aniversat 10 ani de la întronizarea în demnitatea de Arhiepiscop al Râmnicului.

Chiriarhul Râmnicului a săvârșit Sfânta Liturghie, sâmbătă, 8 iunie, împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și cu Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba de Te Deum de către Preasfințitul Părinte Episcop Andrei, care a rostit un cuvânt de felicitare pentru Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, care a vorbit despre Vocația Arhipăstorului în Biserică.

„Îndemnul apostolic al Sfântului Apostol Pavel adresat păstoriților de a se ruga pentru păstori a devenit o constantă pentru următoarele veacuri în Biserică până astăzi, astfel încât Biserica se roagă și pomenește pe păstorii ei duhovnicești la fiecare Sfântă Liturghie. La rândul său, Sfântul Apostol Pavel se roagă pentru credincioși (Evrei XIII, 21).

Hristos este Păstorul Cel bun întrucât își dorește ca cei credincioși să aibă viață sau fericire veșnică, după cum ne învață Sfântul Chiril al Alexandriei. Sfântul Ioan Hrisostom zice despre Hristos că Se numește pe Sine Păstor când îi aduce pe oameni la Sine, iar când îi aduce la Tatăl Se numește Ușă. Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre responsabilitatea păstorului spune: ,,Este o încercare mare păzirea Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multă înțelepciune și de mult curaj ca cel despre care vorbește Iisus Hristos, [și anume] acela de a-și da viața pentru oile sale, ca niciodată să le părăsească, ca să fie tare, ca să stea cu curaj în fața lupului; în aceasta se deosebește păstorul de mercenar.”

Cea dintâi calitate a păstorului este aceea de a avea o inimă milostivă care suferă pentru credincioși, o inimă plină de iubire pentru Biserica strămoșească. Păstorul cel bun pune mult suflet în tot ceea ce face pentru mântuirea păstoriților. Preotul trebuie să aibă conștiința că face parte din Biserica lui Hristos, și că are identitate doar prin ierarhul său.

Aici în Eparhia Râmnicului au fost ierarhi cu viață sfântă, ca Sfântul Ierarh Calinic și Sfântul Antim Ivireanul, dar și monahi cu viață sfântă, cărora Înaltpreasfinția Voastră v-ați străduit să le urmați exemplul credinței.

Noi, pe pământ, nu suntem altceva decât mâinile lui Dumnezeu prelungite în istorie. În acești zeci ani de arhipăstorire ați arătat grijă pentru om, grijă pentru Biserică, grijă pentru slovă, grijă pentru ctitorii mănăstirești și grijă pentru mântuirea păstoriților.

Urăm și de acum înainte ani mulți binecuvântați, rugându-L pe Hristos ca până la urmă să ne aducă pe toți în Raiul cel mult dorit, unde vom vedea frumusețea luminii feței Sale dumnezeiești”.

Mesaje de felicitare au transmis, în continuare, Preasfințitul Episcop Datev Hagopian, Întâistătorul Eparhiei Armene din România, domnul Secretar de Stat Ciprian Vasile Olinici și domnul Vasile Bănescu, Consilier Patriarhal.

Domnul Secretar de Stat Ciprian Olinic a  arătat că Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie este unul dintre ierarhii uneia dintre cele mai vechi și nobile eparhii, înscriindu-se în rândul arhipăstorilor care au ctitorit, apărat și argumentat ereditatea creștină a culturii noastre: „V-ați aplecat cu multă grijă asupra trecutului, fiind un ierarh providențial, care ați pus în lumină prospețimea acestuia, fiind pasionat de lucrurile vechi, de lucrurile care au trecut proba istoriei, ele fiind o scânteie a Creatorului în actul creației, și astfel prețuind tot ceea ce trecutul a oferit ca testament pentru viitor. V-ați însușit și demnitatea de ctitor de biserici și mănăstiri, dar mai mult decât toate, pe aceea de ctitor al comunităților de credință, care să ducă mai departe spiritualitatea ortodoxă”.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a spus că „orice timp înveșmântat prin slujire de mireasma Duhului Sfânt este unul al plinirii și al înnoirii permanente, pentru că Duhul Sfânt este Cel Care lucrează în noi și ne întărește spre a înmulți darurile primite de la Dumnezeu.

Cunoașterea și exprimarea cu recunoștință a binelui pe care Duhul Sfânt îl revarsă în viața noastră este cea mai potrivită laudă pe care I-o putem aduce lui Dumnezeu și, amintindu-ne duhovnicește de Ziua Pogorârii Duhului Sfânt a Anului Domnului 2014, când Bunul Dumnezeu a rânduit chemarea mea ca arhipăstor al Sfintei Arhiepiscopii a Râmnicului, privim timpul acestor 10 ani de slujire în Eparhia Râmnicului ca pe o Cincizecime continuă, ca pe o permanentă aducere aminte de multele binefaceri ale lui Dumnezeu față de Noi și față de toți părinţii slujitori ai sfintelor altare, faţă de stareţii, stareţele, vieţuitorii mănăstirilor şi faţă de poporul binecredincios din acest spațiu binecuvântat al Olteniei de sub Munte.

Am așezat începutul slujirii Noastre în Arhiepiscopia Râmnicului sub semnul lucrării de întărire a Bisericii de aici ca Trup tainic al lui Hristos, rugându-ne împreună cu El: „Părinte Sfinte, întru numele Tău păzește-i pe cei pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una” (Ioan XVII, 11) și pentru ca, împreună, așa cum ne îndeamnă Apostolul Pavel, să ajungem la unitatea credinței și dreapta cunoaștere a lui Dumnezeu, al cărei izvor este participarea la viaţa dumnezeiască.

Urmând vrednicilor episcopi ai Râmnicului, slujitori ai Arhiereului Celui Veșnic şi ai oamenilor, care au păstorit pe cei încredințați cu dragoste părintească, în taina rugăciunii și a cuvintelor ziditoare de virtuoase fapte, multe dintre provocările privitoare la împlinirea slujirii au fost risipite de cuvintele înveșnicite de către Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica care, atunci când a venit la Râmnic, un oraș ce fusese mistuit de incendiul din anul 1947, a spus: „Nu am venit ca să mă odihnesc în munca nimănui!”. Rugăciunile și cugetările sfinte i-au fost reazem și au devenit ajutor sfânt și pentru Noi, alături de vistieria de daruri a episcopilor grăitori ai înțelepciunii dumnezeiești: Damaschin Dascălul, Climent, Chesarie, Filaret, dar și al Ocrotitorului Spiritual al Râmnicului, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, pentru care prioritară era căutarea Împărăției lui Dumnezeu, spunând în acest sens: „să nu ne lunecăm cu firea spre lucrurile cele deşarte ale lumii, pentru că sunt toate trecătoare”.

De aceea, afirmând cu neodihnă că responsabilitatea episcopului nu poate fi limitată doar la hirotonirea slujitorilor Bisericii și la vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, ci se extinde și la purtarea de grijă permanentă față de toți, pentru a-i ridica pe culmile desăvârşirii, mângâindu-le suferințele și împlinindu-le idealurile duhovnicești, am temeluit misiunea Noastră pe cuvintele: „Am venit să slujesc, nu să fiu slujit!”, urmând Arhiereului Celui Veșnic, Mântuitorul Hristos, Care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească” (Marcu X, 45), lucru adeverit și prin cuvintele: „Eu, în mijlocul vostru, sunt asemenea celui ce slujeşte” (LucaXXII, 27).

Am temeluit slujirea Noastră pe binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu, Care M-a chemat la această înaltă slujire, și am căutat să o împlinesc, privind-o dintru început ca pe o lucrare sfântă, în care, cu adevărat, trebuie să devenim chip al Mântuitorului Hristos, împlinind poruncile lui Dumnezeu și făptuind cele bineplăcute Lui. Urmând calea rugăciunii și a privegherii, după cum Însuși Domnul ne-a poruncit: „Privegheați și vă rugați” (Matei XXV, 13”, am statornicit, după pravila Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ca în sfintele mănăstiri să fie reluată rânduiala privegherii de toată noaptea, adevărată cale care desăvârșește urcuşul duhovnicesc al monahilor și al credincioșilor, de la întunericul păcatului la lumina viețuirii sfinte, spre a dobândi o mai mare părtășie la „viața lui Dumnezeu”. Pentru aceasta, îndemnul Nostru permanent a fost acela de a ne feri de risipirea vieții printre lucrurile deşarte și a căuta unirea minţii cu Dumnezeu în rugăciune, pentru ca apoi, unind gândurile bune cu faptele alese, să transformăm viața și întregul spațiu într-un adevărat chivot al sfințeniei.

Plecarea genunchilor și înălțarea minţii înaintea dumnezeieştii măreţii a slavei de nepătruns a înrâurit dragostea de a fi reluată viața duhovnicească în multe dintre așezămintele monahale care au fost vitregite în trecutul veac, apoi în cea față de sfintele locașuri și așezămintele monahale din întreaga Eparhie care, alături de Catedrala Arhiepiscopală și Paraclisul „Sfântul Grigorie Teologul”, au fost înveșmântate în frumusețea cea dintâi. Frumuseții arhitecturale și picturale ale acestora s-a alăturat și o vistierie de comori duhovnicești prin așezarea unor copii ale icoanelor făcătoare de minuni ale Maicii Domnului din Sfântul Munte Athos și făurirea de noi racle de argint pentru pururea rugătorii sfinți: Calinic de la Cernica, Grigorie Decapolitul, Antonie de la Iezer, Daniil și Misail de la Turnu, Neofit și Meletie de la Stânișoara, apoi pentru ale de Dumnezeu iubitorilor sfinți ale căror sfinte moaște sunt așezate spre cinstire și închinare, ocrotind deopotrivă obștile monahele și pelerinii de pretutindeni.

Lucrarea de înnoire se înfăptuiește, desigur, prin conlucrarea slujitorilor sfintelor altare, a monahilor, monahiilor și a credincioșilor acestei Eparhii, a autorităților locale și a multor oameni de bine care, au devenit făclii aprinse ce încălzesc inimile credincioșilor, făcându-se împreună-lucrători în vestirea Evangheliei, după cum mărturisește însăși cântarea Bisericii: „Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăște proorocii, sfințește pe preoți, pe cei necărturari i-a învățat înțelepciune, pe pescari teologi i-a arătat și toată rânduiala Bisericii o plinește”.

De aceea, la fel ca acum 10 ani, ca o înnoire a legământului și a slujirii în care am fost chemat în acea zi a Praznicului Cincizecimii, Mă încredințez din nou rugăciunilor voastre, ale tuturor, cei ce „sunteţi pecetea apostoliei mele întru Domnul” și fii ai lui Dumnezeu răscumpărați prin har, aşa încât, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, „darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulţumire adusă de către mulţi, pentru noi” (II Corinteni I, 11)”.

Sursă: Arhiepiscopia Râmnicului